.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Învățământul online își taie cale în hățișul nevoilor offline
Dacă învățământul românesc mai avea nevoie de încă o pietricică în bocancii de drum lung după 30 de ani de experimente, 24 de miniștri de resort, scandaluri, bâlbâieli, răsuciri, promisiuni și angajamente, atunci ea a fost adusă, ascuțită și supărătoare, de pandemia care a lovit pe neașteptate umanitatea. Starea de urgență și de alertă, restricțiile de circulație și reunire impuse și precauțiile adoptate au determinat găsirea unor soluții de funcționare la distanță. Închiderea unităților de învățământ de toate felurile a surprins sistemul fără alte opțiuni. Educația s-a trezit obligată să aleagă brusc nu între online și offline, ci între online și nimic.
Așa cum știu, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună, românii au încercat să se descurce și în această privință cum au putut. S-au lamentat în dulcele stil clasic latino-bizantin, au beștelit guvernul și greaua moștenire, au plâns lacrimi amare la televiziuni și în spațiul virtual, dar s-au mobilizat și au început să găsească soluții pentru a desfășura cursuri online. S-au strâns donații pentru terminale mobile, s-au alocat de la buget 150 de milioane de lei pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, necesare dotării unităților de învățământ preuniversitar de stat, s-au promis fonduri europene, s-au constituit grupuri de sprijin și asistență online, au apărut acțiuni lăudabile de voluntariat și consiliere, iar providerii de internet au avansat facilități generoase.
Dar realitatea din teritoriu este una destul de sumbră. Trecerea la sistemul de învățare online a prins pe majoritatea celor implicați într-o situație nefericită, dacă nu imposibilă. La finalul lunii aprilie 2020, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), un think tank independent local, a făcut o primă evaluare a situației. Potrivit concluziilor studiului condus de acest institut, 903.870 de elevi, adică 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar din România nu au acces individual la un dispozitiv dedicat funcțional pentru școala online. Un procent de 12% dintre copiii din România nu au conexiune de internet suficient de puternică pentru a putea suporta derularea cursurilor online. Cu toate acestea, mai mult de un sfert dintre elevii din România și-au petrecut cel puțin patru ore pe zi în perioada de stării de urgență făcând teme.
Dar să enumerăm pe rând problemele celor direct implicați.
ELEVII. 63% dintre copiii din clasele primare, 72% din elevii de gimnaziu și 70% din elevii de liceu au acces la un dispozitiv funcțional. În afara unora, nu puțini, din mediul rural și chiar urban, lipsiți de hrană suficientă și condiții minimale de trai civilizat, există o mare parte a acestora familiarizată deja cu tehnologia. Aceștia au fost inițial bucuroși de chiul, apoi s-au simțit excluși social și chinuți de izolare și/sau supravehere părintească. Sunt greu de convins și de motivat să acumuleze temeinic noțiuni noi, dar mai ales să exerseze singuri fără o verificare dedicată, periodică și decisivă.
DASCĂLII Cele peste 170.000 de cadre didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal, au avut și au de rezolvat o serie lungă de probleme. Vorbim despre un procent semnificativ de dascăli cu o pregătire profesională dubitabilă, ajunși pe posturi cu note penibile sau pe criterii ”neortodoxe”. Vorbim despre un alt segment de învățători și profesori dăruiți și pasionați, dar conservatori și prea puțin dornici să folosească tehnologiile emergente, unii care au avut și au probleme de identitate digitală. Mai amintim aici și despre un alt ”pluton” de cadre pregătite, dar demotivate financiar, nemulțumite de ierarhiile arbitare din sistem și de deciziile oficiale controversate. Mai mult, toți aceștia au și obstacole obiective, ca și elevii, care țin de resurse, dotări, infrastructură și conexiuni.
PĂRINȚII Aceștia au fost puși la grea încercare, văzându-se pe mai departe nevoiți să găsească soluții unor probleme complicate. Au avut și au de susținut material familia, indiferent de decizia angajatorului sau de situația propriei afaceri. Au fost claustrați, cei mai mulți și-au sacrificat plăcerile individuale, au vegheat și educat copiii, au fost siliți să fie parte activă a școlii online. O parte dintre aceștia sunt săraci, nervoși sau dezinteresați. Peste un sfert dintre părinții care nu au un dispozitiv pentru fiecare copil pe care să îl poată utiliza pentru școala online nu ar plăti deloc ca să achiziționeze un astfel de echipament. Abia două treimi dintre părinții chestionați de IRES au declarat că, pe perioada stării de urgență, au fost organizate zilnic lecții online cu copiii lor. Percepția lor despre noul sistem este încă descurajatoare: puțin peste un sfert dintre părinții școlarilor consideră că, în această perioadă, copilul lor primește deloc/foarte puțin sau puțin sprijinul necesar de la cadrele didactice. Mai grav este că doar patru din zece părinți de elevi petrec timp împreună cu aceștia, în scopul sprijinirii lor cu activitățile de învățare pe durata unei zile.
Sunt greu de așezat în balanță avantajele și dezavantajele noului sistem de predare/învățare la distanță. Și mai greu este de observat în ce parte se înclină ea, dacă lucrurile sunt privite subiectiv și interpretate conjuctural. Evident este doar faptul că oricâtă rezistență s-ar opune acestei alternative, ne obișnuim din mers și cu această nouă realitate, în care învățământul online își face drum prin hățișul nevoilor și neajunsurilor offline. Trăim o altă etapă, în care suntem obligați să ne așternem viitorul, cu înfrigurare și speranță.
Parerea ta conteaza: 
O agendă digitală a României 2030 ruptă pe la colțuri
