Revista >> Septembrie 2021 [Nr. 237] >> Top Story

Ion Stoica, cofondatorul unui unicorn, duce cloudul în era Sky Computing

Alexandra Cernian

22 Septembrie 2021

Pe 31 august, Databricks - o companie din Silicon Valley care are printre fondatori doi profesori români (Ion Stoica și Matei Zaharia), specializată pe cloud computing și axată pe prelucrarea volumelor mari de date şi AI - a ridicat o rundă H de finanţare de 1.6 miliarde de dolari, la o evaluare de 38 miliarde de dolari, la 6 luni distanță de la ultimul său succes de acest tip: în februarie ridicase o rundă G în valoare de 1 miliard de dolari, în urma unei evaluări de 28 miliarde dolari. Am avut plăcerea să stăm de vorbă cu prof. Ion Stoica, unul dintre cofondatori şi preşedinte executiv al companiei, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o în România în luna august. Am discutat despre evoluţia companiei şi planuri de viitor, dar şi despre mediul de cecetare şi ecosistemul antreprenorial din țara noastră.

Cine este Ion Stoica?
Ion Stoica este un nume de referinţă în Silicon Valley, cu o reputaţie de invidiat atât în mediul academic şi de cercetare, dar şi în antreprenoriat. S-a format ca inginer la Universitatea Politehnica din Bucureşti, cu un master la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Apoi a continuat studiile cu un doctorat la Carnegie Mellon University (SUA). În prezent este profesor la Universitatea Berkeley din California şi conduce laboratorul de cercetare RISELab. Este clasat pe locul 37 în topul celor mai buni 1000 de specialişti în computer science şi electronică (www.guide2research.com/scientists), fiind românul cel mai bine poziţionat. A cofondat până în prezent trei companii: Convivia Networks (2006), Databricks (2013) şi Anyscale (2019).

Cum arată o zi reuşită din activitatea dumneavoastră profesională?
Depinde mult de ce fac în momentul respectiv. De regulă încep destul de devreme, în jur de ora 8.00, ziua este plină în general. Termin pe la 19.00-19.30, fac o pauză pentru familie până pe la 21.00-21.30, după care continui să lucrez până la miezul nopţii. O mare parte din ziua mea e reprezentată de întâlniri: cu studenţii, dar şi cu companiile, pe parcursul cărora există multe prezentări şi schimburi de informaţii. O întâlnire reuşită este atunci când ai decis ceva pentru a împinge proiectul cu un pas înainte pe drumul realizării sale. Timp de gândit am mai mult în week-end.

În ce proiecte de cercetare sunteţi implicat în prezent?
La Berkeley, principalul laborator pe care îl conduc este RISELab (Real-time Intelligent Secure Explainable systems), destul de mare, ce include mai mult de 10 profesori şi peste 60 de studenţi doctoranzi şi post-doctoranzi. Fiind atât de mare se ocupă de lucruri diverse, dar orientarea generală vizează dezvoltarea de sisteme open source. Nu avem nimic proprieter, nici măcar patente, totul este public. Sistemele urmăresc construirea şi rularea de machine learning, inteligență artificială (AI), algoritmi la scară mare. Pe alt nivel dezvoltăm algoritmi pentru rezolvarea de diverse probleme. În AI şi securitate de exemplu, cum poţi să faci data science fără să compromiţi componenta de privacy sau pe cea de confidenţialitate? Facem şi algoritmi speciali care sunt reţele neuronale ce pot avea rezultate ce pot fi explicate: oamenii vor să înţeleagă când se ia o decizie de ce s-a ales o anumită soluţie. RISELab este gândit ca un proiect cu durata de 5 ani şi se va termina la începutul anului viitor.

Veţi continua pe aceeaşi tematică?
În parte da, dar următorul laborator va fi despre Sky Computing, ceea ce este Internet for the clouds. În domeniul Cloud Computing există câţiva clouds mari - Amazon (AWS), Google, Microsoft Azure şamd - dar care sunt destul de separaţi. Dacă dezvolţi pentru unul dintre ei şi ai datele în cloud-ul respectiv este foarte greu să faci şi pentru altul. Iniţial şi Internetul era format din mai multe rețele separate, care ulterior au fost unite. Cred ca aşa se va întâmpla şi cu cloud-ul. În Sky Computing scrii o aplicaţie pentru cloud, dar nu este dedicată unuia anume, poate rula pe oricare dintre ele şi este transparent. Sky Computing este un layer care unifică clouds şi va avea rol utilitar, precum electricitatea.

Este îndrăzneţ, dar cloud-ul va fi viitorul internetului…
Este inevitabil. Cine foloseşte cloud-ul doreşte să fie independent de unul anume şi să folosească cele mai utile sau cele mai bune facilităţi din fiecare cloud. Google de exemplu este foarte puternic pe machine learning şi training, Azure pe confidenţial computing, Amazon are cea mai mare ofertă de servicii.

Cum ajungeţi să generaţi idei noi de proiecte? De pildă, Sky Computing cum a apărut?
În primul rând mă uit care sunt trendurile, cele tehnologice şi cele de aplicaţii. Astăzi în tehnologie ştim că necesităţile noilor aplicaţii, precum machine learning sau data processing, cresc mult mai rapid decât capabilităţile unui singur chip sau a unui singur nod. Studiile arată că necesităţile de a pregăti state-of-the-art neural networks cresc exponenţial, de peste 30 de ori într-un an şi jumătate sau de două ori în aproximativ 3 luni și jumătate. În tehnologie, ceea ce a propulsat IT-ul timp de 50 de ani a fost Moore’s Law, care creşte numai de 2 ori performanţa unui chip pe parcursul a 18 luni. Diferenţa este enormă, Moore’s Law este la sfârşitul erei sale. Acum sunt specialised hardware care fac ca lucrurile să se mişte mai rapid. Dar nu poţi face ceva extrem de specializat pentru că piaţa este limitată şi nu se justifică investiţii pentru crerea unui chip anume.
Dar nici acest pas nu este suficient pentru a reduce gap-ul dintre necesităţile aplicaţiilor şi capabilităţile hardware-ului. În consecinţă, o dominantă este dată de faptul că totul va fi din ce în ce mai distribuit (şi în cloud) pentru a suporta aplicaţiile. În acest sens am construit sisteme capabile să distribuie cât mai uşor aplicaţiile. O altă tendinţă pe care am observat-o este aceea că majoritatea companiilor, mai ales cele care cheltuiesc pe cloud sute de milioane de dolari, nu vor să folosească numai un anumit cloud, nu vor să depindă de un singur vendor, ci să beneficieze de toate punctele forte ale fiecărui cloud pentru fiecare categorie de aplicaţii. În plus, există țări care nu permit ca anumte aplicaţii şi date să părăsească graniţele, situaţie în care ai nevoie să fii pe multiple clouds.
Toate aceste tendinţe puse împreună dau o imagine destul de clară a ceea ce se va întâmpla şi ce tip de soluţii vor fi căutate.
Un alt exemplu despre direcţia în care merg lucrurile. Recent, pentru a avea un cloud vendor, Departamentul de Apărare al SUA a semnat un contract în valoare de 10 miliarde de dolari. A fost o mare bătălie între Amazon şi Microsoft Azure, câştigată în urmă cu un an de cel din urmă dezvoltator. Anul acesta Departamentul de Apărare a încheiat contractul fără să-l înceapă şi a decis să-l facă din nou, dar cu mai mulţi vendori de cloud.

Venind din SUA, cum percepeţi mediul academic şi de cercetare din România?
Cred că face destul de bine. M-am întâlnit chiar ieri cu Costin Raiciu de la Universitatea Politehnica din București (UPB), care împreună cu mai mulţi profesori mai tineri are idei şi proiecte valoroase. Produc rezultate de cercetare publicate la cele mai prestigioase conferinţe internaţionale din domeniu, încearcă să se afirme şi în zona antreprenoriatului, există o masă critică de oameni talentaţi care fac ca lucrurile să meargă bine.

Comparativ cu ce se întâmpla acum 5 ani, unde vedeţi creşterea?
La nivelul producţiei ştiinţifice sunt tot mai mulți autori din România care ajung la conferinţe de prim-plan, unii fac parte din comitetele lor de organizare. Promisiunea de acum 5 ani a devenit ceva concret, real.

Vă propuneţi să colaboraţi cu profesioniştii din ţara noastră?
De foarte curând am vorbit cu domnul Nicolae Țăpuș, profesor la Unversitatea Politehnica din București, și plănuim să începem o colaborare în domeniul sistemelor distribuite. De asemenea, am schimbat câteva idei cu domnul academician Florin Filip. Sper să colaborez în viitor și cu Costin Raiciu. În pandemie a fost mai greu să păstrez relaţiile pe care le-am avut și nu a fost loc pentru noi legături. În general, nu calitatea a fost ceea ce m-a despărțit de profesioniştii din România, ci temele diferite de interes. În viitor sper să avem mai multe obiective de cercetare comune.

Dar totuşi, există diferenţe între cercetarea românească şi cea din SUA. Vedeţi şi asemănări, zone de intersecţie?
Publicarea de lucrări ştiinţifice la cele mai bune conferinţe din lume arată că nivelul cercetării din România este ridicat. Sunt multe asemănări: cercetarea înseamnă să identifici o problemă, să o rezolvi şi să speri că soluţia ta va avea impact în viitor. Identificarea problemelor depinde foarte mult de modul în care colaborezi cu industria. Aici apar diferenţele: la marile universităţi din SUA, inclusiv la RISELab, majoritatea banilor pentru proiectele de cercetare vin din industrie, de la Amazon, Google, Microsoft, Facebook, şamd. Companiile sunt foarte apropiate de mediul academic. În România, unde industria e mai puțin dezvoltată, nu există această conexiune puternică. Costin Raiciu colaborează cu companii din SUA, iar pandemia a eliminat şi mai mult graniţele cooperărilor, le-a globalizat într-o măsură mai mare, ceea ce e un avantaj pentru România. Bineînţeles, sunt diferenţe mari şi pe parte de funding.