Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Henri Coandă, sub „efectul Ceaușescu“

23 Iunie 2020



În 1886, mai precis pe 6 iunie, la București se năștea Henri Coandă. Tatăl său era un militar activ cu perspective largi în carieră, Constantin Coandă, iar mama era o franțuzoaică, Aida Danet, fata unui medic din Bretania. De la mamă i se trage deci prenumele. Henri a fost al doilea copil dintr-un șir de șapte, cinci băieți și două fete. În ciuda numărului mare de membri, starea materială a familiei nu era rea. Constantin Coandă a avut un traseu ascendent rapid în armată, ajungând general. În plus, era influent și în lumea politică, mai târziu - când s-a făcut tranziția, în 1918, de la guvernul filo-german al lui Alexandru Marghiloman la cel al lui Ionel Brătianu - devenind pentru scurtă vreme prim-ministru.

De la militărie la inginerie
Chiar dacă generalul Coandă știa bine matematică, pe care a predat-o la niște școli militare, nici prin cap nu îi trecea să-l îndrepte pe Henri spre o carieră științifică. I se părea firesc să îl oblige să devină tot militar de carieră. L-a trimis la Liceul Militar din Iași. Henri nu era prea interesat de manevre pe câmpul de exercițiu, trageri cu arma și studiul tacticii. Ajunge la un compromis cu familia, care-l lasă să urmeze mai departe o școală de ofițeri de artilerie și geniu, ceea ce presupunea să facă matematică și fizică serios. Chiar și așa, el își petrecea timpul liber desenând niște chestii care altora li se păreau himere: rachete și aparate de zbor. Cum poziția tatălui său în ierarhia militară era din ce în ce mai bună, junele Coandă este trimis de către armată să își completeze studiile la instituții prestigioase din Europa, cum ar fi Universitatea Tehnică din Berlin, Politehnica din Liege, Institutul Montefiore, unde obține rezultate bune. Totuși avea o mică problemă. Oficial, era ofițer al Regimentului 2 Artilerie al Armatei Române. Când s-a întors, în 1908, în țară, a dat peste disciplina militară și un program fix, chestie care nu i-a convenit. La scurt timp, spre disperarea familiei, a demisionat din armată. Mai mult decât atât, a pornit într-un turneu costisitor și aventuros prin Persia, India și Tibet. Se oprește însă la Paris, unde, sprijinit și de rudele din partea mamei, obține în 1910, ca șef de promoție, o diplomă de inginer de la Școala Superioară de Aeronautică și Construcții. Acum putea să se dedice pasiunii sale, proiectarea de rachete și avioane.

Multe invenții
Faptul că vorbea nativ franceza, ca și firea sa sociabilă, l-au făcut să ajungă în anturajul unor oamenii de știință francezi precum Gustave Eiffel și Pierre Painleve, care l-au susținut. În 1910 el prezintă macheta primului său avion cu reacție. Între 1911 și 1914 este director tehnic la Uzinele Aeronautice Bristol, din Marea Britanie, unde conduce colective de proiectanți ale unor avioane cu elice. Fiindcă Primul Război Mondial a dinamizat cercetarea aeronautică, în care s-a investit mult, ajunge din nou la Paris, unde proiectează un avion de recunoaștere. Mai mult decât atât, face o sanie automobil pentru transportul trupelor pe timp de iarnă.

După război, cu tatăl său ajuns în prim-planul politicii românești (prim-ministru pentru scurt timp, ministru averescan în două rânduri, senator) Henri a preferat totuși să proiecteze și să breveteze invenții în Occident. Nu s-a rezumat doar la aviație. A descoperit „betonul-lemn”, un material de construcții, a proiectat un rezervor pentru combustibil, un aparat de desalinzare a apei, o torpilă subacvatică. A închipuit chiar și o farfurie zburătoare, „aerodina lenticulară”. În 1933-34 a brevetat în mai multe țări europene „Efectul Coandă“ , sub denumirea „procedeu și dispozitiv pentru devierea unui fluid în alt fuid“, ale cărui utilizări au revoluționat mai multe domenii, de la aeronautică până la construcția unor echipamente medicale sau arme de foc.

A colaborat cu nemții?
După „dezastrul francez” din Al Doilea Război Mondial, Coandă a preferat, în 1940, să rămână în Parisul ocupat de naziști. Asupra perioadei următoare informațiile sunt destul de vagi. Cert e că la sfârșitul războiului a fost interogat de câteva ori de către ofițeri de informații americani, fiind bănuit că ar fi colaborat cu naziștii la programul lor de construcție a avioanelor cu reacție. Cum între ruși și americani era o competiție acerbă pentru „vânătoarea de creiere”, yankeii au „uitat” despre eventuala cooperare a savantului cu nemții și l-au „recuperat”. A ajuns în SUA, unde a fost consultant pentru câteva proiecte secrete ale US Air Force.

„Brichiseala”
În efervescența lui creatoare, totuși Henri Coandă întâmpina greutăți. Într-o lume democratică și capitalistă era greu să-și pună în aplicare toate proiectele. Ar fi trebuit să găsească pentru fiecare sponsori, să convingă diverse companii să investească în inovațiile sale pentru a scoate ulterior profit. Da, Coandă era recunoscut ca un om știință cu succes internațional, dar, datorită mulțimii studiilor sale din variate domenii, multe proiecte rămâneau doar pe hârtie. El personal avea o stare materială bună, dar orgoliul îi era ușor șifonat când nu găsea investitori pentru o parte din munca lui.

Încă de pe la sfârșitul anilor 50, regimul de la București începuse o operațiune de „recuperare” a unor personalități științifice și culturale românești aflate în străinătate. Aripa externă a Securității încerca să penetreze anturajele acestora și să-i aducă la sentimente mai bune față de RPR.

Câteodată, regimurile totalitare pot oferi mai mult unui savant decât lumea democratică. Printr-un simplu ordin al cuiva, ele pot debloca resurse foarte mari unui proiect.

După ce au studiat o perioadă prin intermediari, de la distanță, nemulțumirile și dorințele pariziene ale savantului, securiștii s-au gândit să acționeze direct, să-l „brichisească”, după o expresie consacrată de fostul șef al spionajului ceaușist, grobianul general Nicolae Pleșiță. Adică, să-l racoleze. În acest scop au folosit un colaborator din țară.

Coandă + Ceaușescu = love interesat
Inginerul specialist în aeronautică Radu Stoica era un vechi prieten al lui Henri Coandă. Competent profesional, acesta făcuse și el studii în Franța și se cunoștea cu Coandă din perioada interbelică. Era un tip volubil, în aparență prietenos, putea să pară convingător. În plus, mai era și un mare turnător. Fusese racolat de către SSI-ul românesc din timpul regelui Carol al II-lea, dar rămăsese și în rețeaua informativă a Securității, dorind să-și pună pielea la adăpost. Avea pesudonimul „Arădeanu” , în actele Securității. În 1959, conform celor scrise de istoricul Florian Banu în cartea sa „De la Sie la SSI”, apărută la Editura Corint în 2016, Stoica a fost „marșrutizat” la Paris în vederea contactării mai multor personalități din industria aeronautică franceză. L-a întâlnit și pe Coandă. Prin intermediul lui Stoica, care a petrecut lungi perioade la Paris, a început „prelucrarea”. Nu știm dacă naivul Coandă și-a dat seama de la bun început că prietenul său este omul serviciilor speciale românești, dar la rândul său încerca prin intermediul acestuia să obțină ameliorarea situației familiei sale din țară sau tatona sponsorizarea unor proiecte. Odată cu moartea lui Gheorghiu-Dej, lucrurile au luat o altă turnură. Henri Coandă părea încântat de linia în aparență independentă față de sovietici a lui Ceaușescu și s-a oferit chiar să intermedieze relații ale regimului cu lumea științifică sau politică franceză. După mai multe tratative cu Stoica sau ofițeri acoperiți care lucrau la ambasadă, a devenit „la vedere” un vector de imagine al „cârmaciului”, care avea nevoie să arate că e un „comunist altfel”. E adevărat, Coandă punea condițiile lui. Dorea să conducă în România un institut care să-i poarte numele, să i se retrocedeze proprietățile familiei, să i se ofere fonduri pentru cercetare. Părea o relație, cum s-ar zice azi, „win-win”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite