Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

Fuziuni și Achiziții 2019: Europa emergentă rămāne un magnet pentru tranzacțiile internaționale.

23 Ianuarie 2020



În România, tranzacțiile internaționale s-au înjumătățit în raport cu 2018
• Numărul tranzacțiilor din Europa emergentă a scăzut cu 6,5% în 2019
• Investițiile externe au crescut, iar tranzacțiile M&A (Fuziuni & Achiziții) cu o componentă transfrontalieră au crescut cu 14,6% (1.163 tranzacții)
• Investițiile de tip private equity au atins un nivel record - 318 tranzacții, reprezentând 16% din totalul tranzacțiilor
• Telecomunicațiile și IT-ul au depășit industria producătoare, fiind al doilea sector ca volum (300 tranzacții în 2019, comparativ cu 279 în 2018) și au revendicat șapte din cele 20 de tranzacții de top din punct de vedere al valorii
• Imobiliarele și construcțiile au rămas cele mai active sectore cu 378 de tranzacții și, de asemenea, a fost sectorul cu cea mai mare valoare globală a tranzacției (16,6 miliarde EUR)
• Ucraina pare să fie țara aflată în vizorul investitorilor - volumele tranzacțiilor crescând cu 26%, iar valoarea tranzacțiilor a crescut cu 26,3% față de 2018
• Numărul tranzacțiilor a scăzut în Polonia și Republica Cehă, dar valoarea totală a tranzacților în Polonia a crescut cu 68%
• În România, numărul tranzacțiilor a crescut, de la 130 în 2018 la 143 în 2019, însă, valoric, acestea s-au situat doar puțin peste jumătatea valorii celor înregistrate în anul precedent.

În ciuda volumului tranzacțiilor M&A din Europa emergentă[1] situat la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, Europa Centrală și de Est (CEE) rămâne un magnet pentru investițiile internaționale și de private equity. Aceasta este una dintre concluziile ultimului raport CMS Emerging Europe M&A, publicat în cooperare cu EMIS.

Europa emergentă a înregistrat în total un număr de 1.958 tranzacții în 2019, în scădere cu 6,5% față de 2018, iar valoarea lor combinată a ajuns la 72,34 miliarde EUR (-10,1%). Cu toate acestea, analizând media pe ultimii cinci ani, regiunea rămâne relativ stabilă, cu o dinamică puternică observată pe mai multe segmente ale pieței.

Magnet pentru investițiile străine și private equity
S-a observat o creștere semnificativă a tranzacțiilor M&A transfrontaliere, care reprezintă acum aproape 60%. Investițiile provenind din afara regiunii au înregistrat o creștere foarte puternică. În funcție de numărul de tranzacții, SUA a fost lider în investiții internaționale, înregistrând un număr de 122 tranzacții - o creștere de 37% față de 2018. De asemenea, au crescut investițiile companiilor din Marea Britanie (+9%), precum și investițiile țărilor din Europa de Vest, inclusiv Germania (+17%), Franța (+19%) și Spania (+133%).

Investițiile din Asia în Europa emergentă au crescut și în 2019, reprezentând 15,9% din valoarea M&A. Valoarea totală s-a dublat față de anul precedent, atingând 11,5 miliarde EUR în 2019. Prezența Chinei în regiune continuă să se consolideze, reprezentând cel mai mare investitor din Europa emergentă după valoare (6,4 miliarde EUR –de peste două ori valoarea investițiilor realizate în 2018). De asemenea, regiunea a înregistrat o creștere a valorii investițiilor din Japonia (2,9 miliarde EUR, +112%), Singapore (607 milioane EUR, +601%) și Coreea de Sud (717 mililoane EUR, +1093%).

Investițiile fondurilor de private equity au continuat să crească în 2019 și au atins un nivel record de 318 de tranzacții (în creștere de la 307). Sectorul a fost responsabil pentru 16,2% din toate tranzacțiile M&A (o creștere de 3,6% față de 2018), ajungând la valoarea de 22,66 miliarde EUR. Activitatea fondurilor de private equity a fost prezentă în întreaga regiune și este considerată unul dintre factorii cheie din spatele creșterii tranzacțiilor în multe dintre cele mai atractive sectoare din regiune, inclusiv: Telecomunicații și IT, industria producătoare și comerțul en gros și en detail. Fondurile de private equity au fost implicate în cinci tranzacții de vânzare sau cumpărare de peste 1 miliard de euro în toată regiunea în 2019 - cea mai mare fiind achiziția de 1,9 miliarde de euro a Central European Media Enterprises de către PPF Group din Republica Cehă.

Sectoarele de interes
Datorită dezvoltării comerțului electronic, care a determinat creșterea cererii de depozite și centre de distribuție, sectorul imobiliar și cel de construcții a rămas cel mai activ sector în Europa emergentă în 2019, cu 378 tranzacții în valoare de 16,6 miliarde EUR.

Sectorul telecomunicații și IT a fost cel de-al doilea ca mărime atât ca valoare, cât și ca volum (12 miliarde EUR pentru 300 tranzacții), depășind pentru prima dată industria producătoare – o imagine clară cu privire la creșterea importanței digitalizării și comunicațiilor digitale în regiune. Achiziția în valoare de 1,28 miliarde EUR a companiei bulgare Vivacom de către BC Partners-backed United Group se numără printre tranzacțiile de referință pentru acest sector.

Performerii regionali
Ucraina pare să fie țara aflată în vizorul investitorilor în 2020, având în vedere faptul că reformele noului președinte Volodymyr Zelenskiy încep să fie implementate. Volumele tranzacțiilor (+26%) și valorile (+26,3%) au fost la cele mai înalte niveluri din 2013 încoace, oferind o imagine asupra a ceea ce ar putea să urmeze. De pe piețele mai mari, fluxul de tranzacții din Rusia și Turcia a rămas aproape uniform, în timp ce volumul tranzacțiilor din România a crescut cu 10%.

Potrivit raportului CMS, valorile tranzacțiilor au crescut în Polonia în 2019, în ciuda faptului că volumul total al acestora a scăzut. Acest lucru s-a datorat dublării valorii medii a tranzacțiilor, câteva tranzacții importante crescând valoarea totală a fuziunilor și achizițiilor. Polonia a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții în valoare de peste 200 milioane EUR - inclusiv vânzarea DCT Gdansk către un consorțiu de investitori, care include Sovereign Wealth Fund din Polonia, pentru 1,18 miliarde EUR - în timp ce în Republica Cehă consorțiul condus de Macquarie (Australia) a preluat distribuitorul de gaze Innogy Grid (1,8 miliarde EUR).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite