Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Războiul comercial SUA - China face pagube în România

26 Mai 2021



Cu toții am auzit despre „legea 5G”. Dacă mai este nevoie, trebuie precizat că această lege, ironizată de unii drept „legea anti-Huawei”, este „legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la anumite infrastrucuturi informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G”.

Ei bine, Camera Deputaților a votat la mijlocul lunii mai cu o majoritate zdrobitoare (277 voturi pentru, 123 abțineri și un singur vot împotrivă!) proiectul „legii 5G”, cel care a stârnit multă zarvă și agitație în mediul de business, mai ales în rândurile operatorilor telecom și ale furnizorilor de echipamente. Proiectul care dă, concret, „undă verde” excluderii Huawei și ZTE din rețelele telecom din România, a trecut rapid de camera inferioară după ce anterior a fost adoptat în comisiile raportoare în forma inițiată de Guvern.

Unii au sărit ca arși, arătând că s-a tras de timp și s-a făcut lobby disperat pentru întârzierea și „îndulcirea” prevederilor până la nivel ministerial. Nu s-a întâmplat nimic, deși vocile și petițiile companiilor chineze au copleșit decidenții, deși careul operatorilor (Vodafone, Orange, Telekom și Digi) și-a exprimat pentru prima oară public și răspicat nemulțumirea. Una peste alta, proiectul adoptat a plecat rapid spre Senat, care va vota proiectul în procedură de urgență. Interesant, la vot niciunul dintre cele 7 amendamente depuse la proiectul de lege n-a fost luat în seamă, deși un deputat și-a luat inima în dinți să propună ca producătorii 5G să fie autorizați pe baza unor standarde tehnice clare, iar perioada în care să se facă înlocuirea din rețele a echipamentelor producătorilor care nu obțin avizul CSAT să se lungească de la 5 ani, la 9 ani.

Povestea proiectului legii 5G nu a fost una de durată, ci chiar una suspect de scurtă: consultarea publică pe tema proiectului a început oficial în august 2020, exact în perioada când temerarii au plecat în concediu și s-au bucurat în fel și chip de prima relaxare din vremea pandemiei. Ca într-un mediu radioactiv, timpul de consultare a fost și el înjumătățit: au fost alocate două săptămâni în loc de patru și, ciudat, toate amendamentele au fost in corpore ignorate, ca dealtfel și toate reacțiile din piață ale celor implicați. S-a mers voinicește mai departe: la 15 aprilie 2021, cu câteva modificări neglijabile, proiectul de lege 5G a fost aprobat de guvern, după avizarea prealabilă a CSAT. Apoi, și-au spus cuvântul deputații, urmează curând senatorii. Este limpede că ordinele s-au dat și au fost respectate, că „Marele Licurici” a scânteiat de peste Ocean, nelăsând României nicio șansă de a proceda altcumva decât conform deciziei impuse, practic, întregii Uniuni Europene, aliată strategic cu SUA.

E o veste bună pentru România și români? De unde tevatura iscată de legea în cauză?
Totul a început cu ani în urmă, pe fondul ascuțirii competiției dintre cele două superputeri economice, Stalele Unite ale Americii și China, al înăspririi relațiilor lor comerciale și politice într-un crescendo tot mai vizibil și mai păgubos la scară globală. De multă vreme, a fost observat un atac frontal al Chinei atât în Europa, unde statul comunist din Asia a aplicat ostrategie de investiţiicare încurajează întreprinderile de stat şi firmele private să investească în sectoare strategice (transporturi şi infrastructură, tehnologie şi energie), dar și la nivel internațional, devenind o reală amenințare pe mai multe fronturi economice pentru SUA. Americanii au invocat o mulțime de acuze, mai mult sau mai puțin justificate, și au pus nenumărate furci caudine în fața expansiunii chineze în lume, cu precădere dincolo de Ocean, dar și în Europa.

Mai mult, ei au impus multor state din UE semnarea unor memorandumuri prin care echipamentele firmelor chineze nu pot fi utilizate pentru reţelele de telecomunicaţii 5G. La sfârșitul anului trecut, Huawei a contestat la Comisia Europeană memorandumurile semnate de România și Polonia, arătând că protejarea rețelelor nu este responsabilitatea politicienilor, ci a inginerilor. În plus, aceștia au avansat și un scenariu sumbru al pierderilor, rezultate ca efecte economice ale excluderii sale din rețelele telecom din România.

Un studiu propriu arată că, exclusă de la livrările către piața românească, Huawei ar costa industria locală de telecomunicații între 2,7 miliarde de euro și 4,2 miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani. Un prim impact negativ al legii ar înseamna pentru operatorii de rețea înlocuirea forțată în termen de 5 ani a tuturor echipamentelor lor actuale fabricate de Huawei, cu un cost neacoperit de nicăieri de 735 milioane de euro. În plus, creșterea costului echipamentelor 5G va induce cheltuieli suplimentare operatorilor, în valoare de alte peste 412 milioane de euro și încă 96 milioane de euro pentru consumul crescut de energie al dispozitivelor non-Huawei. Nu în ultimul rând, țările non-UE afectate de lege, printre care și China, semnatară a unui tratat bilateral cu România, ar putea cere tribunalelor internaționale de arbitraj daune impresionante.

Dar totul este o pierdere asumată și acceptată volens-nolens de România. Asta chiar dacă banii vor fi recuperați într-un fel, până la urmă, tot de la consumatori, din buzunarele fiecăruia dintre noi. Chiar dacă pe secvențe situația pare nedreaptă, incorectă sau ilogică, trebuie să înțelegem că prețul alianței nord-atlantice, al garanției de securitate oferite de SUA și al unui loc la masa democrațiilor respectabile este de plătit, că nu e prima dată (și cu siguranță nici ultima) când înghițim o broască râioasă de la prieteni care ne ordonă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite