Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Potenţialul disruptiv 5G

13 Decembrie 2019



Scriam în numărul trecut al revistei că, în opinia mea, implementarea 5G la nivel naţional în România nu reprezintă o prioritate, şi arătam acolo şi motivele unei astfel de afirmaţii. Între timp, însă, în alte părţi ale lumii, inclusiv în Europa, locuri faţă de care România se află încă la distanţă de ani de zile, studiile arată că tehnologia 5G va începe chiar de anul viitor să remodeleze sectorul de telecomunicaţii.

Cel mai nou studiu în acest sens, efectuat de prestigioasa instituţie Economist Intelligence Unit (EIU) şi intitulat simplu „Telecoms in 2020“, arată că noul an va însemna o creştere rapidă a ratei de penetrare a mobilităţii, mulţi operatori telecom intrând într-o luptă acerbă de a furniza servicii profitabil. În acelaşi timp, expansiunea broadband va încetini, iar conectivitatea prin linii fixe va scădea şi mai mult.
În termeni de cifre, analiştii EIU prevăd că numărul de abonamente la comunicaţii mobile va ajunge la 3 miliarde la sfârşitul lui 2020, creşterile cele mai mari fiind în Asia, Orientul Mijlociu şi Africa, unde rata de penetrare a mobilităţii va creşte cu 11% prin comparaţie cu acest an. În date concrete, această rată globală de penetrare este aşteptată să crească de la 119 pentru 100 de oameni în 2019 la 128 pentru 100 de oameni în 2020.
În ciuda acestor creşteri previzionate, studiul afirmă că tehnologiile de generaţie următoare şi presiunea exercitată de transformarea digitală va continua să remodeleze în 2020 conceptul de operator telecom. Şi asta deoarece consumatorii şi companiile vor începe de anul viitor să înţeleagă mai bine beneficiile unor tehnologii cu potenţial disruptiv, în vreme ce legiuitorii vor începe să exploreze mai serios ramificaţiile extinse ale acestor tehnologii pentru societate în ansamblu. Iar aşa ceva înseamnă că operatorii telecom vor trebui să dovedească faptul că sunt în stare să furnizeze conectivitatea cerută pentru a transforma viitorul digital în realitate, şi că pot face asta în mod competitiv şi profitabil.
Analiştii EIU consideră investiţiile în 5G şi în serviciile de internet fix prin fibră optică drept o prioritate de top pentru operatorii telecom în 2020. O prioritate care, însă, nu va fi lipsită de provocări. Şi asta deoarece procesul de profitabilizare a investiţiilor va necesita o abordare coordonată între organismele de reglementare, guverne şi operatori pentru asigurarea eliberării la timp şi la costuri accesibile a spectrului de frecvenţe.
Se va întâmpla acest lucru chiar dacă tehnologia 5G va fi oricum greu de monetizat. De ce? Dat fiind faptul că în rândul consumatorilor finali doar cei care fac parte din aşa-numita categorie de „early adopters“ par actualmente dispuşi să plătească o sumă premium pentru 5G, operatorii vor fi nevoiţi, conform EIU, să convingă firmele că tehnologia 5G poate revoluţiona modul în care ele operează, însă aşa ceva nu se va petrece de anul viitor.
Sectorul broadband este previzionat să aibă parte de o creştere uşoară a ratei de penetrare, de la 18 la 18,5 per 100 de oameni, reflectând provocarea legată de furnizarea de conectivitate avansată în pieţe unde costurile, preţurile şi geografia nu sunt propice pentru investiţii. Iar pe măsură ce investiţiile în conectivitate avansată vor continua, cheltuielile IT sunt previzionate să crească de la puţin peste 2.200 miliarde USD, în 2019, la 2.300 miliarde USD, în 2020.
Publicând aceste predicţii, EIU avertizează că există riscuri serioase la adresa împlinirii acestora, printre care se numără războiul comercial dintre SUA şi China, Brexitul şi frontul tot mai larg constituit împotriva dominanţei producătorului chinez Huawei în zona de 5G. În sens mai larg, analiştii EIU avertizează că orice fel de escaladare a tensiunilor de natură comercială ar putea afecta grav lanţurile de aprovizionare-desfacere şi ar putea împinge către o recesiune economică globală.
Într-o astfel de eventualitate neplăcută, EIU consideră că sectorul telecom va fi afectat în mai multe moduri, inclusiv prin creşterea costurilor, declinul numărului de fuziuni şi achiziţii şi, poate cel mai important, o scădere a ritmului de transformare a investiţiilor 5G în profituri. Ca atare, chiar dacă este previzionată o creştere globală a sectorului telecom în 2020, marea provocare va consta în profitabilizarea acestei creşteri.
În mod cert, cei mai mulţi utilizatori par actualmente să nu fie dispuşi să plătească mai mult pentru servicii telecom extra sau viteze mai mari. De aceea, operatorii vor trebui să vină pe piaţă cu exemple de utilizare convingătoare, însă cei mai mulţi dintre ei vor avea, probabil, parte de tăieri de costuri în 2020 pentru a reuşi să-şi îmbunătăţească venitul mediu per utilizator obţinut. Întâmplător sau nu, de o asemenea situaţie ar putea profita România pentru a face, în ceasul al doisprezecelea, ceea ce trebuia făcut de multă vreme, anume să crească mai întâi baza de conectivitate la tehnologii avansate şi abia apoi să se lanseze în încercări de implementare a acestora.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite