Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

La despărţirea de un mentor și prieten drag

19 Martie 2021



Cu o săptămână înainte să ne părăsească definitiv, l-am visat. Era noapte, rătăcisem drumul şi îi mărturiseam că nu am răspunsuri la toate întrebările. Marcat de pierderea sensului am simţit cum îmi dau lacrimile. S-a apropiat, mi-a luat faţa între palme, într-un gest părintesc, fără să-mi spună vreun cuvânt. Am simţit doar căldura pe care mi-o transmitea şi privirea sa tristă. Era, aveam să-mi dau seama peste câteva zile, acel moment pe care două persoane apropiate îl împart înainte de o lungă şi nedorită despărţire.

Relația mea cu academicianul Dan Dascălu se întinde pe o perioadă de aproape două decenii. A fost colaboratorul Market Watch cu cel mai îndelungat şi bogat parcurs, şi totodată cel mai bun analist al domeniului CDI. De altfel, întâlnirea în 2004 cu directorul de atunci al IMT Bucureşti a schimbat destinul revistei: la acea vreme Market Watch era axată pe soluţii din sfera IT, iar propunerea mea de a înfiinţa şi dezvolta o rubrică dedicată proiectelor şi rezultatelor din cercetarea românească a fost susţinută cu entuziasm şi dedicare neîntrerupte vreme de 17 ani. Pe parcurs rubrica a crescut, s-a transformat în secţiune, schimbând treptat orientarea publicaţiei, unică şi acum în presa noastră. Mutarea s-a dovedit salvatoare după criza din 2008, când majoritatea revistelor de IT şi-au încetat activitatea. În absenţa schimbării direcţiei am fi avut probabil aceeaşi soartă. A contat fundamental întâlnirea providenţială cu academicianul Dan Dascălu, ajutorul constant acordat în calitate de colaborator permanent, dar şi de sfătuitor în momentele dificile, fiind persoana care a crezut cel mai mult în misiunea noastră şi mentorul de care am avut nevoie în evoluţia profesională şi umană.

Încrederea insuflată celor din jurul său conducea întotdeauna la descoperirea unui potenţial necunoscut, la depăşirea limitelor şi la rezultate peste aşteptări. Era adeptul muncii şi succesului în echipă, al resurselor partajate de cât mai mulţi actori, al colaborărilor şi cercetării „deschise”, ce au în final cât mai multe fructe şi beneficiari. Umorul fin şi ironia ludic-bonomă, tonul scăzut şi misterios, ca și cum ţi-ar fi dezvăluit un secret, vocea calmă, ce cobora până în adâncurile tale, întrebarea retorică, ce conţinea răspunsul corect şi calea preferabil de urmat, erau adesea argumentele sale cele mai eficiente. Astfel convingea ori ghida orice interlocutor spre un sens superior, spre o versiune mai bună. Dar cel mai mult am învăţat din felul în care făcea să se întâmple lucrurile: implicat total, perseverent, extrem de bine structurat, atent deopotrivă la detalii şi la planul de ansamblu. Față de cuvântul scris avea o grijă aparte: citea, recitea, era atent la fiecare literă şi semn de punctuaţie şi respecta cu precizie inginerească încadrarea în spaţiu. Pentru acad. Dan Dascălu respectarea proporţiilor şi a termenelor presupun că era o chestiune de onoare şi de frumuseţe tehnică. Am apreciat și faptul că era permeabil la sugestii și îmbrățișa propunerile de îmbunătățire, motiv pentru care căutam împreună cel mai sugestiv titlu. Când îl găseam era pe deplin mulțumit și articolul urma să vadă lumina tiparului…

Dan Dascălu ne-a luminat în multe feluri. Profesional va rămâne cunoscut drept cercetător cu har şi academician, profesor emerit şi formator de specialişti și caractere, creator de institut (IMT Bucureşti – primul de microtehnologii înfiinţat în Europa de Est) şi cel mai bun manager din cercetarea românească. În 2011, când şi-a încheiat mandatul, IMT devenise cel mai performant INCD din România în programele de cercetare europene. Caracterul său vizionar se vede şi în zilele noastre, când Europa îşi reîntoarce faţa către microelectronică şi investeşte masiv în relansarea sa. Acad. Dan Dascălu a crezut până la capăt în revitalizarea industriei electronice din România, considerând că ţara noastră are toate atuurile pentru a se impune pe plan mondial.
Majoritatea articolelor sale sunt de altfel o pledoarie pentru valorificarea şi maximizarea capitalului intelectual autohton. Dar nu oricum, ci la cel mai înalt nivel, prin implicarea în industrii high-tech, în liga celor mai competitivi jucători mondiali din science, în cele mai mari proiecte internaţionale de cercetare şi inovare, în pas cu principalele tendinţe şi provocări tehnologice sau chiar înainte să devină state-of-the-art. Micro şi nanoelectronica, tehnologiile generice esenţiale (TGE), sistemele cyber-fizice… erau direcţiile strategice pe care savantul le vedea necesare pentru conectarea României la cea de-a patra revoluţie industrială, la un viitor inteligent şi sigur. Puse la un loc, articolele scrise de Dan Dascălu în Market Watch restituie imaginea şi istoria cercetării româneşti din ultimele decenii, asemănată plastic de academician cu „Pluta Meduzei”, navigând printre lipsuri şi neîmpliniri, dar reuşind să ajungă şi pe insule de excelență, însufleţită de aspiraţii și rezultate demne de o lume mai bună. Propunerea mea de a reuni textele sale într-un volum a fost bine primită, mai ales că titlul propus era un joc de cuvinte construit în jurul TGE, considerate de savant șansa României de a conta la nivel global. Cartea urma să se intituleze Frământări Generice Esenţiale şi ar fi reprezentat simbolic și un capitol aparte din povestea prieteniei noastre.

Maestrul a lăsat în urma sa un gol imens şi multe proiecte importante neterminate. Toţi cei care l-au admirat şi l-au urmat în călătoria vieţii sale sunt datori să le ducă mai departe, să le îmbogăţească cu noi sensuri şi perspective. Dar mai există şi o datorie de suflet a familiei CDI, a colegilor, discipolilor şi prietenilor săi. În semn de recunoaştere a contribuţiei remarcabile la realizările şcolii româneşti de microelectronică şi a rolului major pe care l-a avut în dezvoltarea domeniului de micro şi nanotehnologii, consider că IMT Bucureşti ar trebui să poarte numele celui care i-a dat viaţa şi i-a adus consacrarea internaţională: Dan Dascălu. Un astfel de demers, inițiat de institut și înfăptuit de Ministerul de profil, ar fi un semn de normalitate, dar şi un mesaj puternic că modelele și personalităţile marcante din ştiinţa românească sunt respectate şi preţuite la adevărata lor valoare. Ceea ce academicianul Dan Dascălu a zămislit unic şi durabil, într-o perioadă complicată şi efemeră, merită reverenţa şi recunoştinţa noastră eternă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite