Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nicolae Paulescu: sub semnul Nobelului, conspirațiilor și ultranaționalismului

23 Septembrie 2020



Nicolae Paulescu provenea dintr-o familie bucureșteană de mahala. S-a născut în 1869, pe undeva în drumul spre Târgul Moșilor, într-o perioadă în care Bucureștiul începea să se extindă. Tatăl său, Costache, făcea negustorie și îi mergea relativ bine, atât cât să își permită să-și țină copiii la școala. Soția sa provenea tot dintr-o familie de comercianți și venise cu o dotă destul de mare. Avea un magazin cu produse de manufactură pe Ulița Colței, o zonă bună pentru comerț. Probabil concurența dintre tatăl său și numeroșii comercianți evrei din Bucureștiul sfârșitului de secol XIX i-a marcat copilăria lui Nicolae, problemă ale cărei sechele se vor vedea mai târziu.

Un timid, plăpând și silitor

Intrat la „Gimnaziul Mihai Bravu” din București, sursele din epocă îl descriu pe Nicolae Paulescu drept un adolescent pirpiriu, taciturn și pus pe carte. Fiindcă, datorită calităților fizice, nu se putea impune ca un mare sportiv, era atras de pasiuni precum pictura și muzica. Era foarte bun la Științele Naturii, Fizică și Chimie. Pe scurt, părea un fel de tocilar (sau, fiindcă tot facem pe anglofonii, „geek”, pentru standardele de acum. A terminat liceul cu rezultate foarte bune, cât să-i permită să plece să studieze cu bursă la Paris.

Înscris la Ecole Medicale, el devine discipolul lui Etienne Lancereaux, un savant-medic uriaș fizic, ursuz, și conservator-catolic. Datorită staturii impozante i se spunea „Mistrețul din Ardeni”, referire la zona muntoasă de unde provenea. Probabil că făcea un cuplu absolut comic împreună cu sfrijitul Paulescu. Pe român l-a prins la Paris declanșarea vestitului scandal de spionaj „Dreyfuss”, care a împărțit societatea franceză în filosemiți și antisemiți. Mai mult ca sigur, tărășenia asta care a ținut mai mulți ani și a divizat cercurile intelectuale franceze i-a amplificat apetitul spre teoria conspirațiilor. Vreme de mai bine de 10 ani, Paulescu a studiat teoretic medicina, dar și practic, secondându-l pe Lancereaux pe la diverse spitale prestigioase din Paris. În 1899, își dă un prim doctorat despre ritmurile mișcărilor respiratorii. În 1900 se întoarce la București, dar revine un an mai târziu la Paris pentru a-și lua un al doilea doctorat, despre efectele clorurilor alcaline asupra materiei vii.

Blindat cu diplome și recomandări de la medici prestigioși din Franța, apreciat ca practician și cercetător, pe Paulescu îl aștepta în țară o carieră academică absolut promițătoare.

Aș mai menționa doar că în timp ce majoritatea studenților români de la Paris profitau de sejur pentru a face chefuri și aventuri amoroase, despre Paulescu se spunea că a dus o viață de ascet. Dealtfel, nu se cunoaște să fi avut în întreaga sa existență vreo relație de durată cu vreo femeie.

Vremuri tulburi
În 1901, mediul universitar românesc era destul de zbuciumat de mișcări naționaliste. Fiindcă minoritarii evrei, mulți dintre ei cu diplome luate la universități prestigioase din Europa, începuseră să activeze în profesiile intelectual-liberale, unii se temeau că în timp vor acapara învățământul superior. O mișcare „naționalist-democrată” condusă de Nicolae Iorga, în fapt o treabă populistă cu accente șovine lua amploare. La ea aderaseră și „antisemiți profesioniști”, precum monomaniacul profesor de drept de la Iași, A.C. Cuza, care își făcuse o meserie din a acuza de toate cele „jidanii”.

Profesorul de fiziologie de la medicina din București, Nicolae Paulescu, s-a simțit atras de ideile lui Cuza. Când nu mergea la adunările și conferințele organizate de acesta, se ocupa de știință. Era atras de metabolismul glucidelor și patogeneza diabetului. În 1906 testează pe câini o metodă originală de extragere a hipofizei, care ulterior va fi aplicată în medicina umană. A avut totuși timp să producă, în 1913, o carte botezată „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria” în care se războia cu islamicii, masonii și evrei, bazându-se pe tot felul de legende medievale și fantasmagorii.

Un Nobel controversat
Diabetul făcea din ce în ce mai multe victime, devenise o boală „la modă”. Paulescu și-a orientat cercetările spre descoperirea unui medicament care să țină glicemia sub control. Nu era singurul. Mai multe echipe de cercetători, din diverse colțuri ale lumii, încercau să găsească un leac eficient pentru temuta afecțiune. În Germania, profesorul Israel Kleiner teoretizase că ar putea avea efect în combaterea diabetului un extract de pancreas. În România, profesorul Paulescu obținuse și încerca să fixeze medicamentul respectiv, pe care-l testa pe animale. În 1922, el chiar a cerut auntorităților române (Ministerul Industriei și Comerțului) înregistrarea patentului medicamentului în România, sub numele de „Pancreină”. În acest timp, peste ocean, în Canada, la Toronto, un grup de cercetători-medici de la universitatea locală, conduși de Frederick G. Banting, John Macleod și Charles Best, făceau și ei pași importanți în tratarea diabetului. Erau avantajați de faptul că dispuneau de fonduri mari pentru cercetare, aveau o rețea de comunicare foarte bună în lumea academică și se mișcau mai repede decât concurenții lor europeni. Nu se știe exact dacă, în ce măsură și cum s-au inspirat din studiile publicate de Paulescu sau Kleiner. Ei au purificat serul pancreatic până la un nivel la care au putut să riște experimentarea sa pe pacienți umani. Au avut succes clinic și au știut cum să-l mediatizeze. Din cauza asta, Premiul Nobel pentru Medicină din anul 1923 a fost conferit domnilor Banting și Macleod, în ciuda divergențelor care apăruseră între cei doi premianți în timpul testelor clinice, pentru descoperirea insulinei.

Paulescu a protestat, inclusiv prin scrisori trimise Academiei Suedeze sau publicațiilor științifice din epocă, încercând să demonstreze că tratarea diabetului cu extras de pancreas ar fi fost descoperită de el, dar fără rezultate notabile.
Ratarea premiului Nobel i-a intensificat savantului român mania conspirațiilor și comploturilor de tot felul. A ajuns la concluzia că „nimic nu e întâmplător” și că în spatele unor evenimente mai mult sau mai puțin banale se află „conspirații iudeo-masonice”.

Un politician neîmplinit
În anul ratării premiului, 1923, în viața lui Paulescu s-a mai întâmplat ceva. A devenit, alături de A.C. Cuza, care se despărțise de naționaliștii-democrați ai lui Iorga, membru fondator al Ligii Apărării Național Creștine, partid care-și baza programul pe antisemitism, demascarea unor „conspirații” , autohtonism dus la extrem. Printre ceilalți fondatori se numărau profesorul universitar Corneliu Șumuleanu și Ion Zelea Codreanu, profesor de liceu din Huși, tatăl viitorului „căpitan”. Sigla electorală a partidului era zvastica. Vicepreședinte al L.A.N.C., Paulescu s-a lansat într-o mare serie de conferințe și discursuri cu tentă ultranaționalistă, a scris foarte multe articole antisemite patologic, prin care încerca, de exemplu, să demonsteze că evreii au creierul mai mic decât oamenii de alte etnii. Cine nu îi plăcea, pe plan intern sau internațional, devenea rapid „cripto-evreu” sau mason, chiar dacă persoana în cauza nu avea vreo legătură cu așa ceva. Cerea naționalizarea întreprinderilor cu capital aparținând minoritarilor și expulzarea elementului semit din mediul rural, unde, în opinia lui, evreii răspândeau programatic alcoolismul și boli venerice, în fine expulzarea lor treptată din țară și privarea de drepturi civice. În perioada cât a fost politician, a publicat mai multe broșuri cu titluri sugestive, cum ar fi „Complot jidano-francmasonic împotriva neamului românesc” (1924), „Jidanii și alcoolismul” (1927), „Desfrâul jidanilor”(1928), „Degenerarea rasei jidănești” (1928), etc. În paralel se pronunță și ca un dușman neâmpăcat al liberalilor, țărăniștilor și socialiștilor, pe care-i considera invariabil „vânduți”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Ibu puspita wati
KARNA RASA HATI YANG GEMBIRA BERKAT BANTUAN AKI SOLEH MAKANYA SENGAJA NAMA BELIAU SAYA CANTUNKAN DI INTERNET !!! assalamualaikum wr, wb, saya IBU PUSPITA WATI saya Mengucapkan banyak2 Terima kasih kepada: AKI SOLEH atas nomor togelnya yang kemarin AKI berikan "4D" alhamdulillah ternyata itu benar2 tembus AKI dan berkat bantuan AKI SOLEH saya bisa melunasi semua hutan2 saya yang ada di BANK BRI dan bukan hanya itu AKI alhamdulillah, sekarang saya sudah bisa bermodal sedikit untuk mencukupi kebutuhan keluarga saya sehari2 Itu semua berkat bantuan AKI SOLEH sekali lagi makasih banyak ya, AKI yang ingin merubah nasib seperti saya !!! SILAHKAN TLPN AKI DI WHATSAPP : 082~313~336~747 Sebelum Gabung Sama AKI Baca Duluh Kata2 Yang Dibawah Ini Apakah anda termasuk dalam kategori di bawah ini.!! 1: Di kejar2 tagihan hutang 2: Selaluh kalah dalam bermain togel 3: Barang berharga sudah terjual buat judi togel 4: Sudah kemana2 tapi tidak menghasilkan, solusi yang tepat.!! 5: Sudah banyak dukun ditempati minta angka ritual belum dapat juga, satu jalan menyelesaikan masalah anda.!! Dijamin anda akan berhasil silahkan buktikan sendiri Angka:Ritual Togel: Singapura Angka:Ritual Togel: Hongkong Angka:Ritual Togel: Toto Malaysia Angka:Ritual Togel: Laos Angka:Ritual Togel: Macau Angka:Ritual Togel: Sidney Angka:Ritual Togel: Brunei Angka:Ritual Togel: Thailand <a href="https://dukuntogelgaib.blogspot.com/">" ((((((((((( KLIK DISINI ))))))))))) "</a>
28 Septembrie 2020, 01:32:27
Ibu puspita wati
KARNA RASA HATI YANG GEMBIRA BERKAT BANTUAN AKI SOLEH MAKANYA SENGAJA NAMA BELIAU SAYA CANTUNKAN DI INTERNET !!! assalamualaikum wr, wb, saya IBU PUSPITA WATI saya Mengucapkan banyak2 Terima kasih kepada: AKI SOLEH atas nomor togelnya yang kemarin AKI berikan "4D" alhamdulillah ternyata itu benar2 tembus AKI dan berkat bantuan AKI SOLEH saya bisa melunasi semua hutan2 saya yang ada di BANK BRI dan bukan hanya itu AKI alhamdulillah, sekarang saya sudah bisa bermodal sedikit untuk mencukupi kebutuhan keluarga saya sehari2 Itu semua berkat bantuan AKI SOLEH sekali lagi makasih banyak ya, AKI yang ingin merubah nasib seperti saya !!! SILAHKAN TLPN AKI DI WHATSAPP : 082~313~336~747 Sebelum Gabung Sama AKI Baca Duluh Kata2 Yang Dibawah Ini Apakah anda termasuk dalam kategori di bawah ini.!! 1: Di kejar2 tagihan hutang 2: Selaluh kalah dalam bermain togel 3: Barang berharga sudah terjual buat judi togel 4: Sudah kemana2 tapi tidak menghasilkan, solusi yang tepat.!! 5: Sudah banyak dukun ditempati minta angka ritual belum dapat juga, satu jalan menyelesaikan masalah anda.!! Dijamin anda akan berhasil silahkan buktikan sendiri Angka:Ritual Togel: Singapura Angka:Ritual Togel: Hongkong Angka:Ritual Togel: Toto Malaysia Angka:Ritual Togel: Laos Angka:Ritual Togel: Macau Angka:Ritual Togel: Sidney Angka:Ritual Togel: Brunei Angka:Ritual Togel: Thailand <a href="https://dukuntogelgaib.blogspot.com/">" ((((((((((( KLIK DISINI ))))))))))) "</a>
28 Septembrie 2020, 01:33:00