Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Obstacole în calea digitalizării mediului public din România

27 Iulie 2021



Digitalizarea sectorului public a rămas în urmă de ani de zile şi ne-a izbit cel mai puternic odată cu pandamia. Ca de obicei, s-a vorbit mult despre ea, dar totul a rămas la nivel abstract şi prea puţine planuri au devenit realitate. Din păcate, nu a existat o viziune coerentă în privinţa digitalizării mediului public şi nu i s-a acodat prioritate. Pentru că „a mers şi aşa”, chiar dacă şi administraţia, și mai ales cetăţeanul, au avut şi au în continuare de suferit.

Pandemia ne-a ajutat să conştientizăm că digitalizarea administraţiei publice nu este un moft, ci o necesitate care trebuie să devină prioritară pentru a rezolva problemele cetăţenilor în mod eficient şi a asigura comunicarea cu instituţiile publice.
Anul trecut a fost unul de cotitură pentru administraţia publică, care a dus la un proces forţat şi accelerat de utilizare a tehnologiei şi instrumentelor digitale, atât în modul de funcţionare intern, cât şi în comunicarea cu cetăţenii. Pe lângă faptul că instituţiile au fost nevoite să schimbe total paradigma de funcţionare şi să treacă (cel puţin temporar) de la dosarul cu şină la cel electronic, probabil şi pentru angajaţii din mediul public a reprezentat o re-educare a modului de lucru şi, pentru unii, chiar o alfabetizare digitală. Întrebarea este: Va fi fructificat acest moment favorabil şi transformat într-o viziune coerentă, pe termen lung? Dacă nu valorificam acum valul, riscăm ca digitalizarea administraţiei publice să rămână tot o improvizaţie.

Ce stă în calea digitalizării mediului public?
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a publicat în aprilie studiul „Barierele Digitalizării mediului public şi privat din România”. Analiza poate fi de importanță strategică, având în vedere că va sta la baza fundamentării și prioritizării proiectelor derulate prin fonduri europene pentru perioada de programare 2021-2027.
Pentru sectorul public, analiza s-a bazat pe politica publică în domeniul e-guvernării și pe experiențele instituțiilor administrației publice în implementarea proiectelor de digitalizare. Politica publică este centrată în jurul insuficientei dezvoltări a serviciilor publice electronice în România, problemă care se traduce prin numărul mic de servicii publice electronice care depășesc nivelul 2 de sofisticare digitală, oferite de instituțiile și autoritățile publice din România.
Sunt identificate patru bariere principale:

1. Lipsa unei arhitecturi IT, eficiente și eficace, de management general al serviciilor publice electronice. Majoritatea instituțiilor publice din România nu au acces la o infrastructură solidă din punct de vedere al centrelor de date. Astfel că operează sisteme naționale critice bazându-se pe dotări necorespunzătoare, cum ar fi nişte servere cu arhitectură învechită şi cu performanţe slabe, uneori şi fără posibilitatea de a face backup datelor. De aici rezultă necesitatea urgentă de a învesti în centre de date cu infrastructură de actualitate. Ori se vorbeşte de Cloud-ul guvernamental din 2018, când proiectul a fost estimat la 45 milioane euro. Între timp, estimarea lui a ajuns la 500 milioane euro în PNRR şi a fost inclus ca punct central în politica publică în domeniul e-guvernării, un document strategic pentru guvernarea digitală și managementul serviciilor publice electronice la nivelul administrației, care a fost adoptat de Guvernul României în urmă cu o lună. Cloud-ul guvernamental este un pilon principal pentru a implementa corect şi coerent procesul de transformare digitală la nivelul administraţiei publice.

2. Lipsa sistemelor informatice necesare instituțiilor publice centrale pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice. În multe cazuri, ele lipsesc complet. În alte cazuri, sunt doar nişte sisteme punctuale, nu comunică cu alte sisteme şi de multe ori sunt deja învechite. Această lipsă de interoperabilitate, absența unor date şi registre unitare şi coerente, partajate între instituțiile publice, reprezintă unul dintre principalele motive pentru care România se situează pe utimele locuri ale clasamentelor europene.Această lipsă de interoperabilitate între sistemele statului face greoaie interacţiunea dintre cetăţean şi administraţie. Dacă aceste sisteme ar comunica între ele, cetăţeanul nu ar mai fi nevoit să alerge cu dosarul de la un ghişeu la altul, ci ar fi suficient doar să se autentifice şi să lanseze cererea într-un singur punct, după care sistemele ar transfera direct informaţiile între ele.

Cum se poate întâmpla asta? MihaiMatei, preşedinte ANIS, punctează 3 elemente esenţiale:
• Identitatea electronică, proiect care este deja în implementare de către ADR. Când cartea de identitate devine electronică, cetăţenii nu vor mai fi nevoiţi să meargă şi să arate cuiva buletinul, ci vor o vor putea folosi pentru a se autentifica digital. Odată ce le va fi certificată identitatea, vor putea interacţiona doar digital cu instituţiile statului şi acestea vor putea comunica între ele. În raportul ADR se arată că „pentru a simplifica accesul la serviciile publice electronice, este necesară existența unui element unic de identificare, recunoscut de toate instituțiile și autoritățile publice și care poate consta într-o identitate electronică stocată pe cardul de identitate, ca și în cazul altor state membre ale Uniunii Europene.
• Principiul once only, care presupune că, pentru o anumită problemă, cetățeanul trebuie să interacţioneze cu o singură instituție publică, o singură dată. Odată cu implementarea identităţii electronice, ar însemna că nu mai mergem fizic nici măcar o dată, ci toată interacţiunea devine digitală, adică depunem o singură solicitare online.
• Principiul API-first. Dacă principiul once only este la nivel strategic, principiul API-first este la nivel tactic, de implementare. API – Application Programming Interface, este limbajul de comunicare dintre aplicații care facilitează implementarea interoperabilității. Această interfaţă programatică face ca un sistem să îl poată interoga pe altul şi să obţină informaţii. Această abordare arhitecturală face ca sistemele să fie deschise. Este important însă să existe o viziune unitară în acest sens şi toate sistemele să fie gândite şi construite în acest mod, astfel încât să vorbească un limbaj comun.

3. Insuficiența specialiștilor în e-guvernare și a resurselor umane în departamentele IT ale instituțiilor și autorităților publice și, corelat, a competențelor necesare pentru dezvoltarea și mentenanța serviciilor publice electronice. „Absența unui corp al specialiștilor în e-guvernare, care să asigure transpunerea politicii publice în domeniul e-guvernării, la nivelul fiecărei instituții sau autorități publice de care aparțin, generează incoerențe la nivelul individual al instituțiilor și autorităților publice, în ceea ce privește respectarea strictă a obiectivelor, măsurilor, planului de acțiuni și a altor elemente cheie prevăzute de politică publică” – se arată în raportul ADR.

Ce ar fi de făcut?
• În primul rând, nişte parteneriate public-private solide ar putea fi o soluţie foarte validă, care ar ajuta la angrenarea unor specialişti cu experienţă vastă. Este nevoie de actori privați ca să putem duce digitalizarea la nivelul dorit.
Dorinţa şi disponibilitate din partea
sectorului privat există. De exemplu,
Essensys Software, companie românească, a lansat o soluție completă de digitalizare pentru administrația publică, menită să ușureze munca funcționarilor publici prin reducerea sarcinilor operaționale consumatoare de timp. Și cetățenii pot beneficia de platformă: de exemplu, pot solicita online eliberarea de documente de la stat, pe care le vor primi ulterior pe e-mail.
• În al doilea rând, o mai mare deschidere de a angaja specialişti cu experienţă relevantă în domenii tehnologice de actualitate. Procesul de selecţie şi angajare în instituţiile statului rămâne unul învechit şi birocratic, destul de înconjurat de diverse prejudecăţi. O simplificare a acestuia şi o orientare către tehnologii de ultimă oră i-ar putea atrage pe specialiştii IT tineri şi entuziaşti.

4. Lipsa unui cadru legislativ și procedural unitar și eficient pentru susținerea serviciilor publice electronice. Mihai Matei, preşedinte ANIS, puncta într-o intervenţie recentă că în România avem peste 10.000 de acte normative şi asta este o provocare în calea digitalizării. Raportul arată că în prezent nu există în legislația cadru la nivel național în domeniul e-guvernării o prevedere legală care să oblige instituțiile și autoritățile publice să furnizeze orice tip de serviciu public. Acest aspect se corelează în mod cert şi cu procesul anevoios de achiziţii publice, unde se simte nevoia unei simplificări şi a unei transparentizări, care să încurajeze o concurență corectă.

Digitalizăm România?
ADR aşa ne promite. Mirajul PNRR ne-a vrăjit cu câte promisiuni cuprinde. Oare stă ceva solid în spatele celor peste 1000 de pagini pline de planuri frumoase? Până acum nu am auzit prea multe argumente convingătoare despre cum va fi implementat PNRR (asta dacă în cele din urmă va fi aprobat). Legat de digitalizare, acesta pare un document încropit în viteză, fără nişte fundamente solide şi cu o viziune clară. Visăm la cloud-ul guvernamental, dar până acum nu am văzut niciun plan de acţiune concret despre cum îl vom obţine. Discursurile oficialilor responsabili de PNRR sună ca şi când, odată aprobat, vin banii şi noi vom fi salvaţi. Departe de realitate, căci abia atunci începe munca. Şi avem atât de multe de făcut. Ne-ar plăcea să vedem nişte profesionişti în digitalizare implicaţi în acest proces. Nişte experţi cu pregătire solidă în digitalizare şi cu rezultate relevante, care să dovedească nişte competențe reale şi aliniate cu tendinţele tehnologice ale momentului. Dacă acest pilon nu va fi gestionat de nişte oameni competenţi, cu o viziune ancorată în contextul digital actual, banii se vor risipi în continuare, iar noi, cetăţenii, vom plimba în continuare dosare la ghişeu.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite