Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Phoenix - Transfer de cunoștințe în domeniul materialelor avansate

19 Martie 2020



Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA implementează, începând cu anul 2016, trei proiecte de transfer de cunoștințe în principalele domenii de activitate ale institutului. Unul dintre ele „DEZVOLTAREA CAPITALULUI INTELECTUAL PRIN TRANSFER DE CUNOȘTINȚE ÎN DOMENIUL MATERIALELOR AVANSATE - IMPACT ASUPRA CREȘTERII PRODUCTIVITĂȚII MUNCII ȘI VOLUMULUI PRODUCȚIEI ÎN ÎNTREPRINDERI - PHOENIX” și-a propus să realizeze un transfer de cunoştinţe în domeniul eco-nanotehnologiilor și materialelor avansate, integrând inovarea și dezvoltarea tehnologică furnizată de experiența, expertiza, cunoașterea științifică și infrastructura din domeniul materialelor avansate, pentru crearea unor sinergii specifice cu mediul economic național activ în acest domeniu.


Dr. ing. Mariana Lucaci, Director de proiect PHOENIX

PHOENIX are misiunea de a sprijini transferul de cunoștințe dobândite în domeniul procesării și caracterizării materialelor avansate către mediul privat activ în domeniu, cu impactarea indicatorilor economici importanți într-o economie de piață, și anume: creșterea productivității și a volumului producției, extinderea pieței de desfacere, diversificarea componentelor și produselor realizate, armonizate cu dezvoltarea unor tehnologii specifice prietenoase cu mediul, înlocuirea materialelor generatoare de deșeuri poluante, reducerea riscurilor de îmbolnăvire prin inhalare de noxe periculoase și praf, gestionarea durabilă a materiilor prime.

Co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, proiectul PHOENIX își desfășoară activitățile în cadrul unui buget cu o valoare totală de 14.862.900 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 11.178.828,53 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din bugetul naţional este 2.173.809,47 lei. Durata proiectului este de 5 ani, acesta debutând în septembrie 2016 și având termen de finalizare septembrie 2021.
Acoperind domeniile de cercetare ale Departamentelor de Materiale din cadrul ICPE-CA, pachetul de transfer de cunoştinţe identifică o multitudine de servicii de transfer de cunoștințe pe care departamentele de materiale le pun la dispoziţia întreprinderilor, constând în: A. Asistenţă Directă pentru identificarea nevoilor proprii de inovare ale întreprinderilor; B. Acces la facilităţile, instalaţiile, echipamentele de cercetare ale institutului; C. Transfer de abilităţi - Transfer de tehnologie şi produse inovative rezultate din activităţile de cercetare, Licenţierea/Cesionarea unor brevete de invenţie, Servicii de consultanţă şi, nu în ultimul rând, servicii de educaţie si instruire a personalului întreprinderilor; D. Cercetare specifică în colaborare efectivă cu partenerii industriali.

Prin activitățile furnizate, proiectul PHOENIX creează multiple oportunități și beneficii prin creșterea interacțiunii dintre ICPE-CA, în calitate de instituție de CD, și mediul de afaceri, permițând creșterea gradului de inovare la nivelul întreprinderilor. Prin acțiunile sale și oportunitatea creării de parteneriate, proiectul contribuie activ la creșterea competitivității întreprinderilor la nivel local, regional și chiar național, prin transfer de cunoștințe care să ofere soluții inovative pentru obținerea de produse, procese, tehnologii, identificate ca fiind cerute de piață, modernizarea produselor/serviciilor din portofoliu cu noi produse/servicii dezvoltate prin PHOENIX. Nu în ultimul rând, proiectul susține activ posibilitatea instruirii personalului din cadrul firmelor în domeniul CDI, contribuind astfel la crearea de locuri de muncă, prin deschiderea de noi direcţii de dezvoltare a afacerilor, dar și oportunități pentru accesarea unor pieţe noi de către agenţii economici.

Măsura reușitei proiectului este dată de atingerea unor indicatori asumați: încheierea a 6 contracte cu întreprinderi (2 contracte cu întreprinderi mici și mijlocii, 1 contract cu o întreprindere care a solicitat sprijin pentru introducerea de produse noi pe piaţă, 3 contracte de colaborare CD cu întreprinderi), încheierea unui contract de licență cu o întreprindere, atragerea sumei de 1.597.000 lei prin contracte cu întreprinderi, elaborarea a 12 publicații științifice rezultate din colaborarea cu întreprinderile ca urmare a contractelor cu acestea, crearea a 3 noi locuri de muncă la ICPE-CA pentru cercetători.

De la demararea proiectului PHOENIX, principalele activități derulate s-au axat pe activități de tip A, pe realizarea Portofoliului de produse, procese şi tehnologii noi/îmbunătăţite deținute de ICPE-CA Departamentul Materiale Avansate, pe întocmirea Ofertei de expertiză şi rezultate ale ICPE-CA. În paralel, a fost derulată o amplă acțiune de identificare a potențialilor beneficiari ai ofertei de expertiză și rezultate, având ca rezultat realizarea unui Catalog al firmelor identificate în cadrul PHOENIX ca potențiali beneficiari ai ofertei de transfer de cunoștințe. Pentru promovarea ofertei de expertiză și a portofoliului de produse, procese și tehnologii și atragerea și informarea a cât mai mulți agenți economici interesați au fost organizate Conferința de lansare a proiectului (Martie 2017) și 2 Conferințe Regionale (septembrie 2018, ROSEAL, Odorheiu Secuiesc, Regiunea de Dezvoltare Centru si septembrie 2019, IPA CIFAT, Craiova, Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia). O altă activitate de tip A încheiată în primii 2 ani de implementare a proiectului a fost activitatea de instruire a 14 membri ai echipei de implementare a proiectului pentru activități de transfer de cunoștințe și proprietate intelectuală. Odată cu aprobarea documentelor contractuale pentru desfășurarea activităților de tip B, C, și D au fost derulate 2 licitații pentru selectarea contractelor subsidiare de tip D, care vor fi implementate sub auspiciile contractului PHOENIX. În urma procesului de selecție a proiectelor subsidiare au fost incheiate 6 contracte subsidiare de tip D ce se afla în curs de desfășurare:

• D1 ICPE/2018: „Sistem rotativ de poziționare cu motor piezoelectric”;
• D2 MEDAPTEH/2018: „Cercetare industrială și Dezvoltare Experimentală pentru realizarea unor microstructuri compozite cu proprietăți ajustabile pentru codificarea informației în markeri cu un înalt nivel de securitate”;
• D3 MGM/2018: „Straturi transparent conductive pentru obținerea elementelor termice radiante sau termic reflectorizante pe bază de straturi transparent conductive”;
• D4 ROSEAL/2018: „Structuri hibride compozite cu proprietăți de autocurățare“, acronim Proiect: AUTOCURAT”;
• D5 ROSEAL/2018: „Dispozitive de stocare a energiei – supercapacitori“, acronim Proiect: DSE_Scap;
• D6 MAIRA/2019: „Cercetarea şi dezvoltarea de noi materiale compozite avansate pe bază de wolfram-cupru pentru aparate electrice de comutaţie“.

Progresul realizat în implementarea proiectului dupa aproape 4 ani de implementare va fi prezentat cu ocazia organizării la sediul ICPE-CA a celei dea 3-a Conferințe Regionale, în Regiunea de Dezvoltare București – Ilfov, ocazie cu care vor fi expuse progresele înregistrate în implementarea proiectelor subsidiare, platforma interactivă web a proiectului și informații privind accesarea de proiecte subsidiare de tip B (acces la infrastructura CD a institutului) și C (furnizarea unor servicii de cercetare) pentru care mai există rezervă bugetară ce poate fi accesată de firmele interesate, în cadrul unui seminar de informare.

Gradul de realizare a indicatorilor de rezultat în acest moment este apropiat de ținta asumată la finalul proiectului pentru majoritatea indicatorilor prestabiliți de realizare, urmând ca indicatorii suplimentari de realizare să fie realizați în urma implementării contractelor subsidiare. Până în prezent, valoarea investițiilor private atrase la contractarea proiectelor subsidiare este de 333.607,0595 EURO, valoare apropiată de valoarea previzionată a fi atinsă prin proiect.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite