Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

UMF „Iuliu Hațieganu“, decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler

02 Decembrie 2020



Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler, pentru contribuția adusă la gestionarea epidemiei de COVID-19.

Distincţia i-a fost înmânată rectorului UMF „Iuliu Hațieganu“, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, de către preşedintele României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc ieri, 1 decembrie, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.

Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler a fost oferit în semn de recunoștință pentru calitatea procesului educațional și a excelenței academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Prin specialiștii săi, cadre medicale, dar și studenți, UMF „Iuliu Hațieganu“ a sprijinit eforturile personalului sanitar și ale tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății în lupta cu noul coronavirus.



Klaus Iohannis a declarat, în discursul său din cadrul ceremoniei de decorare, că de Ziua Națională se onorează meritele celor care își pun viața în slujba protejării cetățenilor români, a identității naționale, a valorilor și a instituțiilor fundamentale ale statului român. Indiferent dacă munca medicilor s-a derulat în țară sau peste granițe, este impresionant modul în care aceștia s-au pus în slujba luptei contra pandemiei, indiferent de frontul în care a fost nevoie de ei. Tot impresionant este și modul în care cei care urmează să intre în această nobilă meserie au înțeles să urmeze valorile profesiei și să devină voluntari în spital, pentru a suplimenta numărul de salvatori. Mobilizarea mediului universitar pentru a-și ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarității și este un model demn de urmat pentru noi toți.“, a transmis preşedintele României în discursul său.

„Mă bucur enorm că eforturile noastre, ale conducerii, cadrelor didactice, studenţilor şi personalului administrativ, ale întregii comunități academice, sunt recunoscute şi apreciate la cel mai înalt nivel, că reprezentăm un model de implicare în societate prin rolul pe care ni l-am asumat pentru binele comunității în care ne desfășurăm activitatea. Această distincție ne onorează și ne motivează să continuăm să susținem performanța în medicina din România.“,
a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca.



În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, au fost decorate cadre medicale - medici și asistenți medicali, universitățile de medicină și farmacie din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara și Institutul Național de Sănătate Publică.

Aceasta este a doua distincție pe care UMF „Iuliu Hațieganu“ a primit-o de la președintele României. Anul trecut, la 100 de ani de la înființarea Facultății de Medicină cu predare în limba română, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Pentru Învățământ“ în grad de Mare Ofițer.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite