Revista >> Martie 2020 [Nr. 222] >> Cercetare & Invatamant superior

CERTO, un patrimoniu științific dedicat protejării patrimoniului cultural

Radu Ghitulescu

19 Martie 2020

Departamentul pentru metode și tehnici avansate specializat în ştiinţele patrimoniului, binecunoscut la nivel internaţional sub titulatura „Centrul de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoeletronice CERTO”, din cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000, și-a demonstrat continuu competențele și competitivitatea pe parcursul celor aproape 25 de ani de existență. Cercetătorii săi au fost implicați în proiecte internaționale de succes, desfășurate în India, Spania, Bulgaria, Austria și în alte țări, pe importante situri UNESCO şi nu numai. Pe plan național, impactul activității și al rezultatelor deosebite ale grupului de cercetare CERTO este pus cel mai bine în valoare de aprecierile beneficiarilor și partenerilor, fiecare în parte restituind câte o imagine semnificativă legată de complexitatea și utilitatea investigării, diagnosticării, restaurării și protejării patrimoniului cultural, prin modalități pur științifice.

Astăzi, INOE demonstrează cu succes că ştiinţele patrimoniului au o extrem de vastă aplicabilitate. Dacă sunt mai cunoscute caracterizările fizico-chimice ale bunurilor culturale, prin care se livrează informaţiile extrem de utile pentru proiectele de intervenţie de restaurare, pentru proiectele de conservare preventivă sau activă, pentru identificarea materialelor, a mecanismelor de degradare, identificarea vulbnerabilităților, precum şi pentru identificarea intervenţiilor din istoricul obiectului sau monumentului, mai puţin cunoscute sunt aplicaţiile privind documentarea pentru asigurarea bunurilor, pentru asigurarea împotriva accidentelor în timpul intervenţiilor, pentru inventarierea şi evaluarea degradărilor sau pentru evaluarea activităţii de întreţinere şi protejare a bunurilor de către instituţiile responsabile. Asigurarea calităţii intervenţiilor şi administrării unor bunuri de patrimoniu este astăzi condiţie eliminatorie în orice proiect privitor la patrimoniul cultural tangibil, mobil sau imobil.

La cele enumerate, mai puţin evidente pentru vizitatorul nespecialist al unui muzeu sau galerie, sau chiar şi pentru unii dintre cei care urmăresc piaţa de artă contemporană şi licitaţiile de artă veche, se adaugă cercetările privind provenienţa unor obiecte identificate pe piaţă, privind autentificarea unor lucrări cu atribuiri discutabile, sau atribuirile operelor unor autori sau şcoli cu tehnici bine definite,

Transferul de cunoştinţe în acest domeniu şi implementarea unor măsuri de conservare, sau împotriva fraudei pe piaţa de arte sunt activităţi extrem de valoroase, care se reflectă în eficientizarea unor costuri recurente din practicile tradiţionale. Cunoaşterea celor mai subtile fenomene de degradare, elaborarea unor programe inteligente de urmărire a comportării în timp a bunurilor culturale sunt printre primele categorii de servicii cu înalt nivel ştiinţific şi cu impact economic semnificativ. Acest lucru este astăzi bine înţeles de cele mai diverse categorii de beneficiari ai cercetărilor validate în domeniul ştiinţelor patrimoniului.

„Institutul Național de Optoelectronică, INOE cum este cunoscut în lumea de specialitate, este un institut care reprezintă avangarda cercetării aplicate în domeniul patrimoniului cultural în România. INOE a reușit performanța realizării și dotării la nivel de vârf a unui laborator mobil (n. red: supranumit Ambulanța pentru patrimoniu), cu care poate să execute cercetări de amănunt în privința materialelor, a comportării în timp a monumentelor, care ne permit o mai bună înțelegere, diagnosticare și apoi protejare a patrimoniului”, consideră Ștefan Bâlici, managerul Institutului Național al Patrimoniului.

Anamneză, investigație, analize, diagnosticare, proceduri preventive, programe de urmărire și screening: sunt cuvinte care duc cu gândul la medicină, la sistemul de sănătate și nicidecum la artă, conservare, restaurare, muzee, expertize și licitații de artă, domenii în care rolul cercetătorilor a devenit cheie.

Pavel Șușară, critic de artă, conștienti-zează rolul tot mai pronunțat pe care îl au oamenii de știință: „În materie de expertiză, de cercetare a unui obiect de artă, contactul direct cu obiectul este extrem de util. Viziunea în ceea ce privește încadrarea unui obiect aparține în mod necesar expertului. Dar mijloacele s-au rafinat extrem de mult și partea tehnică, partea electronică au intervenit într-un mod care face mult mai eficientă și mai sigură orice acțiune de expertiză și de cercetare a unui obiect”.

La rândul său, Sultana Ruxandra Polizu, restaurator IORUX, apreciază valoarea adăugată adusă de echipele multidisciplinare, în general, și de grupul CERTO, în mod special: „În momentul în care trebuie să stabilim un diagnostic al unei opere de artă pe care o studiem, avem nevoie de colaborarea cu cercetători, istorici de artă, chimiști, fizicieni. Este motivul pentru care, de foarte multe ori, de-a lungul ultimilor 5-6 ani am colaborat cu Institutul Național de Optoelectronică INOE”.

Exponentul analizei profunde și a diagnosticului clar
Prin ce face diferența cercetarea de specialitate, prin comparație cu publicul și actorii clasici care gravitează în jurul unei opere de artă? Ei bine, dacă un obiect de artă se poate privi direct, exterior, cercetătorii ajung să vadă nu numai „epiderma“ lui, ci și straturile care îl compun. Analizele microscopice și chiar nanoscopice pot revela proveniența, degradările ascunse, vulnerabilitățile și pot decide crucial evaluarea. Totodată conduc strategia și mâna restauratorului pe cele mai prețioase sau mai fragile suprafețe. Mai mult de atât, astăzi cercetările fizico-chimice pentru bunuri culturale se aseamănă cu cele ale celor mai precise și mai performante laboratoare criminalistice.

Radu Boroianu, colecționar de artă, confirmă această perspectivă: „Încercând să mă specializez în diverse domenii de apreciere sau de analiză profundă a operelor de artă, vorbesc de artele frumoase, aflasem în decursul studiilor mele post-universitare de tot felul de metode invazive – în cel mai bun caz, la vremea aceea, era considerată ultra-modernă raza Rontgen – pentru a aprecia sau descoperi ceea ce nu putea să vadă sau să aducă în evidență memoria celui care privește sau formele lui de apreciere a operei de artă. Am avut o foarte plăcută surpriză să constat – cu ocazia restaurării Bisericii Stavropoleos – că, dintr-o dată, România era în primul plan al inovației tehnice și științifice. Apăruse o instituție, Institutul Național de Optoelectronică, care a pus în evidență valoarea cu totul deosebită a acestei metode de analiză în scurtarea enormă a timpilor pierduți în restaurarea unui monument de o asemenea valoare cum este Mânăstirea Stavropoleos și în reliefarea cu metode neinvazive a tuturor defectelor de «sănătate» ale acelui monument important”.