Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cât costă cu adevărat să lansezi o aplicație mobilă

26 Iulie 2021



Când ești studio de produs care face design și dezvoltare pentru aplicații mobile precum Tapptitude, descoperi foarte multe despre realitatea provocărilor pe care le întâlnesc zi de zi startup-urile și antreprenorii din spatele lor. În ultimii 8 ani am construit peste 120 de aplicații mobile pentru start-up-uri din întreaga lume. Unele erau fondate de antreprenori care făceau asta pentru prima dată, altele de antreprenori care aveau deja experiența unui business aflat în expansiune.

Am dezvoltat produse în industrii precum livrare de mâncare, Horeca, Internet of Things (dispozitive conectate), sănătate, nutriție, financiar sau comunități de nișă. Pe lângă colaborările pe care le acceptăm, primim anual sute de cereri în care suntem întrebați de serviciile noastre, și, cel mai important, cât costă crearea a unei aplicații pentru mobil. Realitatea este că prețul dezvoltării unei aplicații mobile este doar o mică parte din planul de a o și lansa pe piața globală, iar costul final depinde foarte mult de specificul fiecărui produs in parte.

Care sunt șansele să ai succes cu o aplicație mobilă?
Piața start-up-urilor este una din cele mai competitive. La nivel global, Startup Genome raportează că piața are o valoare de peste $3 trilioane. Deși doar 5 din cele 30 de ecosisteme de top se află în Europa, alte 38 de orașe de pe continent sunt ecosisteme de start-up-uri aflate în continuă creștere. Dar același raport arată dificultatea construirii unei afaceri sustenabile: 4 din 10 startup-uri se află într-o zonă roșie - au buget pentru 3 luni sau mai puțin pentru a-și acoperi costurile de funcționare, dacă nu reușesc să-și crească veniturile sau să atragă finanțare.
Iar un studiu CB Insights explică de ce eșuează start-up-urile. Din cele 10 motive principale menționate în studiu, 7 au de-a face cu nevoia pieței pentru produsul respectiv. Cu alte cuvinte, în primii 3 ani de activitate pentru un start-up, să ai succes înseamnă să supraviețuiești. Succesul pe termen lung are de-a face cu capacitatea start-up-ului de a dezvolta un produs relevant pentru o piață destul de mare.

Ce e în spatele unui start-up de succes?
Pentru a construi un produs relevant pe termen lung, un antreprenor și echipa sa ar trebui să facă două lucruri:
1) Să își bugeteze 12 luni de activitate pentru conceperea, dezvoltarea, lansarea și promovarea produsului, incluzând banii pentru noi iterații ale produsului și mentenanță.
2) Să-și ia timp, la începutul procesului, să definească ce înseamnă un produs minim viabil.
Un produs minim viabil (MVP), în sensul definit prima dată de Eric Ries în cartea Lean Startup, este acea versiune a produsului care permite echipei să strângă cele mai multe informații despre clienți cu cel mai puțin efort, pentru a confirma (sau infirma) dacă produsul are șanse de succes în piață.

Definirea MVP-ului e primul pas în planul de 12 luni
MVP-ul e prima versiune a produsului pe care un start-up îl pune în fața unei audiențe pentru a descoperi dacă un comportament se schimbă sau nu datorită produsului. Rolul MVP-ului este să testeze riscurile dezvoltării unei afaceri în jurul produsului, cu cele mai mici costuri posibile, prin capacitatea ei de a livra valoare audienței.
O primă versiune lansată a unei aplicații mobile poate fi considerată un MVP dacă e însoțită de un plan de validare. Altfel, e doar aplicația pe care start-up-ul și l-a permis să-l dezvolte în acel moment. Dacă start-up-ul construiește un MVP, această premisă vine cu anumite asumpții:
– Aplicația va avea doar funcționalitățile strict necesare pentru a testa capacitatea ei de a livra valoare audienței, așa cum a fost dictată de nevoile ei și de ce competitori există deja pe piață.
– Prima versiune a produsului va costa cât mai puțin, pentru ca schimbările următoare ale produsului să fie bazate pe feedback-ul utilizatorilor și din datele reale venite din interacțiunile acestora cu produsul.

Care este bugetul unui start-up pentru 12 luni?

În cei aproape 8 ani de activitate, echipa noastră de la Tapptitude a colaborat cu peste 120 de clienți pe care i-am susținut în dezvoltarea produselor de la nivel de concept. Pe baza acestei experiențe, putem oferi sume estimative pentru cum ar putea arăta bugetul unui start-up în primul an de activitate.
Costul dezvoltării inițiale a produsului este de aprox. 35% din bugetul total de care e nevoie pentru un an. Aici se mai adaugă 25% pentru iterațiile post-MVP, în total aprox. 100.000-120.000 €. Pentru a ține un produs digital funcțional în piață pentru 12 luni, este nevoie de încă aprox. o jumătate din buget, adică 94.000-117.000€, pentruaofericele mai mari șanse de reușită afacerii.
În linii mari, așa ar arăta un buget de 12 luni pentru fiecare categorie:




1. Conceptul

Definirea conceptului produsului este ceea ce se întâmplă înainte de a scrie codul propriu-zis. Ne încurajăm fiecare client să facă o cercetare de piață înainte de a începe munca efectivă pe produs. Înțelegerea pieței și a utilizatorilor este ceea ce face posibilă definirea problemei pe care doresc să o rezolve ca start-up, audienței lor, și cum decid să o soluționeze. Imediat ce aceste lucruri sunt definite, vor putea fi documentate:
– Specificațiile produsului
– Un prototip al produsului (cu designul și interacțiunile finale)



2. Dezvoltarea MVP-ului

O dată ce avem acest prim produs definit, start-up-ul are o idee mai bună despre ce fel de MVP va construi. Indiferent de echipa sau agenția cu care va lucra, vor putea face o estimare mai bună de timp și costuri. Acesta e momentul în care echipa fondatoare a start-up-ului poate afla costul real al aplicației mobile. O decizie importantă care va trebui luată este pe ce platformă va fi lansată întâi aplicația, iOS sau Android, dacă s-a decis dezvoltarea unei aplicații native. Recomandarea noastră este să alegeți una din ele și să luați în calcul și elementele de backend, APIs sau web dacă sunt necesare.



3. Iterații post-MVP

Următorul pas după lansarea MVP-ului depinde de felul în care acesta a fost primit de către piață.
I. Calibrare
Dacă start-up-ul e nemulțumit de felul în care produsul a fost primit de audiență, pot petrece următoarele 6 luni făcând îmbunătățiri la produs. La nivel operațional, asta înseamnă să creeze metode prin care să strângă feedback de la utilizatori și date analitice despre produs. Pornind de la perspectivele noi care sunt descoperite în acest fel, echipa se poate concentra asupra rezolvării problemelor identificate și a dezvoltării de funcționalități noi.
II. Dezvoltarea pentru o platformă secundară
Dacă start-up-ul e mulțumit de rezultatele MVP-ului, se pot decide să duplice produsul pe o platformă de distribuție secundară, pentru a-și crește fluxurile de venituri sau șansele de a primi o finanțare. De exemplu, dacă MVP-ul a fost lansat pe iOS, acum ar trebui lansat pe Android.
La nivel de costuri, este de așteptat să aibă loc niște modificări. Păstrând exemplul unui produs iOS care va fi duplicat pe Android, costurile de backend vor scădea (pentru că se va scala ce există deja), dar costurile de testare vor crește (Android are o diversitate mai mare de dispozitive mobile).
Dincolo de provocările de a lansa prima versiune a produsului, mai trebuie luat în calcul și mentenanța produsului pe termen lung. Aplicațiile vor avea nevoie de actualizări pe măsură ce sistemele de operare ale telefoanelor vor fi actualizate, iar orice îmbunătățire pe o platformă va trebui duplicată și pe cealaltă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite