Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

AccurioPress C14000 la cea de-a doua instalare, īn Romānia

17 Iunie 2020



Konica Minolta Business Solutions, companie care se reinventează constant și a cărei abordare este centrată în mod continuu pe client, este de mai mulți ani lider de piață pe zona de echipamente de tipar digital industrial și comercial, atât color, cât și alb-negru. În urmă cu aproximativ șase luni, compania și-a făcut intrarea pe piața de tipar digital de înaltă producție, prin lansarea echipamentului AccurioPress C14000 – primul sistem destinat tiparului digital pe bază de toner a volumelor mari și care, în prezent, se află deja la cea de-a doua instalare, în România.

Sistemul de tipar digital – AccurioPress C14000 – lansat în toamna anului 2019, o revelație a tehnologiei de printare Konica Minolta și o dovadă a profesionalismului și inovatiei de care dă dovadă compania, confirmă, o dată în plus, misiunea acesteia de a sprijini transformarea companiilor din industrie, oferind predicții asupra potențialelor provocări și creând soluții împreună cu acestea.


Deși, la începutul acestui an, situația economică mondială a fost încetinită din pricina noului virus COVID-19, iar piața de tipar digital a fost una dintre cele mai afectate, iată că furnizorii de print digital au profitat de momentul de pauză pentru a-și recalcula bugetele și a pregăti noi strategii și investiții în sisteme de încredere pentru viitorul afacerii lor.

Odată cu relaxarea treptată a măsurilor adoptate pentru prevenția răspândirii coronavirusului, echipa Konica Minolta a început instalările celor două echipamente la sediile clienților săi.

Prima companie care a decis să investească în cel mai nou echipament de tipar digital de înaltă producție de la Konica Minolta, este tipografia PIM.

Cu o capacitate de producție ce acoperă aproape jumătate din cererea de cărți tipărite digital în România, tipografia PIM este consacrată deja ca fiind unul dintre cei mai importanți clienți pe zona sistemelor de tipar digital și industrial al Konica Minolta Business Solutions România.

Deoarece activitatea de bază a acestei tipografii este tipărirea cărților, iar principalele venituri sunt, evident, generate de aceasta, se simțea nevoia unei eficientizări a producției. AccurioPress C14000 a fost răspunsul perfect la cerințele acestui client, fiind și prima opțiune a acestuia atunci când s-a decis că este momentul pentru o nouă investiție.



Cu o viteză de imprimare de până la 140 de pagini A4 pe minut, AccurioPress C14000 este cu 40% mai rapid decât orice alt echipament de producție digitală de la Konica Minolta. Tonerul utilizat de acesta face ca diferenţa dintre imprimarea digitală și cea offset să devină insesizabilă. Cu o combinaţie de caracteristici precum reglaje de printare, un sistem unic de verificare în timp real și o unitate de control automat al culorilor - IQ-501, AccurioPress C14000 oferă o imprimare de înaltă calitate, ce se remarcă într-o stabilitate maximă, pe întreaga durată a lucrărilor de volum mare.

Cea de-a doua companie care a investit recent în noua tehnologie de printare oferită de sistemul digital de înaltă producție – AccurioPress C1400, este tipografia Inkorporate Print. Deși se află la începutul drumului în această colaborare, această tipografie este la fel de importantă pentru Konica Minolta așa cum sunt toți ceilalți clienți și parteneri ai săi. După o serie de analize efectuate asupra echipamentelor de producție digitală existente pe piață și beneficiind de suportul acordat de către echipa Konica Minolta România, dl. Marian Tudorache - director general al Inkorporate Print, a concluzionat că sistemele dezvoltate de compania noastră (AccurioPress C14000 – în cazul de față) sunt cele mai potrivite pentru eficientizarea producției și automatizarea fluxurilor de lucru.

Marian Tudorache, director general al tipografiei Inkorporate Print:
Suntem prezenți pe piața de tipar de 25 de ani, iar activitatea tipografiei noastre se concentrează, în principal, asupra tiparului comercial. Datorită situației globale fără precedent, producția companiei a scăzut, per total, cu aproape 40% în primele luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, deoarece aveam în plan, încă de anul trecut, să achiziționăm noul sistem C14000, am concretizat această investiție, iar echipamentul a fost instalat imediat după ridicarea restricțiilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite