.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Crede și nu cerceta… finanțarea cercetării!
A devenit obositor să rulăm refrene adormitoare, cu accente naționaliste, care reiau mituri false și cântă în strună unor interese vremelnice: acelea care repetă mecanic o retorică dusă, protrivit căreia noi, românii, suntem mari și tari în cercetare, în invenții și inovații, în matematică și IT. Fără să ignorăm și episoadele victorioase din istorie, onorate de muncă și șansă, dacă ne uităm mai atent la realitate, putem vedea că soarta cercetării din România este una vitregă și dureroasă.
Suntem într-o fundătură, ne lăsăm păcăliți și conduși de politicieni care nu au pregătirea, viziunea și voința de a înțelege cum stau cu adevărat lucrurile. După 30 de ani de șovăieli și abureli, cercetarea a ajuns din nou Cenușăreasă. După o comasare a portofoliilor ministeriale pentru „suplețe”, noul Guvern a înțeles să aloce Educației și Cercetării la un loc doar 2,7% din PIB-ul pe 2020, adică cea mai mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu - 30,5 miliarde de lei, mai mică cu 292 milioane de lei decât alocarea de anul trecut.
Ce-i drept, acest buget a fost suplimentat cu suma de 576 milioane de lei în urma rectificării bugetare adoptate de Guvern în aprilie 2020. Mai mult, vicepremierul Raluca Turcan s-a grăbit să justifice gaura, ba să arate și plusuri: „Finanţarea sistemului de educaţie și cercetare din România nu se realizează exclusiv prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ci creditele bugetare sunt direcţionate prin cel puţin cinci surse”(…) „Cumulând aceste modalităţi de finanţare, se poate constata că faţă de anul 2019, când execuţia bugetară pentru educaţie a fost de sub 2,8% din PIB, bugetul pentru anul 2020 propune o creştere a finanţării pentru educaţie mai mare cu cel puţin 1% din PIB!”
Dar în ce fază este România la capitolul cercetare? Statisiticile europene și globale ne arată poziția în toată „splendoarea” ei: la nivelul UE suntem din nou „lanternă roșie”. Ca alocări bugetare ca procent din PIB, cu 0,5% din PIB în 2017 (sector public și privat), ne situăm la un sfert față de media UE, de 2%, cu precizarea că Malta, Bulgaria, Cipru, Malta și Letonia alocă mai mult. În topul indicelui global de inovare pe 2019 ocupăm locul 50, fiind surclasați de Georgia, Muntenegru sau Vietnam!
În ceea ce privește brevetele internaționale înregistrate la European Patent Office, în 2017 ocupam locul 22 din 28 în UE. Chiar și ca procent din populația activă implicată în activități de cercetare-dezvoltare deținem umilul procent de 0,5%, față de media UE, de 2%, fiind ultimii din Uniune.
Nicolae Hurduc, fost ministru al Cercetării și Inovării, vorbea în septembrie trecut despre „un sistem de cercetare și inovare fragmentat, priorități insuficient bazate pe cerere, conexiuni internaționale slabe, resurse publice limitate distribuite unui număr mare de executanți de cercetare cu performanțe inegale și absența unei mase critice în ceea ce privește calitatea rezultatelor cercetării, care nu se transformă în cercetare aplicată și în aplicații inovatoare.”
Da, s-a tot spus pe nume unor răni ale domeniului, vorbindu-se despre cercetare ca despre un sector neatractiv pentru tinerii cercetători, despre exodul nestăvilit de creiere în rândul cercetătorilor experimentați, despre cotele dramatic de joase ale cheltuielilor private în cercetare, despre slaba relaționare dintre educație, cercetare și mediul de afaceri și despre dezinteresul cronic privind proprietatea intelectuală. Și ce folos?
Dr. Mihai Miclăuș din Cluj, cercetător științific, arată că resursa umană de care dispune România în sistemul public de cercetare este de circa 32.000 de persoane, și, în tot acest sistem există peste 23.000 de echipamente mari utlizate ineficient, peste care, în mare parte, s-a pus praful, gradul de utilizare al acestora fiind de cel mult 25%. „România trebuie să treacă la o bugetare de bază serioasă a cercetării prin intermediul ministerului de resort. Este nevoie de un corp de experți în domeniu care să gestioneze minimum jumătate din bugetul cercetării în mod competitiv, transparent și conform principiului finanțarea urmează performanța. Mai mult, resursei umane trebuie să i se asigure stabilitate și predictibilitate în finanțare, iar segmentul de tineri cercetători trebuie stimulat. Ar fi nevoie și de o evaluare independentă a infrastructurii de cercetare și apoi de o reorganizare a acesteia”, scrie dr. Mihai Miclăuș.
Între timp, fără o consultare cu specialiștii și mediul de cercetare, Guvernul a anunțat deja patru proiecte strategice în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării din fondurile europene asociate noului exercițiu financiar (2021-2027). Planurile Guvernului au stârnit reacții ale unor voci respectabile din mediul academic. Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a deplâns lipsa de dialog și proiectele „science-fiction” avansate, cerând o distribuire echilibrată a lor în teritoriu.
La rândul său, Consorțiul „Universitaria”, format din cele mai importante cinci universități din România, solicită Ministerului Educației și Cercetării sub semnătura președintelui acesteia, rectorului Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, implementarea mai multor măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de finanțare a învățământului universitar.
Parerea ta conteaza: 
O agendă digitală a României 2030 ruptă pe la colțuri
