Revista >> Ianuarie - Februarie 2021 [Nr. 231] >> Cercetare & Invatamant superior

Repere și resurse de performanță pentru cercetarea românească

Daniel Butnariu

12 Februarie 2021

Cu o experiență internațională vastă și o expunere valoroasă la ecosistemele de cercetare din mai multe țări aflate în avangarda științifică și tehnologică, Romulus Valeriu Flaviu Turcu este, din octombrie 2019, Director General al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca. Dincolo de modul în care institutul a răspuns provocărilor ridicate de pandemia COVID-19, conversația efervescentă cu Flaviu Turcu expune câteva dintre necesitățiile și condițiile minime pe care cercetarea românească trebuie să le întrunească pentru a deveni cu adevărat performantă și propune soluții de impact provenite atât din sisteme avansate pe plan internațional, cât și din poveștile de succes ale INCDTIM, care a sărbătorit anul trecut 70 de ani de activitate.

Parcursul academic și profesional al lui Flaviu Turcu reunește reperele adecvate pentru a extrage substanța de contrast necesară identificării atuurilor de care dispune cercetarea românească, dar și a slăbiciunilor care marchează decalajul domeniului față de sistemele performante ale altor țări. Experiența interdisciplinară acumulată în centre de cercetare din Europa (Olanda, Franța, Estonia, Germania) și America de Nord (Statele Unite ale Americii și Canada) îi asigură o perspectivă cuprinzătoare asupra interacțiunii dintre actorii implicați în cercetare-dezvoltare și responsabilii din zona academică, de afaceri și guvernamentală. Dacă rolul actual de educator – este conferențiar la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – îi conferă autoritate ca formator al viitoarelor generații de profesioniști, statutul de manager al unuia dintre cele mai importante institute de cercetare-dezvoltare din țară îi furnizează ancora de experiență construită în timp de personalități remarcabile ale cercetării românești. Mai mult, din poziția de membru în Comitetul Director al Organizației pentru Știință și Tehnologie (STO) din cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO), Flaviu Turcu este apropiat de temele strategice de interes ale celui mai important forum de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică din domeniul apărării și securității din lume. Totuși, discuția pornește de la o realizare personală. O notificare sosită la sfârșitul anului trecut confirmă alocarea unei sume de bani ca beneficiu rezultat în urma licențierii comerciale a unei tehnologii elaborate de o echipă de cercetători de la Pacific Northwest National Laboratory (SUA), din care a făcut parte și Flaviu Turcu. Tehnologia, în urma licențierii din anul 2014, a fost premiata un an mai târziu cu prestigiosul R&D 100 Awards sau „Oscarul inventicii” cum mai este numită în SUA această distincție!

Ce invenție se află la originea acestor drepturi de proprietate intelectuală și care este semnificația lor în planul transpunerii unui brevet într-un produs comercial?
Am făcut parte dintr-o echipă de cinci cercetători care a dezvoltat o tehnologie nouă, protejată prin două brevete acordate de către Oficiul de Brevete și Mărci al SUA, în urma unui program de cercetare-dezvoltare de aproximativ 30 de milioane de dolari, finanțat de PNNL/Departamentul pentru Energie al SUA. Tehnologia a fost licențiată în 2014 în baza unui contract comercial, fiind recunoscută anul următor drept una dintre cele mai importante 100 de noi tehnologii introduse în/pe piață, în cadrul unui eveniment care nu premiază orice invenție brevetată, ci doar pe cele mai valoroase 100 dintre cele care au fost transpuse în produse comerciale. Tehnologia dezvoltată de noi oferă un instrument de laborator pentru analiza și evaluarea potențialului unui „depozit subteran” de a deveni rezervor pentru stocarea de CO2, una dintre soluțiile luate în calcul pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Este o tehnologie care poate reproduce presiuni și temperaturi ridicate, ținând cont de o serie de parametri de intrare care descriu formațiunea geologică luată în calcul pentru injecția de CO2. După ce am dezvoltat acest dispozitiv de investigație, au fost entități care au considerat că este util și pentru alte aplicații, nu doar pentru cea vizată de noi. În baza contractului avut la PNNL, entitatea care deține drepturile de proprietate intelectuală poate să distribuie o parte din venituri inventatorilor, după ce este recuperată o parte din investiția inițială, iar acest moment a venit acum. Pentru mine nu este importantă valoarea financiară, ci șansa de a fi parcurs integral procesul specific Statelor Unite în ultimele decenii, mai ales pentru că am participat și la etapa de negociere pentru licențiere cu mai multe companii de talie diferită.

Care este particularitatea procesului complet de cercetare-dezvoltare în Statele Unite?
În 1980 a existat un punct de cotitură, prin adoptarea legislației Bayh-Dole Act, care între altele permitea entităților de cercetare – universități, institute, alte organizații de interes public sau privat – finanțate din fonduri guvernamentale să dețină proprietatea intelectuală asupra tehnologiilor dezvoltate. Înainte de acest moment, proprietar era finanțatorul, adică guvernul federal, ceea ce îngreuna procesul de transfer tehnologic. Modificarea a oferit posibilitatea licențierii mai rapide a unei invenții către companiile private interesate, impulsionând astfel economia, prin crearea de noi produse, de locuri de muncă și lărgirea bazei de impozitare. Efectul pozitiv a devenit vizibil începând cu anii 1990, dacă observăm avalanșa de produse și tehnologii noi introduse de atunci pe piață. Iar aceasta se întâmplă în condițiile în care guvernul federal rămâne în continuare cel mai mare finanțator al cercetării din America și își poate exercita în anumite condiții controlul asupra unei tehnologii pe care a finanțat-o. Deja în Statele Unite, conceptul de „transfer tehnologic” este foarte rar folosit, fiind asimilat unei înstrăinări a invenției, pe când prin „licențiere tehnologică” păstrezi drepturile de proprietate intelectuală, dar cedezi dreptul de utilizare a tehnologiei dezvoltate (invenției). Doar că există o nuanță foarte importantă: puține sunt tehnologiile care își amortizează investiția doar din licențe și redevențe, aceasta este doar prima verigă a lanțului de profitabilitate, care include de fapt mult mai multe elemente, de la taxarea produsului final comercializat până la locurile de muncă generate de respectiva invenție în economie.

Cum funcționează acest proces în România?
În cazul invențiilor de serviciu angajatorul deține drepturile intelectuale, dacă nu este altfel stipulat contractual, iar salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală de cel puțin 30% din valoarea venitului realizat de angajator în urma aplicării respectivei invenții. Dar punem numere mari, vorbim despre stimularea oamenilor, după care totul se întoarce împotriva celor din sistem, acuzați că nu produc ceva de valoare pentru a profita de acest beneficiu. Nu se menționează însă valoarea minusculă din PIB alocată cercetării sau lipsa de stabilitate a alocărilor. Apoi, legislația noastră a reprodus sau s-a inspirat din cea a altor țări, doar că nu este aplicată. În strategia națională de cercetare se vorbește despre un plan național și un plan sectorial, care ar trebui să fie asumat de diferite ministere, dar care sunt sumele alocate prin aceste planuri sectoriale? Ajungem oare la 1% din PIB pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare? În Strategia de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 este prevăzută asigurarea a cel puțin 2% din bugetul apărării pentru cercetare-dezvoltare și inovare, adică peste 30% din bugetul alocat cercetării prin ministerul de resort, fiind prima oară când sunt asumate astfel de obiective, doar că sumele trebuie absorbite de structuri funcționale, pe baza unei legislații clare, cu obiective pe termen lung. În schimb, ne confruntăm cu o falie între universități și institutele de cercetare, o greșeală fundamentală a sistemului românesc nereformat în 30 de ani, în care avem extrem de multe documente „strategice”, dar nu există cu adevărat o viziune realistă care să dea naștere unei strategii, pusă în aplicare prin planuri operaționale.

În aceste condiții, cât de pregătite sunt entitățile de cercetare-dezvoltare din România să adopte o strategie viabilă, care să răspundă unei viziuni pe termen lung la nivel național?
Dovada clară că sunt pregătite este dată de faptul că au rezistat și s-au adaptat tot timpul la solicitările autorității de resort. Dar nici nu te poți aștepta ca după ce îmi ceri timp de 30 de ani un lucru sau altul, să pot livra peste noapte performanță, în special alta decât ce a fost solicitat în această perioadă. Orientarea cercetării după „teme la modă” și nu după nevoile clar identificate ale țării este dovada strategiei necâștigătoare pe care am avut-o. Investiția în acest gen de activitate nu este cu randament la patru ani. Statele Unite au investit în dezvoltarea de senzori încă din anii 1960, iar din anii 1980 au început să beneficieze masiv de pe urma lor. La noi, după 1989 au fost aleși tot felul de indicatori care să justifice cheltuirea banului public, iar standardele noastre au fost virusate, din păcate. Adoptăm cuvinte-cheie perindate de la vest la est, termeni folosiți în exces, pervertiți. Acum avem „antreprenoriat” și „inovator”, ba chiar avem „antreprenori inovatori” pentru că termenii nu mai au greutate pe cont propriu.

Ce ar trebui făcut pentru a mobiliza în mod sustenabil activitatea de cercetare-dezvoltare?
În primul rând trebuie să investim în oameni, aici avem un deficit subliniat în mai toate statisticile organismelor internaționale. Este nevoie de stabilitate și predictibilitate: nu avem răbdarea necesară pentru a obține trei puncte pe o axă ca să putem analiza cum evoluăm. Trebuie să realizăm o fuziune interdisciplinară și să ne asigurăm că avem continuitate inclusiv în integrarea soluțiilor noastre în sectorul comercial. Iar aici ne confruntăm cu limitările capitalului românesc, care nu a fost încurajat să investească și în cercetare-dezvoltare, să ducă progresul din domeniul tehnologic obținut de o entitate de cercetare într-un produs care poate fi competitiv pe piață, să creeze eventual o nișă care să crească exponențial. Să nu uităm că putem adopta lecțiile unor sisteme funcționale, așa cum au făcut Olanda sau Coreeea de Sud, dar și că ne putem bizui pe oameni importanți din comunitatea internațională. Președintele Oficiului de Brevete și Mărci al Statelor Unite este Andrei Iancu (8 Februarie 2018 – 20 Ianuarie 2021). În Franța, dr. Florin Păun a elaborat conceptul de evaluare a maturității tehnologice de sus în jos, pe baza nevoilor identificate din perspectiva pieței, Demand Readiness Level (DRL), complementar instrumentului TRL (Technology Readiness Level) dezvoltat de NASA. Dacă TRL urcă de la cercetarea fundamentală la cea aplicată pentru a ajunge la dezvoltare tehnologică, DRL pune întrebările în sens invers pentru a stabili cât de dezvoltată este tehnologia în zona mea de interes și dacă este nevoie să încep de la zero sau am deja o bază preexistentă pentru un produs nou.

După aproape un an și jumătate de la asumarea conducerii INCDTIM și în urma confruntării cu efectele pandemiei COVID-19, cum apreciați activitatea și perspectivele institutului?
În primul rând, lucrurile bune trebuie păstrate: dacă am urcat până la un anumit nivel, cobor până la capăt ca să schimb scara? Să nu uităm că ITIM-ul este locul de unde s-a dezvoltat proiectul apei grele în România, parte a programului energetic nuclear național. Revenind la momentul 2021, rezultatele ne arată că suntem pe o traiectorie stabilă, bineînțeles datorită eforturilor din anii anteriori. Pentru perioada 2015-2019, evaluarea finală ne-a adus 98 de puncte din 100. Sunt multe domenii de cercetare în care excelăm și nu doar la nivel național. Competiția este astăzi una globală. Să nu uităm că ITIM este de peste 25 de ani o entitatea care reprezintă România în cel mai mare proiect științific european și internațional, CERN – Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare, iar pentru modernizarea programului LHC (Large Hadron Collider) echipa extraordinară condusă de directorul tehnic, ing. Gabriel Popeneciu, concepe, proiectează, produce, testează, pune în funcțiune și menține echipamente. Atât timp cât suntem capabili să operăm la un standard atât de ridicat, suntem deschiși pentru orice altă misiune.

În ciuda provocărilor, anul 2020 va contribui semnificativ cu rezultate bune la următoarea evaluare: am câștigat trei proiecte colaborative de cercetare în cadrul programului de cercetare asociat Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, cel mai mare număr de proiecte pentru o entitate din România, avem programe post-doctorale, am câștigat de curând șapte proiecte pe partea de cercetare exploratorie. Vara aceasta vom finaliza un proiect foarte interesant, finanțat cu fonduri structurale, condus de directorul științific, dr. Claudiu Filip, care urmărește creșterea capacității de transfer tehnologic și de cunoștințe a ITIM în domeniul bioeconomiei, prin atragerea companiilor interesate de dezvoltarea de soluții adaptate la nevoi specifice.

Care sunt câteva dintre prioritățile strategice urmărite de INCDTIM?
Toată lumea desemnează Inteligența Artificială și Big Data ca fiind esențiale în viitor, dar acestea sunt doar două dintre instrumentele de lucru. Care sunt de fapt marile arii de integrare a efortului de cercetare-dezvoltare? Zona medicală, spațiul, telecomunicațiile, materialele inteligente, acestea sunt domeniile considerate strategice la nivelul Uniunii Europene sau al NATO, iar noi avem datoria să ne însușim o specializare foarte clară în aceste spații de integrare. De exemplu, suntem parte a unui consorțiu care își propune să asimileze în primul rând, și apoi să dezvolte tehnologiile cuantice în România, având ca obiectiv maturizarea nivelului TRL în două etape de dezvoltare, mai întâi comunicații la sol, apoi sol-aer, cu implicarea Agenției Spațiale Române și a tuturor celor interesați. Însă trebuie să înțelegem că fondurile naționale de cercetare nu pot fi suplinite de cele europene, care sunt destinate exclusiv pentru sinergii între actorii europeni din domeniul științei și tehnologiei. Din păcate, cercetarea și rezultatele ei încă nu sunt văzute în România ca o sursă de creștere pentru economia națională. Este nevoie de un proces cantitativ pe termen lung, peste care să suprapui într-un anumit moment un filtru calitativ atent calibrat, așa cum au făcut și cei care se află acum în avangarda cercetării mondiale.