Revista >> Ianuarie - Februarie 2021 [Nr. 231] >> Cercetare & Invatamant superior

Chimistul Francisc Paneth: o carieră promițătoare, încheiată în fața plutonului de execuție

Toma Roman Jr.

15 Februarie 2021

Când eram copil și locuiam la Sibiu, orașul avea un fel de cartierul Primăverii propriu. Nomeclaturiștii comuniști și notabilitățile locale, inclusiv Nicu Ceaușescu, ajuns la sfârșitul anilor ’80 prim-secretar județean al PCR, stăteau grupați pe o stradă cu vile luxoase și mari, numită Lili Paneth. Mă întrebam și am întrebat cine fusese doamna, dar am primit de la cunoscuții mei mai în vârstă răspunsuri vagi, de genul „o eroină comunistă”. Mult mai târziu, când m-am apucat să studiez istoria comunismului românesc, am aflat povestea ei și a celui care i-a fost soț, chimistul Francisc Paneth.

Un început promițător
Francisc Paneth s-a născut în 1907, la Târgu Mureș. Provenea dintr-o familie înstărită de evrei maghiarofoni, bine integrați în societatea orașului, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. A crescut într-un mediu cosmopolit, învățând încă de copil pe lângă maghiară, germana și româna. Din timpul gimnaziului îi plăceau fizica și chimia, fiind considerat un „copil minune” la aceste materii. De când făcea liceul, la Târgu Mureș, avea simpatii de stânga. La începutul anilor ‘30 a plecat să studieze „fizico-chimice” la Brno, în Cehoslovacia, oraș cunoscut pentru facultățile sale foarte bune în domeniul științelor exacte. Orașul, pe nemțește denumit și Brunn, avea o importantă minoritate germană, așa că mulți tineri ardeleni germanofoni se duceau să studieze acolo. Era relativ aproape de țară, facultățile aveau un nivel ridicat de predare și se puteau înțelege cu localnicii. S-a înscris la Deutsche Technische Hochschulle. La Brno, Francisc Paneth se va întâlni cu niște oameni care îi vor scurta, indirect, existența.

Se împrietenește cu Neulander Erno (viitorul Valter Roman, tatăl lui Petre Roman) și Gabriel Mureșan, ambii ardeleni, studenți la politehnică și comuniști. Încetul cu încetul cei doi l-au atras spre ideile lor, ba chiar l-au inrodus în viața conspirativă a celulelor ilegale ale PCdR.
Chiar Valter Roman își aduce aminte în cartea sa, „Evocări”, publicată în 1980, la Editura Politică, faptul că tânărul Paneth era foarte pasionat de știință și studiu, că petrecea zile și nopți în șir făcând experimente în laboratoarele foarte bine dotate ale Politehnicii din Brno. Era foarte bine apreciat de către profesori și se specializa în efectul fotoelectric și problema particulelor elementare. De asemenea, era preocupat de legătura dintre fizică și chimie.

Apreciat de către Einstein
Același Valter Roman își mai aduce aminte că Paneth a interacționat prima oară cu Albert Einstein la Praga, unde acesta venise să țină o conferință. Între cei doi a început o corespondență pe teme științifice, care din păcate s-a pierdut. Roman, care a văzut scrisorile, își amintea că Einstein îl considera pe Francisc Paneth o tânără speranță a științei. Mai mult decât atât, în 1932, când Albert Einstein era pe cumile notorietății, Einstein l-a primit la Berlin într-o audiență privată, unde, după cum a relatat ulterior Paneth, savantul i-a împărtășit inclusiv aspecte din viața sa intimă.
Spre sfârșitul facultății Francisc Paneth a cunoscut-o pe Lili Gottlieb, și ea evreică, mai tânără cu patru ani decât el, absolventă de litere și filozofie la București. Cei doi s-au căsătorit și după ce Francisc și-a terminat facultatea la Brno s-au mutat la Sibiu, orașul natal al lui Lili. Francisc și-a atras și proaspăta soție în partidul comunist.

În conspirativitate
Fiind membru de partid din străinătate, Paneth a fost pus în legătură cu doctorul Adalbert Kornhauser, unul dintre șefii PCdR din zona Sibiului. Acesta era cunoscut de autorități drept comunist, iar faptul că se frecventa cu soții Paneth nu putea să treacă neobservat. Timp de cinci ani, între 1935 și 1940, casa lui Lili Paneth de pe Strada Bucegi numărul 9 din Sibiu a fost folosită de partid pentru ședințe ilegale, depozitat materiale de propagandă și ascuns comuniști căutați de justiție. Siguranța Statului se pare că știa ce se întâmplă, dar conform unei strategii bine puse la punct s-a gândit să nu intervină până în momentul în care s-ar fi întâmplat ceva cu adevărat important.
În 1940, doctorul Kornhauser a fost condamnat la șase luni de închisoare, dar după ce a ieșit de acolo și-a reluat activitățile și contactele. Era o perioadă tulbure, începuse războiul, dar, din cauza Pactului Ribbentropp-Molotov, comuniștii erau dezorientați și nu prea știau cum să se poziționeze.

Laboratorul
La începutul lui 1941, soții Paneth au primit o directivă să se mute la București și să se pună la dispoziția partidului. Și Kornhauser a fost relocat în Capitală. După începutul Operațiunii Barbarossa, atacul surpriză al Germaniei împotriva URSS, de la Moscova sosesc directive către minusculul PCdR, care indică să se treacă la acțiuni de luptă împotriva „mașinii de război hitleriste”. Doctorul Kornhauser este numit șef al „resortului de sabotaje” al partidului. El îi cere lui Francisc Paneth să organizeze un laborator care să fabrice explozive îndeajuns de puternice cât să poată să facă să deraieze trenurile care transportau oameni și echipament spre zona de front. Fidel indicațiilor de partid, Paneth își organizează în baia casei sale de pe Splaiul Independenței numărul 8 un laborator, cumpără substanțe și materiale pentru producerea bombelor. Este adusă să lucreze cu el și Ada Marinescu (unele surse spun că numele adevărat ar fi fost Iosupovici sau Grunberg), tot chimistă și membră de partid. Ea trebuia să fie și curierul către organizații din țară, să ducă explozibilii în locurile unde trebuiau făcute sabotaje. O muncitoare ilegalistă de origină maghiară, Nagy Erzsebeth, își oferise casa drept depozit pentru materialele gata fabricate.

Căderea
Autoritățile, care îi aveau în evidență drept comuniști pe soții Paneth și pe Kornhauser, îi filau din când în când discret. Nu le-a scăpat faptul că în casa soților Paneth se acumulează mari cantități de substanțe cu care se poate fabrica exploziv. Din câte se pare, SSI a primit și informații despre existența laboratorului din interiorul partidului. Pe 3 noiembrie 1941, mai multe echipe de jandarmi și ofițeri de informații au descins în casa lui Francisc Paneth și la Nagy Erzebeth. Au descoperit nitroglicerină, peste 140 de încărcături explozibile gata finalizate și niște bombe incendiare destinate depozitelor de carburanți. Au fost confiscate 500 de kilograme de acid sulfuric, 500 de kilograme de dextrină, nitrat de potasiu, retorte, aparate de distilare, un refrigerent. Tot grupul celor cinci a fost arestat și dus la închisoarea Jilava. Din păcate pentru ei, probele că voiau să facă exploziv erau evidente.

Sfârșit tip Ceaușescu
Autoritățile aveau nevoie să arate că nu glumesc. Le era necesară o condamnare rapidă și dură. Pe 5 noiembrie, după o judecată sumară de numai două ore, au fost condamnați la moarte. În ciuda faptului că și-au recunoscut faptele și că au fost apărați de către unul dintre cei mai buni avocați ai timpului, Petre Pandrea, sentința a fost cea capitală. Ca o ironie a sorții, judecătorul care i-a condamnat a fost pe atunci colonelul Alexandru Petrescu. După 1944, fiind un tip șantajabil, a fost ridicat la gradul de general și a fost folosit de către comuniști în multe înscenări judiciare. Aplica, fără să crâcnească sentințele venite „în plic” de la partid sau de la Securitate.

Pe 7 noiembrie condamnarea la moarte a fost aplicată. Cei cinci membri ai grupului Panet (Francisc Paneth, Lili Paneth, Adalbert Kornhauser, Ada Iosipovici și Elisabeta Nagy) au fost executați prin împușcare, legați de copaci, într-o pădure de lângă Jilava. Un membru al plutonului de execuție a povestit ulterior că Francisc Paneth ar fi murit cântând Internaționala, exact cum a făcut Nicolae Ceaușescu 47 de ani mai târziu.