Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

In memoriam academician Dan Dascălu

19 Martie 2021






Peripețiile mai mult sau mai puțin științifice au continuat și după decembrie 1989. Foto 9 îl reprezintă pe Dan Dascălu (în centrul imaginii, în halat alb) în postura de director al noului înființat Institut de Microtehnologie (IMT), o organizație care nu avea niciun fel de patrimoniu, nici măcar un sediu propriu (1993), dar trebuia să valorifice potențialul uman și material al întreprinderii Microelectronica S.A. pe o nouă direcție de cercetare, cea de microsisteme electro-mecanice (Micro-Electro-Mechanical Systems, MEMS). În aceeași fotografie, în stânga vorbitorului apare Acad. Mihai Drăgănescu, Președintele Academiei Române (cel care a lansat ideea de a crea IMT), în timp ce în dreapta se găsește Dr. ing. Doru Dumitru Palade, Ministrul Cercetării Științifice.

Dl. Ministru (de această dată în stânga imaginii) apare și în Foto 10, primind explicații de la Dan Dascălu (cu halat, în dreapta). Ministrul Palade este cel care a introdus tematica de microtehnologii în Planul național de cercetare, dar a sprijinit și transformarea IMT în institut național, prin fuziunea cu ICCE (Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice), care a avut loc în noiembrie 1996. Astăzi, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare (IMT București) este supraviețuitorul platformei industriale Băneasa, unde era concentrată producția și cercetarea de dispozitive semiconductoare și circuite integrate din România, în ultimele decenii ale secolului trecut.

Odată cu fuziunea IMT-ICCE a fost preluată și Conferința Anuală de Semiconductoare (CAS), inițiată de ICCE în 1978 și ajunsă în 2017 la a 40-a ediție (locul obișnuit de desfășurare a devenit Sinaia). Una din primele măsuri luate de Dan Dascălu ca director general al institutului național și președinte al conferinței a fost intensificarea contactelor cu participanții la proiectele europene. Foto 11 prezintă o astfel de întâlnire, prilejuită de ediția a 40-a: CAS 2017. ÎnFoto12îlvedem pe Dan Dascălu (mijloc) discutând la CAS 1999 cu Dr. fiz. Alexandru Muller (dreapta), directorul proiectului european MEMSWAVE coordonat cu mare succes de către IMT, și cu Dr. George Konstantinidis (Heraklion, Creta), participant la acest proiect, dar și în multe alte colaborări europene ulterioare.




În aceeași perioadă, acad. Dan Dascălu a coordonat elaborarea unui plan pentru dezvoltarea în România a Societății Informaționale, parte a unei Strategii Naționale finalizate de Academia Română în timpului Guvernului Mugur Isărescu și a primit prin decret prezidențial Ordinul Serviciul Credincios în grad de Ofițer (Foto 13).

Realizarea cea mai importantă a acad. Dan Dascălu este însă crearea și dezvoltarea IMT București. În momentul încetării mandatului de director general (iunie 2011), IMT era cel mai performant institut național de cercetare-dezvoltare din România în programele europene (Raport Inovare, Comisia Europeana, 10 iunie 2011), finalizase cu succes studiul prospectiv privind nanotehnologiile în România (coordonator al proiectului NANOPROSPECT, v. www.imt.ro/NANOPROSPECT) și continua cu succes investițiile în infrastructura experimentală prin câștigarea proiectului CENASIC (v. cover story în Market Watch: http://www.marketwatch.ro/articol/7297/Nanomateriale_bazate_pe_carbon__noul_front_high-tech_pentru_IMT_Bucuresti/), într-o încercare de a completa prima facilitate de micro- și nanotehnologii din estul Europei deschisă diverșilor utilizatori (open facility), IMT-MINAFAB (inaugurată în 2009). Coperta raportului științific IMT pentru 2016 (Foto 14) arată imagini ale facilității CENASIC, în funcțiune de la sfârșitul anului 2015. Faptul că IMT participă la 4 proiecte ENIAC (parteneriat public-privat în nanoelectronică), în paralel cu mari firme europene, confirmă succesul orientării strategice a institutului.



În 1990 Dan Dascălu a devenit membru corespondent şi apoi titular, în 1993, al Academiei Române. Acad. Dan Dascălu a fost președintele Comisiei de Știința și Tehnologia Microsistemelor (înființate în 1998) a Secției de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române (v. www.link2nano.ro/acad/STMS). Această Comisie organizează Seminarul național de nanoștiință și nanoinginerie (în 2017 la a 6-a ediție), editează în Editura Academiei seria de volume în limba engleză Micro- and nanoengineering (accesibilă on-line la www.link2nano.ro/acad/mne, coperta vol. 25 apare în Foto 15), a elaborat și a lansat pe 12 septembrie 2018 volumul Școala românească de micro- și nanoelectronică, supliment al seriei Civilizația Românească, care apare în anul Centenarului în Editura Academiei. Nu în ultimul rând, împreună cu un grup de specialiști (din țară și din străinătate) ai acestei Comisii a organizat Forumul Românii în micro- și nanoelectronică (Academia Română, 6 noiembrie 2018).




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite