Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetarea și inovarea - Pași mari spre o reformă reală și o vizibilitate europeană crescută

15 Decembrie 2020




În premieră, excelența românească recunoscută de Comisia Europeană este susținută de MEC din fonduri structurale
La popunerea MEC, Guvernul României a aprobat în luna iunie 2020, memorandumul privind aprobarea Mecanismului de susţinere a cercetătorilor români care au obţinut Certificate de excelenţă din partea Comisiei Europene (CE) ca urmare a apelurilor pentru Burse Individuale Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020.

Acțiunile Marie Skłodowska-Curie fac parte din Programul-Cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont 2020, Pilonul „Excelenţă ştiinţifică”, fiind proiecte dedicate resurselor umane din domeniul cercetare. Rolul lor este să finanțeze colaborarea pe termen lung între instituțiile academice și non-academice (instituții de învățământ superior, organizații de cercetare, sectorul privat, asociații, etc.), prin încurajarea mobilității transfrontaliere și inter-sectoriale a cercetătorilor, sprijinind cercetători excepționali în toate etapele carierei lor, indiferent de naționalitate.

Certificatele de Excelenţă au fost acordate pentru prima dată de către Comisia Europeană în anul 2017, ca măsură de sprijin pentru cercetătorii din întreaga lume care au aplicat în cadrul apelului pentru burse individuale Marie Sklodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020 în anul 2016 şi au obţinut un scor de 85% sau mai mult, dar nu au putut fi finanţaţi. Comisia Europeană a acordat în luna martie a acestui an 2.136 de certificate de excelenţă cercetătorilor care au trimis aplicaţii de proiecte în apelul pentru burse individuale Marie Sklodowska-Curie 2019.

În urma evaluării apelurilor pentru burse individuale din perioada 2016-2019, 72 de aplicaţii din România au primit certificate de excelenţă. Conform ultimelor statistici privind participarea României în Programul Marie Sklodowska-Curie, 346 de cercetători au primit finanţare până în acest moment în diverse tipuri de proiecte MSCA. De asemenea, 65 de organizaţii-gazdă din România au contractat granturi în valoare de peste 12 milioane de euro.

Prin POCU se va institui un mecanism financiar, prin intermediul unui proiect necompetitiv, care va debuta în luna decembrie 2020, prin care se vor finanța cercetători care au obţinut certificatul de excelenţă Marie Sklodowska-Curie, pentru a sprijini cercetarea și inovarea, colaborarea pe termen lung între instituțiile de învățământ superior, organizațiile de cercetare și sectorul privat. În cadrul mecanismului vor fi susținute activități din cadrul POCU, OS 6.13, lunar, în valoare de maximum 2.500 EURO, pe perioada stagiului de cercetare. Contractele individuale vor condiţiona acordarea acestor stimulente pentru perioada stagiului de cercetare, de reîntoarcerea în țară.

Se așteaptă ca finanţarea prin fonduri structurale să genereze implementarea unor proiecte excepţionale propuse de cercetătorii români şi să impulsioneze dezvoltarea carierelor acestora, în ţară sau străinătate. În plus, finanțarea salariilor cercetătorilor se speră să reprezinte o „ancoră” pentru stabilizarea resursei umane pentru cercetare în România, ţinând cont de faptul că cercetătorii români, pregătiţi şi specializaţi pe durata acestor scheme de mobilitate, îşi vor continua activitatea în ţară după implementarea proiectului.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite