Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Gheorghe Manu și destinul său tragic: știința sacrificată pe altarul Mișcării Legionare

15 Decembrie 2020



Pe 13 februarie 1903, se năștea, la București, Gheorghe Manu. Cel care va deveni mai târziu șeful Mișcării Legionare din interiorul României avea o genealogie foarte interesantă. După tată, Ioan Manu, se trăgea dintr-o familie nobilă genoveză ajunsă în timpul Evului Mediu în Balcani. Mama sa, Elisabeta (Zeta) Cantacuzino venea din aristocrația românească, se înrudea cu majoritatea „familiilor princiare” de la noi, inclusiv cu Brâncovenii. Bunicul său patern era generalul Gheorghe Manu, fost prim-ministru al Regatului României (1889-1891), ministru de război în mai multe rânduri, ministru de finanțe.

Junele Gheorghe a avut o copilărie îndestulată. A făcut studiile primare și gimnaziale în particular, cum se întâmpla cu odraslele din familii cu dare de mână. Ultimele două clase de liceu le-a făcut în Franța, la Nancy, în acea perioadă Gheorghe metamorfozându-se în cosmopolitul Georges, așa cum îi spuneau rudele și prietenii. Mărturiile din epocă îl caracterizează drept un tânăr timid, cu ochelari groși, pasionat de fizică, matematică și chimie. Îi mai plăcea să deseneze, toată viața a făcut caricaturi. Avea talent la limbi străine, pe care le asimila destul de repede.
Înscris, după bacalaureat, la Facultatea de Științe a Universității București, obține în 1925 diplome de licență atât în „fizico-chimice”, cât și în matematică.

Deschiderea internațională
În 1926 își echivalează diploma de chimie-fizică și la Paris, unde începe începe să lucreze în marile laboratoare de cercetare franceze. Se înscrie la doctorat la Sorbona, având-o drept conducător pe vestita Marie Curie. În 1927 se angajează la Institutul Radiumului din Paris, fiind unul dintre pionierii pe plan mondial ai studiului „radiației alfa”. Colaborează și învață de la cercetători francezi cunoscuți pe plan mondial, cum ar fi Eugene Bloch Jean Perrin, Paul Langevin și Louis de Broglie. Este foarte interesat, de asemenea, de domeniul foarte puțin cercetat al fizicii nucleare. Teza sa de doctorat, „Cercetări asupra absorției razelor alfa” (terminată în 1933, publicată în 1934), a fost bine primită de către comunitatea fizicienilor din Paris.
În perioada sa franceză, Manu s-a împrietenit cu un alt fizician român aflat acolo, Horia Hulubei. Cei doi erau în același timp amici și concurenți, pentru a intra în grațiile lui Jean Perrin, o voce foarte influentă în lumea fizicienilor. Unele surse memorialistice spun că Hulubei și Manu s-au bucurat, pe rând, de dragostea fizicienei Yvette Cauchois, o altă „stea științifică” în ascensiune, care lucra la laboratorul mentorului lor. Cu toate că i se prevedea o carieră științifică internațională, Institutul Radiumului dorind să-i prelungească și să-i mărească valoarea contractului, ba chiar exista și posibilitatea unei cariere universitare în Franța, după doctorat Manu a vrut să se întoarcă la București. Se decide să vină acasă, decizie care-l va costa foarte mult. A fost poate momentul care i-a marcat toată existența ulterioară. O fi considerat că poate ajunge mai repede „mare” într-o țară mică.

Legiunea vs cariera
În 1935, când s-a angajat Gheorghe Manu asistent la Facultatea de Științe a Universității București, climatul politic din țară era tensionat. Pe lângă concurența „clasică” între național-țărăniști și liberali, apăreau primele semne ale autoritarismului lui Carol al-II-lea, iar legionarii se manifestau din ce în ce mai activ, mai ales în mediul univeristar al tinerilor. O perioadă, Manu și-a văzut strict de știință. În 1936 s-a căsătorit cu Sonia Poullieff și ea descendentă dintr-o familie aristocratică. Vor avea un băiat, Șerban, născut cu un an mai târziu. Adeziunea lui la Mișcarea Legionară s-a produs oficial în 1937. Era an electoral și destui tineri intelectuali de anvergură, precum Mircea Eliade și Emil Cioran au făcut atunci pasul spre „verzi”. Regimul premierului Gheorghe Tătărescu, sprijinit de către Regele Carol al-II-lea, era perceput drept corupt de către populație, iar legionarii cu mesajul lor ultranaționalist, radical și mistic câștigau teren. Unii dintre intelectualii deveniți parteneri ai „Căpitanului” Codreanu chiar au candidat pe listele Partidului Totul pentru Țară, în speranța deșartă că vor ajunge la putere. După alegeri, mai întâi neoficial, după care la vedere, a început „Dictatura Regală”.
O perioadă, Gheorghe Manu a încercat să îmbine știința cu viața politică. Probabil că a aderat la legionari și fiindcă i se părea că în mediul universitar există multă corupție și că din cauza acesteia cariera sa evoluează destul de greu. Pe lângă luări de poziție publice, a continuat să studieze spectroscopie, fizică atomică și nucleară. A fost primul cadru universitar din România care a încercat să-și familiarizeze studenții cu domeniul fizicii nucleare, reușind să-și amenajeze și un laborator unde făcea experimente în domeniu. Se apucase să scrie primul tratat-monografie de fizică nucleară din România, din care nu a publicat decât primul volum, despre izotopi, momente nucleare și radioactivitate, în 1940. Colaborează la experimente și se împrietenește cu Șerban Țițeica, un fizician foarte bun, pe vremea aceea asistent universitar în București, la Politehnică. Laboratorul de fizică nucleară îl face cu un alt as tânăr al fizicii românești, Radu Grigorovici. Cei doi rămân până la arestarea lui Manu buni prieteni, chiar dacă Grigorovici era pe jumătate evreu.

O viață dublă
În ciuda opțiunii sale politice asumate pe față, până în 1940 Manu nu a fost foarte vizibil opiniei publice drept un „șef” legionar. Era, într-adevăr, apreciat ca un intelectual de valoare de către capii mișcării, care-l foloseau drept consilier. Unele surse spun că ar fi participat activ la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, dar nu există probe concrete care să demonstreze asta. După potolirea violențelor, autoritățile antonesciene l-au considerat un „legionar cuminte” și nu l-au epurat din Universitate. Totuși, el a menținut legături cu nucleele, rețelele și cuiburile legionare devenite ilegale. Lui Horia Sima, aflat în exil, îi trebuia un conducător al legionarilor din țară care să fie respectat de toate facțiunile mișcării, bun organizator și mai ales care să nu fie suspectat de autorități că are rolul pe care-l are. Fizicianul Manu întrunea aceste calități. În 1943 a fost numit conducător al legionarilor care acționau subteran pe teritoriul țării. Începe să lucreze conspirativ, să organizeze rețele de strâns informații și eventuale grupuri de luptă. În 1944 sau 1945, cedează formal șefia lui Radu Mironovici, unul dintre fondatorii legiunii, dar, de fapt, tot el conducea structurile legionare active în țară. Spre deosebire de amicul său bun din tinerețe, Horia Hulubei - care a știut cum să se poziționeze bine în timpul dictaturii carliste, a lui Antonescu și ulterior a comuniștilor - Manu a ținut-o pe linia legionară. Chiar dacă în 1945 a fost avansat profesional la grad de conferențiar universitar, a preferat să renunțe la cariera științifică, să intre într-o lume a umbrelor și să trăiască în clandestinitate. Șerban Țițeica își aduce aminte că în perioada 1946-48 l-a întâlnit de vreo două ori, deghizat și cu identitatea schimbată. În 1947, redactează o sinteză asupra situației din România, intitulată „În spatele Cortinei de fier-România sub ocupație rusească”, o analiză lucidă a situației țării, pe care reușește să o introducă la ambasadele occidentale de la București.

Aiud, capăt de drum
Printr-o serie de turnătorii se ajunge la el și e arestat pe 21 martie 1948. Se forțează acuzarea lui de „trădare de patrie” și „spionaj”. E judecat în „Procesul marii finanțe”, prin care comuniștii voiau să arunce în pușcărie dintr-o singură lovitură persoane fără legătură neapărat între ele: industriași bogați, politicieni democrați, legionari, foști ofițeri. Lui Manu i se pune în cârcă inclusiv un plan care suna fantasmagoric, cum că ar fi vrut să arunce în aer Marea Adunare Națională (parlamentul comunist), după ce ar fi săpat un tunel și ar fi plasat o cantitate imensă de explozibil. A fost torturat și forțat să recunoască tot felul de invenții ale securișilor. Devenit „spion”, e condamnat la „muncă silnică pe viață”.
Detenția sa a fost lungă și plină de lipsuri și dureri. Colegii de detenție își amintesc că Manu s-a purtat în pușcărie demn. În plus, le ținea conferințe despre fizică, istorie, matematică sau geografie, care făceau să treacă mai ușor timpul în celulă. Pe mulți deținuți i-a învățat să vorbească engleză, fiindcă, sperau ei, vor veni americanii să elibereze România de bolșevici. A circulat o informație cum că, la un moment dat, niște ofițeri de informații sovietici i-ar fi propus să-l elibereze și să-l ducă în orășelul științific Dubna, să lucreze la programul atomic al URSS. Manu ar fi refuzat.
După 13 ani de la arestare, Gheorghe Manu s-a îmbolnăvit grav în pușcăria de la Aiud. Asistența medicală era precară în penitenciar, prea multe nu se puteau face. Fizicianul a agonizat o perioadă și a murit undeva în aprilie 1961. Avea 58 de ani și, după spusele altor deținuți era distrofic, cântărind în jur de 40 de kilograme.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite