Revista >> Octombrie 2020 [Nr. 228] >> Cercetare & Invatamant superior

Tezaurul preistoric de la Tărtăria și valoarea investigării prin mijloace optoelectronice

Dr. arheolog Corina Bors - MNIR, dr. fiz. Ioana Maria Cortea - INOE

21 Octombrie 2020

Articolul prezent dezvăluie un caz excepțional privind investigații de ultimă generație, modul optim în care specialiști din cadrul INOE 2000 – CERTO și Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) au cooperat pentru documentarea științifică a unei descoperiri arheologice cu caracter de unicat – depozitele de obiecte din bronz și fier descoperite în cuprinsul sitului hallstattian Tărtăria – Podu Tărtăriei vest. Într-o primă etapă, acestea au fost efectuate în cadrul proiectului de cercetare cu finanțare UEFISCDI „Platformă PILOT de valorizare trans-disciplinară prin baze de date relaționate” (PN-II-PT-PCCA-2013-4-1022), având ca studiu de caz depozitele Tărtăria I și Tărtăria II, un demers științific coordonat de INOE. Dată însă fiind complexitatea acestei descoperiri, cooperarea științifică dezvoltată de INOE și MNIR continuă și în prezent, noi și noi piese de patrimoniu deosebite fiind investigate prin cele mai moderne tehnici.

Descoperirile arheologice din cuprinsul sitului hallstattian Tărtăria – Podu Tărtăriei vest
Acest sit arheologic este localizat administrativ în jud. Alba, com. Săliștea, satul Tărtăria, punctul Podu Tărtăriei vest. Stațiunea este amplasată pe malul stâng al Mureșului, pe terasa înaltă a văii acestuia, într-un perimetru delimitat către Sud de autostrada A1 și la Nord de DN7, respectiv la Est de DC705. Situl a fost identificat în toamna anului 2011 prin diagnosticul arheologic aferent construirii autostrăzii Orăștie – Sibiu, fiind cercetat parțial în campania 2012 prin ample săpături arheologice preventive în porțiunile sudică și estică. Ulterior, o serie de prospecțiuni geofizice au fost efectuate în 2014, ținând cont de faptul că suprafața sitului era semnificativ mai mare (circa 15 ha) față de cea afectată de construirea infrastructurii rutiere (circa 2 ha). Având în vedere datele obținute în perioada 2012–2015 (inclusiv procesarea post-săpătură a descoperirilor din 2012), începând cu anul 2016, au fost autorizate de către Ministerul Culturii prin Comisia Națională de Arheologie cercetări arheologice sistematice, planificate să se desfășoare într-un program multianual și să fie completate cu ample investigații interdisciplinare (prospecțiuni, achiziții de imagini aeriene din dronă, datări 14C, studiu arheozoologic și studiu palinologic etc.). În ultimele decenii, zona sitului a fost puternic afectată de lucrări agricole, fapt observabil atât pe imagini aeriene şi hărţi de arhivă, cât şi direct, cu prilejul cercetărilor din anii 2011–2012, respectiv 2016–2019, vestigiile arheologice riscând să dispară în câteva decenii prin practicarea agriculturii intensive în arealul sitului.

Cercetările arheologice preventive din 2012 au stabilit existența unui potenţial arheologic substanţial, fiind identificate și cercetate importante vestigii (peste 260 de complexe și contexte arheologice) încadrabile în perioada Hallstatt-ului mijlociu (perioada culturii Basarabi/Ha B3–C, secolele IX–VIII a. Chr.); între acestea se remarcă o serie de descoperiri cu caracter deosebit – depunere funerară aparte (înmormântare multiplă), dar şi o serie de depuneri votive în şanţul sudic de delimitare a habitatului hallstattian, anume două depozite conţinând piese de bronz şi fier (depozitele Tărtăria I și Tărtăria II), dar şi numeroase vase întregibile (sparte pe loc), fragmente de vase, piese de metal (arme, unelte, podoabe) şi resturi de schelete umane. Intensitatea locuirii hallstattiene și abundența descoperirilor, luate în considerare preliminar date fiind rezultatele cercetărilor preventive din anul 2012 – peste 150 vase întregibile, peste 120 de obiecte din bronz și fier, dar în special cele două depozite de piese din bronz și fier (reunind peste 550 de obiecte) - au fost reconfirmate prin rezultatele cercetărilor arheologice sistematice din campaniile 2016, 2017, 2018 și 2019, dar și prin prospectările magnetometrice efectuate până în prezent (2014, 2016, 2017, 2018 și 2019). Astfel, descoperirile arheologice efectuate în cadrul acestui sit indică existenţa în perioada mijlocie a primei epoci a fierului (perioada culturii Basarabi) a unei zone de habitat, (foarte probabil) delimitate pe laturile de sud şi est (posibil fortificate?), înregistrându-se un singur „nivel de cultură” și numeroase gropi cu „inventar” deosebit de bogat. Foarte important de remarcat este faptul că în anul 2018 a fost confirmată existența șanțului vestic de delimitare a acestei zone de habitat preistoric, structură identificată preliminar prin prospectările geofizice din 2017. Este o situație aparte, documentată în premieră pentru un sit datând din această perioadă, raportat la spațiul actual al României. Investigațiile magnetometrice din toamna 2018 au stabilit cert că traseul acestui element de fortificare continuă. Astfel, este clar faptul că - inclusiv în acest stadiu al procesării datelor post-săpătură și materialelor din campania 2012, dar și a celor din anii 2016–2019 - descoperirile databile în perioada Hallstatt-ului mijlociu indică faptul că situl Tărtăria – Podu Tărtăriei vest este unul cu totul aparte, repertoriul descoperirilor aparţinând perioadei culturii Basarabi. Cercetarea sistematică a acestui sit oferă prilejul pentru a obține importante date noi privind: cronologia perioadei mijlocii a primei epoci a fierului (perioada culturii Basarabi) prin seriile de datări 14C realizate pe materiale osteologice umane și de faună, dar și alte materiale organice (probele datate până în acest moment indică o „ridicare a cronologiei” începutului culturii Basarabi pentru a doua jumătate a sec. IX a. Chr.); actualizarea și detalierea tipologiei ceramicii de tip Basarabi, în special pentru faza timpurie a acesteia, dar și ultimul orizont cronologic al depunerilor de bronzuri în spațiul carpato-dunărean (așa-numita serie de depuneri Bâlvânești – Vinț, respectiv DFS V (final) – DFS VI). De asemenea, cercetarea pluridisciplinară a acestui habitat preistoric aduce noi informații de detaliu privind sistemul său de delimitare/fortificare. Nu în ultimul rând, cercetarea acestui sit a prilejuit îmbogățirea colecțiilor Muzeului Național de Istorie a României cu bunuri culturale deosebite, inclusiv clasabile în categoria Tezaur.

Depozitul Tărtăria I constituie cel mai mare şi complex depozit de piese de bronz şi fier databil (preliminar) la nivel de Ha B3-C1 (aparţinând aşa-numitei serii Bâlvăneşti-Vinţ/respectiv orizontului de depuneri de bronzuri VI = DFS VI) descoperit în zona actuală a României şi - destul de probabil - din zona arcului carpatic şi a bazinului Dunării Mijlocii şi de Jos. De asemenea, este cel dintâi depozit din acest orizont cronologic găsit într-o săpătură arheologică la nivelul ţării noastre, dar nu numai; conţine peste 450 de piese - arme, unelte, piese de port şi de harnaşament - inventariate preliminar până în acest moment şi intrate în restaurare. Depozitul de bronzuri Tărtăria II a fost descoperit în același context arheologic ca și depozitul de bronzuri Tărtăria I, respectiv la mai puțin de 5 m V de acesta, de asemenea în șantul sudic de delimitare al sitului hallstattian Tărtăria – Podu Tărtăriei vest. Deopotrivă, și acest depozit se datează la nivel de Ha B3–C1 (aparţinând aşa-numitei serii Bâlvăneşti–Vinţ/respectiv orizontului de depuneri de bronzuri VI = DFS VI). Este cel de-al doilea depozit din acest palier cronologic descoperit într-o săpătură arheologică la nivelul ţării noastre, iar împreună cu depozitul Tărtăria I reprezintă o depunere cu caracter de unicat, atât prin natura sa, cât şi prin condiţiile de descoperire (anume faptul că până la descoperirea acestor două depozite astfel de depuneri - la nivelul perioadei cronologice amintite - nu mai fuseseră găsite în contextul unor cercetări arheologice, cu atât mai puţin două astfel de depuneri votive asociate unui singur context) ţinând cont de datele cunoscute până în prezent cu privire la civilizaţia Hallstatt-ului mijlociu în zona arcului carpatic şi a bazinului Dunării Mijlocii şi de Jos. Din componenţa sa fac parte circa 50 de arme, piese de port și de harnașament (din bronz şi fier).

Depozitele Tărtăria I și Tărtăria II reprezintă depuneri cu caracter aparte, atât prin natura lor (reunind deopotrivă elemente de prestigiu social și meșteșug), cât şi prin contextul cert de descoperire, raportat la civilizaţia Hallstatt-ului mijlociu în zona arcului carpatic şi a bazinului Dunării mijlocii şi de jos. Depozitele având în componență obiecte de bronz și fier datate la nivelul secolelor IX–VII a. Chr. marchează ultima etapă a unui fenomen cultural-istoric de primă importanță al epocii metalelor, anume depunerea votivă a pieselor din metal. Într-o atare perspectivă, depozitele de bronzuri trebuie înțelese drept vestigii materiale ale unor practici rituale, având posibile conotații de ordin religios, caracteristice unor spații relativ vaste la nivel european. Analiza structurală a acestor categorii de ofrande preistorice și studierea, cu cât mai mare acuratețe, a contextelor lor de depunere, dar și investigațiile de natură compozițională sunt direcții noi de cercetare în domeniu, care deschid noi posibilități pentru înțelegerea unor manifestări spirituale din timpuri străvechi, dar și a unor metode și tehnici de manufacturare a unor obiecte preistorice de prestigiu.

Investigațiile prin mijloace optoelectronice a depozitelor preistorice de la Tărtăria – Podu Tărtăriei vest
Investigarea unor artefacte din componența celor două depozite de obiecte din bronz și fier descoperite la Tărtăria – Podu Tărtăriei vest, care deja au constituit subiectul unui volum științific (Ed. Borș, Rădvan 2019) și al câtorva articole, a adus informații despre material, degradări și o solidă documentare, dar a condus și la construirea unui instrument inovativ pentru managementul și gestionarea informațiilor la o scară unitară a acestora, însumând răspunsul la toate cerințele documentelor pentru gestionarea și evidența bunurilor culturale: fișe de conservare, fișe analitice și de evidență, alte norme și recomandări în domeniu. Ținând cont de vastitatea acestui domeniu multidisciplinar, complexitatea cu care se confruntă interpretarea informațiilor alăturate, o abordare sinergetică este obligatorie. Astfel, CERTO a creat o fișă (de date) complexă și cuprinzătoare, supranumită în cadrul echipei sale de cercetători „fișa universală” – cea care, beneficiind de formatul digital, prezintă câmpurile completate în funcție de tipul obiectului sau sitului, sau ascunde acele câmpuri neadecvate cazului analizat. De la o astfel de arhivă, inteligent și cu acuratețe documentată, rămâne doar un pas până la construirea unui istoric al pieselor, al intervențiilor (de restaurare și conservare) asupra acestora, sau la implementarea unui program de monitorizare în timp a acestora.
Spectroscopia de fluorescență cu raze X (XRF) este o tehnică neinvazivă de analiză elementală, utilizată atât pentru analiza calitativă, cât și pentru analiza cantitativă a materialelor anorganice, fie în formă solidă, lichidă sau pulbere, la nivel sub-ppm. Unele dintre cele mai frecvente aplicații ale acetui tip de investigație în arheologie includ: caracterizarea rocilor și a solului pentru indicarea activității umane; studii chimice ale obsidianului, metalelor, ceramicii pentru a dovedi schimbul la distanță (iar mai apoi comerțul) și migrația oamenilor; caracterizarea pigmenților, emailurilor, sau diverselor tipuri de lacuri; analize ale patinei. Pe lângă caracterul non-invaziv, tehnica permite o evaluare rapidă a compoziției chimice a obiectului investigat, in situ. Au fost realizate până în prezent investigații de tip XRF pentru circa 125 de obiecte din componența celor două depozite preistorice.

În domeniul arheometriei, cantitatea de material consumat pentru investigarea și diagnosticarea obiectelor arheologice reprezintă o preocupare majoră, iar cercetarea actuală se îndreaptă spre noi metode și echipamente care pot oferi rezultate de înaltă precizie in situ (fără eșantionare) și care pot oferi investigații la distanță în timp real. Spectroscopia de străpungere indusă cu laser (LIBS) este una dintre cele mai valoroase metode utilizate pentru identificarea și caracterizarea diferitelor materiale, detectarea amestecurilor de materiale, analiza incluziunilor în aliaje, ceramică, analiza straturilor/depozitelor biologice etc. LIBS este o tehnică analitică care poate fi utilizată într-o mare varietate de aplicații, oferindu-ne posibilitatea unor analize calitative, semi-cantitative și cantitative de înaltă precizie, fără prelevare de probe sau pre-procesare a obiectului investigat.

Spectroscopia în infraroșu cu transformată Fourier (FTIR) oferă o serie de avantaje în cercetarea și analiza structurală a obiectelor arheologice, furnizând informații de înaltă specificitate atât asupra compușilor organici, cât și anorganici, care pot fi prezenți în obiectul analizat. Mai mult decât atât, în modul Attenuated Total Reflectance (ATR), investigațiile pot fi realizate non-distructiv sau minim-invaziv, un aspect deosebit de important în cazul caracterizării obiectelor fragile sau prețioase.
Avantajul folosirii tehnologiei imagistice cu raze X (radiografiere și fotogrammetrie) în documentarea și investigarea obiectelor arheologice este indiscutabil. Aceasta este o metodă non-invazivă și nedistructivă care utilizează radiația electromagnetică pentru a furniza date despre forme ale obiectelor ascunse sub straturile de coroziune sau aflate în blocurile de sol fragile. În demers de pionierat pentru România, în legătură cu cele două depozite Tărtăria I și II, au fost realizate radiografii ale celor 3 „nuclee” de obiecte, respectiv modele 3D pentru unul dintre acestea și alte 11 obiecte. Acestora li se adaugă radiografii pentru alte 69 de obiecte din fier.

În prezent, pe lângă preocuparea pentru noi instrumente (de exemplu capacitatea de construire a modelelor digitale multistrat care permit identificarea și prezentarea degradărilor, dar și estimarea ratei de degradare în unele cazuri) și competențe științifice avansate, originale sau chiar unice în regiune, echipa de specialiști din cadrul INOE 2000 – CERTO se constituie într-un grup de cercetare de excelență care prin colaborarea multidisciplinară cu echipa de specialiști din cadrul MNIR are oportunitatea de a contribui în chip major la realizarea unor dosare de documentare științifică a „biografiei” unor bunuri culturale mobile și monumente deosebite din țară și din Europa.