Revista >> Iulie - August 2020 [Nr. 226] >> Cercetare & Invatamant superior

„Modelul Cristofor Simionescu”

Alexandru Batali & Toma Roman Jr.

29 Iulie 2020

În acelaşi timp, aducea în România literatură străină de specialitate, a organizat schimburi de reviste cu biblioteci universitare străine, le scria colegilor din occident solicitându-le lucrări sau cărţi la care noi nu aveam acces şi le primea după două, trei saptămâni, îşi îndemna colaboratorii să publice în reviste din străinătate pentru a deveni cunoscuţi.

A existat o perioadă începând cu anii 197... în care era foarte complicat să publici în exterior. Îţi trebuiau mai multe semnături-aprobări pe lucrare, plus declaraţii care atestau că articolul nu conţine date secrete sau brevetabile, etc... Iniţial, numai Elena Ceauşescu, în calitatea sa de preşedinte al CNST, semna aceste aprobări, ceea ce s-a dovedit un adevărat dezastru – trebuia să astepţi săptămâni până primeai acordul său (dacă îl primeai!). Tata a intervenit la academicianul Ioan Ursu, rugându-l să o convingă pe Elena Ceauşescu să-l delege pe el pentru semnarea aprobărilor (aviz final) de expediere a lucrărilor în străinătate pentru toată zona Moldovei. A obţinut aprobarea şi lucrurile s-au simplificat radical: o lucrare putea pleca în străinătate la două – trei zile după depunerea cererii, pentru că secretara tatei avea adeverinţele tip semnate de către el şi nu făcea decât să completeze titlul articolului ştiinţific, autorii şi revista la care era trimis.

Dacă vă uitaţi la lucrările ştiinţifice apărute în străinătate în acei ani, veţi constata că centrul universitar Iaşi a publicat de câteva ori mai multe materiale decât orice alt oraş din ţară – inclusiv Capitala.

Prieten cu marii savanți ai lumii. Vizitat și de Margaret Thatcher
În perioada anilor 80, când știința românească era izolată, cum a reușit să mențină Institutul „Petru Poni” într-o zonă de top a cercetării mondiale? Cât de mult au contat relațiile internaționale pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului cu marii chimiști și savanți ai lumii?
Acad. Bogdan C. Simionescu: A reuşit selectând colaboratorii, încurajându-i, sprijinindu-i, oferindu-le cele mai bune condiţii de lucru posibile atunci, având întruniri săptămânale cu ei, trecând zilnic prin laboratoare, invitând mari personalităţi din străinătate să conferenţieze la Institutul „Petru Poni” sau la Politehnică, organizând manifestări ştiinţifice cu participare internaţională. Pot să vă spun 50 – 60 de nume de mari oameni de ştiinţă din numeroase ţări care au ajuns în acele vremuri la Iaşi, la invitaţia tatălui meu: Ephraim Katchalski-Katzir (chimist, fost preşedinte al Israelului), baroneasa Margaret Thatcher (chimist, fost prim-ministru al Marii Britanii), Georges Smets (Belgia), Otto Vogl (SUA), Charles Overberger (SUA), Joseph P. Kennedy (SUA), George B. Butler (SUA), Vivian T. Stannett (SUA), Herman F. Mark (SUA), Joseph C. Salamone (SUA), Hans J. Cantow (RFG), Z. A. Rogovin (URSS), Bengt Ranby (Suedia) şi mulţi, mulţi alţii... toţi deschizători de drumuri în ştiinţa polimerilor.

Spiritul vizionar l-a îndreptat întotdeauna spre subiecte din zone fierbinţi ale cercetării (hot areas), pe care le prezenta colaboratorilor şi îi îndemna să le exploreze.

A schimbat, în 1964, întreaga tematică de cercetare a (pe atunci) Institutului de Chimie „Petru Poni”, modificându-i inclusiv numele în Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” (ICMPP). Şi astăzi, după atâţia ani, în evaluările internaţionale, ICMPP este considerat drept principalul actor român pe scena ştiinţifică internaţională.

Sigur, evoluţia ICMPP a fost influenţată de relațiile internaționale pe care le stabilise şi dezvoltase, dar cel mai important a fost, întotdeauna, exemplul lui personal. Pentru toţi a fost, întotdeauna, PROFESORUL.

Iubitor de muzică, pasionat de istorie
Cristofor Simionescu a fost și eseist, a publicat în reviste culturale importante ale epocii. În afară de chimie și filozofie, ce zone culturale îl mai interesau?
Acad. Bogdan C. Simionescu: Îi plăcea muzica – în prima tinereţe a visat să devină dirijor, savura discuţiile pe teme literare cu persoane interesante (Otilia Cazimir, Zaharia Stancu, Marin Preda, Geo Bogza, Dumitru Radu Popescu, etc...), era pasionat de istoria ştiinţei şi de istorie, în general.

Admirat şi iubit, un exemplu demn de urmat
Dumneavoastră ați îmbrățișat tot o carieră de chimist. Tatăl dumneavoastră v-a determinat să o faceți sau v-a lăsat să vă alegeți singur calea profesională?
Acad. Bogdan C. Simionescu: Mi s-a adresat des această întrebare. Răspunsul este simplu. În clasa a X-a, de ziua mea, tata a venit seara mai devreme, în jurul orei 21. Am luat cina împreună cu bunicii mei, după care tata m-a invitat în biroul său. M-a întrebat ce carieră doream să urmez după absolvirea şcolii. I-am răspuns că ezitam între istoria antică (visam să deschid şantiere arheologice şi să fac săpături în Siria, Irak, Egipt, Grecia..., citisem mult) şi chimie. Mi-a spus că sunt liber să-mi aleg calea, cu o singură condiţie – să fiu foarte bun în ceea ce fac. M-a atenţionat asigurându-mă că aş fi nefericit dacă aş exercita o profesie care nu mi-ar plăcea şi mi-a spus că sunt naiv dacă îmi imaginez că studiind istoria aş fi putut să-mi împlinesc visul. Mă vedea profesând istoria contemporană, silit să afirm lucruri în care nu aş fi crezut, ceea ce m-ar fi condamnat la nefericire. În schimb, dacă optam pentru chimie şi excelam, exista (cel puţin teoretic!) posibilitatea unui doctorat în străinătate, asta permitându-mi să vizitez în scurte vacanţe şi minunile Greciei antice, şi pe cele ale Italiei... astfel încât setea mea de istorie să fie oarecum satisfăcută. Am reflectat mult la cele discutate cu el şi, după două săptămâni, alegerea era făcută.

În istoria lumii, în general, și a științei, în particular, sunt extrem de rare cazurile în care copiii se apropie sau depășesc performanțele părinților foarte înzestrați. Cum a reușit tatăl dumneavoastră să vă lumineze drumul uman și profesional, determinându-vă să evoluați la cel mai înalt nivel? Extinzând perspectiva, sunt aproape 100 de doctori în știință pe care i-a format și foarte mulți oameni pe care i-a inspirat și i-a ajutat să-și atingă sau să-și depășească potențialul… Putem vorbi de puterea exemplului, dar și despre unicitatea unui model? „Modelul Cristofor Simionescu”? Cât de valoros este să avem în jurul nostru astfel de modele, într-o societate care și-a pierdut reperele, atrasă de idoli falși și dominată de materialism și superficialitate?
Niciodată nu m-am comparat şi niciodată nu am fost în competiţie cu tata. Fiecare a trăit în „epoca” sa, cu exigenţele, limitările şi provocările ei, având propriile încercări, greutăţi, înfrângeri, dar şi succese şi realizări. Am avut şi multe puncte comune care mi-au fost transmise prin educaţie – „cei şapte ani de acasă” –, am crezut în aceleaşi valori şi principii de viaţă. Sigur, am cerut de multe ori sfatul părinţilor şi porţiuni din drumul meu profesional au fost influenţate de personalitatea tatălui meu.