.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Cercetare, finanțare, branduri și dezbinare
Se pare că cercetarea va fi din nou perdantă în PNRR revizuit. De la 2 miliarde de euro, cât solicitase domnul ministru Teleman, în variantă care a ajuns la Bruxelles în aprilie (pentru a fi din nou respinsă), au rămasă 510 milioane euro. În varianta re-revizuită care se pregăteşte se pare că vor rămâne doar circa 200-250 milioane euro, pentru resursa umană..jpg)
Nu este clar ce înseamnă asta şi ce fel de proiecte se vor finanţa din aceşti bani. Oricum, suma este infimă faţă de finanţarea necesară pentru a pune cercetarea românească pe un drum ascendent, având în vedere că multe instituţii de cercetare şi laboratoare au nevoie de investiţii masive pentru reparaţii capitale la clădiri şi spaţii de cercetare, pentru modernizarea echipamentelor (da, un echipament care acum 10-15 ani era de vârf, acum este de duzină, plus că se defectează mult mai des şi există riscul să nu se mai găsească piese de schimb dacă producătorul a scos din producţie modelul respectiv şi l-a înlocuit cu altul mai performant) şi pentru reforma administrativă. Este absolut necesar să te gândeşti la resursa umană, fără o resursă umană bine pregătită orice echipament, oricât de performant, este inutil pentru că el singur nu poate produce rezultate nici pentru publicaţii, nici pentru economie. Pe de altă parte, oricât de somitate ai fi la nivel internaţional, degeaba vii în România într-un laborator cu echipamente învechite, în care cade tencuiala de pe pereţi şi în care nu ştii de unde să faci rost de bani pentru o reparaţie sau verificare de rutină a echipamentelor.
Domnul ministru Teleman tot vorbeşte de sub-finanțarea cercetării, dar mi se pare că nu îl ascultă nimeni din coaliţia de guvernare, nici măcar preşedinţii partidelor care l-au pus ministru (USR-PLUS). De altfel, urmărind părerea multor politicieni, exprimată în spaţiul public sau la diverse întâlniri, se pare că mulţi consideră cercetarea inutilă, o activitate care consumă bani fără să producă profit, creştere economică, bunăstare socială, etc. Mulţi se întreabă la ce sunt bune publicaţiile în jurnale de circulaţie internaţională şi de ce nu se văd imediat efectele în economie ale rezultatelor cercetării. Publicaţiile sunt bune pentru a te face cunoscut în comunitatea internaţională, nu numai cea a organizaţiilor publice de cercetare (care te pot lua partener în proiecte dacă rezultatele sunt obţinute corect şi dacă expertiza ta este necesară pentru succesul proiectului), ci şi în comunitatea privată a diferiţilor producători organizaţi ca multinaţionale sau IMM-uri (care pot veni să îţi solicite expertiză pentru diferite servicii de cercetare, care pot însemna caracterizări pe care ei nu le pot face pentru că nu au echipamentele necesare, şi chiar colaborare pentru introducerea unor noi produse pe piaţă). Sigur este că cercetarea românească, sau cel puţin o parte din ea, produce rezultate. Poate unele din aceste rezultate au şi fost valorificate în piaţă, prin faptul că cineva de la o companie a găsit într-un articol o idee care l-a ajutat să producă ceva nou sau să optimizeze ceva deja existent pe piaţă. Preferabil ar fi ca firma valorificatoare să fie din România, dar se poate să fie din altă ţară, în fond cercetarea este o activitate deschisă la schimbul de idei. Chiar dacă ideea este brevetată OSIM sau internaţional, asta nu înseamnă prea mult având în vedere lipsa, în ţară, a unor specialişti în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală (avocaţi, jurişti). Oricum, este de neînţeles încăpăţânarea cu care Curtea de Conturi ține morţiş ca rezultatele cercetării să aibă valoare contabilă, ceea ce generează stres şi birocraţie suplimentară în sistem prin faptul că orice rezultat trebuie introdus într-un registru de evidență, inclusiv lucrările ştiinţifice. Este un sistem unic, românesc, care nu poate fi găsit la instituţii publice de cercetare din alte ţări, sau cel puţin nu am găsit, cât am lucrat în străinătate, ceva similar.
Finanţarea rămâne cum s-a stabilit, în jur de 0.15-0.18 % din PIB, foarte departe de ţintele din Programul de Guvernare. Se tot discuta de cum să fie împărţită şi această finanţare minusculă, instituţional sau prin granturi. Eu zic că ambele au rolul lor, finanţarea instituţională să consolideze instituţia menţinând la un status decent infrastructura şi salariile personalului permanent, iar finanţarea prin granturi să aducă resursă umană nouă, eventual ceva echipamente de cercetare noi, deşi este greu de cumpărat un echipament semnificativ dintr-un grant TE sau PCE. În orice caz, finanţarea ar trebui să fie suficientă pentru a asigura salarii decente personalului din cercetare. Dacă salariile nu sunt măcar la un nivel decent faţă de piaţa privată şi instituţiile de cercetare din alte ţări, este clar că resursa umană din cercetare va migra către sectorul privat (bănci, IT, consultanță, chiar retail, dacă salariul este mai mare decât al unui asistent cercetare) sau pur şi simplu va pleca din ţară. Se pare că factorii politici uită că personalul din cercetare este un personal special, înalt calificat şi ultra-specializat, cu expertiză care se câştigă în ani de muncă asiduă. Salariul unui cercetător nu este o sinecură sau un ajutor social pentru cineva care nu face nimic, sunt cercetători de toate vârstele care au deja expertiză şi vizibilitate apreciate internaţional, sunt membri în echipe la proiecte internaţionale, publică în jurnale de top şi sunt citaţi în jurnale de top. Astfel de oameni merită salarii corespunzătoare, nu fărâmituri. Prin plafonarea de la programul Nucleu, un asistent de cercetare poate primi maximum 8000 lei brut, adică sub 1000 euro în mână. Dacă nu este pe vreun proiect, ca să ia ceva bani în plus, nu are niciun motiv să rămână în cercetare. Cât despre cercetarea publică, instituţională, iată nişte cifre de la laboratoarele naţionale americane (un fel de INCD-uri, cu menţiunea că toate aparțin de DoE, Department of Energy. Voi prezenta cifre pentru câteva mai cunoscute, vezi https://www.energy.gov/sites/default/files/2021/01/f82/DOE%20National%20Labs%20Report%20FINAL.pdf): Argonne-total 837 milioane USD, din care 727 prin programe DoE sau alte programe guvernamentale; Brookhaven-587 milioane USD, din care aproximativ 530 de la DoE; Lawrence Berkeley-total 907 milioane USD, din care 800 de la DoE; Lowrence Livermore-total 2,21 miliarde USD, din care 1,9 miliarde de la DoE. Cine este curios, poate vedea şi prin ce programe guvernamentale finanţează DoE aceste laboratoare. Pe lângă DoE, alţi finanţatori importanţi în SUA sunt NASA, Department of Defense (prin programul DARPA), Department of Health, etc. National Science Fundation (NSF) distribuie numai o mică parte din fondurile de cercetare în SUA. Un alt site ce merită vizitat este https://www.research-in-germany.org/en.html, pentru a afla organizarea cercetării în Germania. Sunt modele utile şi pentru o reformă a cercetării în România, ca organizare, ca varietate a surselor de finanţare şi a autorităţilor finanţatoare. Din păcate, ministerele de la noi nu investesc deloc în cercetare, nu am auzit până acum de programe de cercetare lansate de Ministerul Energiei, al Apărării, sau al Sănătăţii. Toată lumea se înghesuie la fondurile MCID, iar finanţarea se face preponderent prin UEFISCDI şi parţial prin ROSA, IFA sau chiar prin ministerul Cercetării. Bani puţini, monopol, şi de aici apar probleme la evaluări şi la cum se cheltuie banii.
Iar Guvernul actual, în ciuda promisiunilor din alegeri, nu pare a acorda nicio importanţă domeniului cercetării, din moment ce nu se grăbeşte nici cu strategia, nici cu specializările inteligente, nici cu foaia de drum pentru infrastructuri de cercetare, documente fără de care nu se poate demara un nou program naţional de cercetare, cu competiţiile aferente, nici nu se pot accesa fondurile structurale. Ni se tot flutură că preşedintele Iohannis a obţinut 80 de miliarde de euro, din care oparte ar fi pentru cercetare, dar la nivelde guvern nu se face nimic pentru a putea accesa aceste fonduri şi a demara cât mai repedecompetiţii de proiecte. Numai vorbărie, şedinţe, comisii, darnimic concret pentru a scoatecercetarea din moartea clinică încare se găseşte. Nici numai ştii dacă este incompetență sau rea intenţie.
Brand este un termen introdus din limba engleză prin care se individualizează ceva deosebit, faimos prin calitate, frumuseţe, renume, etc. Spre exemplu, o maşină Ferrari nu este o maşină oarecare, ci este un brand. Universitatea Oxford nu este una oarecare, ci este un brand recunoscut internaţional, de aceea atrage studenţi din întreaga lume. În cercetare, Comisariatul pentru Energii Alternative (CEA) din Franţa sau asociaţia de institute Max Planck din Germania nu sunt nişte organizaţii de cercetare oarecare, ci sunt branduri care atrag cercetători din toată lumea să lucreze în ele. Oare noi avem un brand în cercetarea românească? Am avut, dar ne chinuim intens să îl distrugem. Este vorba de Platforma Măgurele sau, într-o sferă mai largă, fostul Institut de Fizică Atomică (IFA). IFA încă există, dar doar ca instituţie care manageriaza câteva programe colaborative cu CERN, EURATOM, AUF, etc. Există însă un Consorţiu IFA, care grupează câteva din institutele de cercetare reprezentative din ţară: IFIN-HH, INFLPR, INCDFM, INOE, Fizica Pământului, IMT, IFT Iaşi, ICSI Rm. Vâlcea, INCDTIM Cluj. IFA ar putea redeveni un brand recunoscut internaţional dacă Consorţiul s-ar transforma intr- asociaţie după modelul Max Planck, în care fiecare institut îşi păstrează independența, dar care colaboareaza între ele pentru progresul unor domenii de cercetare extrem de importante, cum ar fi laserii, materialele avansate, microelectronica, energii alternative, sănătate, schimbări climatice, etc. Consorţiul IFA ar putea manageria un program de cercetare fundamentală la nivel naţional. Tot consorţiul IFA ar putea salva şi ELI-NP, ajuns într-o situaţie critică din cauza unor orgolii persoanle şi al unui management care a îndepărtat sau exclus, în timp, orice colaborare cu alte instituţii de cercetare din ţară sau din străinătate. De aceea ELI-NP a pierdut susţinerea comunităţii ştiinţifice din ţară, dar şi a partenerilor externi cu care s-a plecat la drum în 2012. Sunt probleme care trebuie rezolvate repede pentru a se recâştiga încrederea comunităţii din ţară şi a partenerilor externi. Asta presupune un management înclinat mai mult spre colaborare şi mai puţin exclusivist. Un prim pas ar fi ca pe pagina ELI-NP (https://www.eli-np.ro/index.php) să se menţioneze din pagina de start că este unul din cei trei piloni ai infrastructurii ERIC, aşa cum se menţionează pe paginile web ale infrastructurilor din Ungaria (https://www.eli-alps.hu/en/About-Us/Mission) sau Republica Cehă (https://www.eli-beams.eu/about/). Când ignori ceilalţi parteneri în prezentarea de pe pagină web a ELI-NP nu faci decât să transmiţi un semnal negativ şi să provoci neîncrederea celorlalţi doi parteneri. Cred că IFA poate redeveni un brand cu un pic de efort şi cu un management mai înclinat către colaborare şi dialog. Mai cred că un consorţiu IFA legal constituit şi puternic ar reprezenta o voce de ascultat în comunitatea de cercetare din ţară şi un partener credibil pentru alte asociaţii de instituţii de cercetare din străinătate.
La altele aş menţiona că problema principală a sistemului de cercetare din ţară este dezbinarea existentă între cercetarea, mai bine zis cercetătorii, din universităţi, cei din INCD-uri şi cei din institutele Academiei Române. Fiecare parte pretinde că numai ea face cu adevărat cercetare, prilej pentru factorul politic să spună că, de fapt, nu se face cercetare nicăieri şi că nu este nevoie de o finanţare mai bună a cercetării (argumente se găsesc, nicio universitate în top 500, puţine fonduri europene atrase în ţară, burse ERC mai puţine ca degetele de la mâini, puţini bani privaţi atraşi în cercetare, etc.). Se uită că, dacă vrei performanţă, mai întâi trebuie să bagi bani în infrastructura şi resursa umană înalt calificată, aşa cum un sportiv obţine medalii dacă este bine hrănit şi antrenat. Dezbinarea este întreţinută de voci din partea universitară, din INCD-uri, din diferite asociaţii sindicale sau non-profit. Se caută reglarea unor antipatii personale în detrimentul întregului sistem. În loc să se aşeze toţi la masă pentru a construi un sistem viabil, modern, în care fiecare să îşi găsească locul şi menirea, fiecare se duce pe uşa din dos la diverşi decidenţi politici pentru a-şi promova interese proprii sau de grup restrâns. Marea masă a cercetătorilor nu este reprezentată, din păcate, de nicio organizaţie reprezentativă şi cu greutate în ochii factorului politic. Foarte atenţi la imagine, decidenţii politici nu ţin cont decât de cei mai vocali, pentru a evita eventuale scandaluri în presă. Aşa cum majoritatea alegătorilor nu se simt reprezentanţi de niciun partiid, dovadă prezența la vot, care a ajuns sub 40 %, aşa şi în cercetare, cei mai vocali vor decide pentru cei mulţi dar tăcuţi.
Un alt minus este promovarea ideii că cercetarea de excelență se face doar în câteva grupuri şi că numai acelea ar trebui finanţate. Este o idee proastă şi nesusţinută de exemple din ţările care au sisteme de cercetare bine puse la punct. Un student nu se duce la Oxford pentru că acolo este nu ştiu care profesor, ci pentru că Oxford este un brand care furnizează educaţie de calitate la toate nivelurile, inclusiv post-doc. La fel, un cercetător îşi caută slujbă la Argonne sau Oak Ridge (laboratoare naţionale din SUA) nu pentru că acolo este o persoană sau alta, ci pentru că sunt instituţii de cercetare puternice, cu o infrastructură de invidiat, în care se face cercetare cu adevărat de excelență. Un profesor sau un cercetător, oricât de strălucit ar fi, nu poate furniza educaţie de calitate sau excelență în cercetare dacă nu este susținut de către instituţia la care lucrează atât financiar, cât şi administrativ. Degeaba sunt voci care susţin că cercetarea de excelență se face în instituţii puternice de cercetare, sunt mai ascultate vocile care susţin individualismul şi care clamează că numai cercetarea pe bază de granturi asigură excelența. Poate că dacă ar fi lăsaţi să îşi facă rost singuri de infrastructura necesară pentru derularea granturilor şi să îşi administreze singuri partea financiară, ar lăsa-o mai moale cu ideile de acest gen. Până atunci însă, să ne pregătim să strângem şi mai mult cureaua, că bani nu vin nici pe PNRR, nici pe fonduri structurale, nici pe programe naţionale. Vor mai fi finanţate câteva proiecte PD, TE sau PCE, cu sume simbolice din care nu se pot plăti decent nici măcar 2-3 poziţii de doctorand sau post-doc cu normă întreagă. Şi vrem cercetare de excelență, să ne batem în piept cu Harvard şi MIT, sau măcar cu universități din a doua jumătate a top 500. Fantasme!n
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
Tranziția verde, posibilă prin echilibrul īntre cercetarea academică și inginerească- Fațetele multiple ale Inteligenței Artificiale
- IMNR, pe drumul creării unui grup de excelență īn domeniul aliajelor cu entropie īnaltă
- ICECHIM București 20 de ani de istorie modernă
- Un plan, un plan, regatul meu pentru un plan!
- IFA 2024: retrospectivă și perspectivă
Alte articole scrise de Dr. Lucian Pintilie, director stiintific INCDFM
