Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Digitalizarea educației – un pod prea îndepărtat?

25 Noiembrie 2020



Coșmarul COVID, început la mijlocul lunii martie, odată cu decretarea stării de urgență, a surprins din nou țara nepregătită. Noua realitate a lovit brusc și fără loc de întors. Dintr-odată, ne-am trezit în izolare, cu cea mai mare parte a activităților fie oprite, fie suspendate, fie reduse strict la interacțiunea online. Alături de multe alte domenii puse la zid de criză, învățământul de toate gradele s-a văzut blocat, într-o continuă repliere și reorganizare coordonată ezitant și poticnit.

S-au tot înlănțuit vacanțele, s-a tot cântărit culoarea instituțiilor de învățământ (verzi, galbene sau roșii), s-au alocat resurse pentru tablete și conexiuni internet, s-a bâlbâit deschiderea anului școlar, s-a vorbit la obiect și în dodii despre învățământul la distanță și predarea online. Timpul s-a scurs, grădinițele, școlile, liceele și universitățile s-au mobilizat care cum au putut, fără ca din martie până în prezent digitalizarea învățământului să urmeze liniile unui adevărat proiect național, coerent și sustenabil, cu ținte, termene de execuție și responsabili.

S-a vorbit prea mult în lunile care au trecut despre digitalizare, un capitol la care suntem de multă vreme corigenți fără speranță. Degeaba ne lăudăm lumii cu vitezele noastre de descărcare a datelor prin conexiuni internet dacă mai puțin de o treime din populație are abilități digitale de bază, mai mult de o cincime dintre români nu au folosit niciodată internetul și, potrivit DESI 2019 (Digital Economy and Society Index), la nivelul UE România ocupă locul 27 din cele 28 de state membre.

Abia recent, la final de octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a lansat „procesul de elaborare” a Strategiei privind digitalizarea educației din România 2021 - 2027 - SMART.Edu (Școală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii digitale) prin care propune un „apel la acțiune pentru o cooperare mai strânsă a tuturor factorilor interesați”, pornind de la următoarele priorități: Accesibilitate, Conectivitate, Comunitate, Ecosistem educațional digital, Inovare și Sustenabilitate. Nu citez aici termenii bombastici ai strategiei, nici reacțiile palide de după încheirea perioadei de consultări publice, pe 9 noiembrie.

Oficialii MEC au comentat cu voce scăzută realitățile din sistem. În cursul anului școlar precedent, potrivit INS, dintr-un total de 9.150 de unităţi încadrate în segmentul primar şi gimnazial, 6.166 erau conectate la internet (67%), iar în învăţământul liceal funcţionau 1.468 licee şi grupuri şcolare independente, 98% dintre ele având acces la internet. De atunci, s-au făcut progrese: mai existau la final de octombrie 2020 un număr de 2.200 de clădiri ale unor unități de învățământ, din peste 28.000, care nu au nici acum conexiuni internet.
Să fie însă conectarea la internet pentru învățământul on line o condiție necesară, dar și suficientă? Sigur, este esențial ca elevii să dispună la domiciliu de tehnologia necesară recepției și interacțiunii. Aceștia au nevoie de semnal, de conexiune prin cablu sau wi-fi, de tablete sau laptopuri funcționale. S-au făcut donații, mulți au rezolvat problema pe cont propriu, dar cel mai trist este că din cele 250.000 de echipamente pentru care Guvernul a alocat sumele necesare, mai puțin de 80.000 au fost deja distribuite în unitățile de învățământ unde au fost solicitate.

Și despre dascăli se spune că au făcut progrese în zona instruirii pentru desfășurarea lecțiilor în sistem interactiv, la distanță. Oficialii MEC apreciază că peste 180.000 de profesori au dobândit competențe digitale în 2020: 90.000 de profesori au urmat prin cursurile prin Casele Corpului Didactic, iar restul au fost formați prin cursurile acreditate de către alți traineri sau prin proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”. Cel mai aproape de adevăr par cei circa 25.000 de profesori angrenați în învățământul superior, care trebuie să facă față exigențelor impuse de universități și de studenții înșiși, cadre care au trudit la operarea eficientă a aplicațiilor alese de instituție.

O rază de speranță vine și din zona finanțării: MEC a anunțat că din 2021 bugetul ministerului va avea o componentă de investiții pentru digitalizare, investiții ce vor fi realizate din fonduri naționale și europene. Mai mult, catalogul electronic, un proiect 49 de milioane de euro, va fi trimis curând SICAP pentru începerea licitației, iar proiectul referitor la Biblioteca Virtuală a ajuns în faza elaborării ofertelor, după nelipsitele contestații.

Spun unii, pe bună dreptate, că orele pe Zoom, fișele încărcate sub formă de poze pe WhatsApp sau în Google Classroom și fotografiile cu caiete plimbate de părinți sunt departe de a reprezenta un proces adevărat de digitalizare în educație, Dar pași hotărîți s-au făcut, cu predilecție în învățământul superior.

Market Watch a scris, de altfel, despre exemplele de bune practici de la USAMV București sau Universitatea de Vest din Timișoara, care aduc în discuție noile tipuri de învățământ blended-learning, adică hibrid, despre dezvoltarea de platforme dedicate și digitalizarea cursurilor academice, dublată de realizarea de versiuni în limbi de circulaţie internaţională şi dezvoltarea de open educational resources. Au rămas de descoperit foarte multe alte experiențe notabile.

Este digitalizarea educației un pod prea îndepărtat? Posibil, dar mergem într-acolo. Ne îmbărbătăm, ne instruim, tragem podul mai aproape.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite