Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Extinderea mondiala a unei companii romanesti

22 Septembrie 2006



Infiintata in 2003, divizia din Germania a SOFTWIN a cunoscut un succes de rasunet. Consumatorii din aceasta tara vor plati, in 2006, peste 20 de milioane USD pentru produsele si serviciile BitDefender. Echipa condusa de Martin Siemens numara peste 30 de germani, specializati in activitati de vanzari, marketing si suport tehnic.


Succesul din Germania vine dupa cel inregistrat in tarile francofone. BitDefender a reusit sa atinga anul trecut o cota de piata de peste 30% din vanzarile de antivirus din magazinele franceze.


Martin_SiemensAmploarea pe care a luat-o afacerea BitDefender in Germania a facut ca SOFTWIN sa deschida anul trecut o a doua filiala in aceasta tara, la Dortmund, dupa ce primul pas a fost facut la Tettnang, in sudul tarii.


BitDefender, divizia de securitate a datelor a SOFTWIN, a reusit in acesti ani sa isi construiasca o imagine pozitiva, produsele companiei fiind recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune din punct de vedere tehnologic de pe piata, atat pentru utilizatorul privat, cat si pentru companii. Aproximativ 17% dintre germanii care detin un calculator cunosc brandul BitDefender/SOFTWIN, conform unui studiu realizat de PC Professionell Brand Track in 2006.


Martin Siemens, director general al filialei germane a SOFTWIN


Despre piata germana, Martin Siemens, directorul general al filialei germane a SOFTWIN spune: “Este o piata extrem de competitiva, utilizatorul asteapta de la un astfel de produs calitate maxima si suport tehnic non-stop. De altfel, serviciile oferite de furnizor reprezinta principalul criteriu dupa care clientul - particular sau corporate - alege sa isi reinnoiasca licenta atunci cand aceasta expira. Produsele dezvoltate de romani au dovedit, in urma testelor internationale de profil, ca sunt deasupra multor nume mari din industrie din punct de vedere al tehnologiei oferite”.


O parte din numeroasele premii internationale ale BitDefender au fost acordate chiar de foruri de cercetare germane. In martie 2006, cel mai important institut international de testare in domeniul solutiilor de securitate a datelor, AV-Test Center din Hamburg a plasat BitDefender pe primul loc in topul solutiilor antivirus pe 2006, surclasand 9 dintre cele mai renumite solutii de securitate din intreaga lume. Analiza a fost imediat preluata si publicata de editia americana a revistei PC World. BitDefender detine inca din 2004 si certificarea pentru calitate TUV acordata de institutul TUV Saarland.


BitDefender este prezent in marile lanturi de magazine retail germane, precum Media Markt, Karstadt, Expert, Saturn. Vanzarile catre mediul corporate sunt asigurate printr-o retea de parteneri care s-au specializat in implementare si mentenanta, printre care: Ingram Micro Distribution, Maily Distribution, Also Deutschland GmbH, ISP*D Deutschland, Koch Media Deutschland.


„Vrem sa devenim cel mai apreciat producator antivirus pe piata Europei Occidentale. Astfel, ramanem in contact continuu cu clientii nostri de business pentru a obtine un grad de satisfactie cat mai ridicat din partea lor. Pentru retail avem cea mai buna oferta ca si raport calitate/pret, iar acest lucru va duce ca multi dintre ei sa se orienteze spre BitDefender, a declarat Martin Siemens, general manager SOFTWIN GmbH. „In prezent dezvoltam canalele noastre de vanzari, iar BitDefender investeste masiv pentru dezvoltarea suitei de produse, ajunsa in prezent la peste 50 de solutii. Ambele activitati ne vor conduce spre indeplinirea planurilor pe ni le-am propus“, a declarat el.


Pe langa filialele din Germania, Spania, Marea Britanie si SUA, BitDefender are parteneri locali in alte 53 de tari de pe 6 continente. Lor li se adauga peste 100 de distribuitori on-line. Cu ajutorul acestei retele, produsele romanesti sunt utilizate astazi de peste 41 de milioane de clienti din circa 180 de tari. BitDefender a inregistrat o triplare a cifrei de afaceri in fiecare din ultimii 5 ani. La sfarsitului anului 2008, BitDefender va detine peste 2% din piata mondiala de antivirus, cu o absorbtie de piata ce va depasi 120.000.000 USD.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite