Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Politicienii au vorbit, caravana cercetării a stat. Ce urmează?

15 Decembrie 2020



Încă din anii 90 ai secolului trecut, cercetarea și inovarea au fost socotite în România un fel de „rude sărace”. Întotdeauna au apărut „alte priorități”, iar boala „subfinanțării cronice” a produs sechele însemnate. Haosul administrativ a constituit și el un motiv serios pentru situația cel puțin dezamăgitoare din acest moment. Cercetarea ba a avut, ba n-a avut un minister separat, în funcție de conjuctura politică, iar strategiile naționale în domeniu au fost înfăptuite în mică măsură. Una peste alta, în acest moment suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce privește inovarea, poziție pe care o deținem și la nivelul bugetului alocat cercetării. Acesta este unul infim prin raportare la PIB (aprox. 0,20%) și contra cursului european și angajamentelor asumate: până în 2020 România ar fi trebuit să aloce domeniului 3% din PIB (1% din fonduri publice și restul din fonduri private).

Pe 20 noiembrie, de Ziua Cercetătorului, Președintele Klaus Iohannis a ținut o frumoasă cuvântare, la ICSI din Râmnicu Vâlcea, prin care a încurajat comunitatea cercetătorilor români. A spus cuvinte drăguțe, despre cum cercetarea și educația sunt șanse pentru un viitor mai bun. Parcurgând discursul prezidențial, am priceput că Președintele e conștient că, pe fundalul crizei generate de Covid 19, paradigmele cercetării și inovării s-au schimbat fundamental: știința trebuie să răspundă rapid unor provocări necunoscute, iar rezultatele sunt dependente de susținere financiară consistentă și pe termen lung.

Momentul nu ar fi tocmai rău pentru schimbarea tratamentului guvernamental aplicat cercetării românești. Tocmai începe un nou ciclu guvernamental, cu un nou Parlament.

Semne că s-ar putea schimba ceva în bine au fost deja. Încă din luna Martie, când Ministerul Educației și Cercetării a alocat 25 de milioane de lei pentru lansarea a 16 competiții, menite să ofere soluții în lupta împotriva combaterii pandemiei. Spiritul concurențial a fost benefic și deja au apărut rezultate palpabile, utile în diminuarea efectelor pandemiei (v. www.brainmap.ro/sol-2020).

Un alt fapt notabil este acela că, pentru prima oară după nouă ani, cercetarea a beneficiat de o rectificare bugetară pozitivă și a primit 407 milioane de lei, bani folositori pentru continuarea unor proiecte din actualul Plan Național de CDI. Un alt fapt pozitiv este și activarea mecanismului Policy Support Facility al CE pentru evaluarea sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare, acțiune care va începe curând, în Ianuarie 2021, și va fi finanțată 100% din Programul Orizont 2020. Astfel, se vor identifica soluții pentru o dezvoltare rațională și sistematică a politicilor naționale din domeniul cercetării și inovării, unde se simte nevoia imperioasă a unei reforme. Odata cu dorita relansare a sistemului CDI se urmărește să devenim mai competitivi în atragerea fondurilor din programele comunitare și să avem, bineînțeles, rezultate superioare în știință.

În varianta pozitivă, s-ar putea chiar să înceapă o eră mai bună pentru cercetarea și inovarea românească. Este prematur să estimăm cum va acționa noul Guvern, nu putem spune nici măcar a câta roată la căruța lui va fi zona de cercetare-inovare. Nu putem însă nici să îi facem procese de intenție în timpul în care apele politice nu sunt nici pe departe limpezite. S-ar putea să ne dumirim repede, în prima parte a anului care vine. Până atunci, însă, nu putem decât să sperăm că mișcările bune din 2020 sunt doar un început al unei evoluții de anvergură, care va reuși să dea o perspectivă corectă unui capital intelectual de excepție al României, insuficient valorificat.

În varianta rea, degringolada domeniului de cercetare-inovare va continua, iar semnele încurajatoare pe care le-am pomenit au fost dor un foc de artificii provocat de anul electoral care tocmai se termină.
Poate, totuși, nu va trebui să așteptăm alți patru ani pentru niște măsuri de real folos.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite