Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managerial Tools >> HR >> Stiri si comunicate

Prima zi a evenimentului HR Uncovered 2021- Sistemul de lucru în regim hibrid este un ”must have”, iar nu un ”nice to have”

07 Octombrie 2021



După o perioadă dificilă, marcată de restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, „HR Uncovered” a avut loc din nou și în format fizic, pe 15 și 16 septembrie 2021. Fiind transmis și online, evenimentul a avut parte de o audiență de peste 200 de participanți. Am aflat în cele două zile de eveniment despre cum companiile s-au adaptat perioadei pandemiei, despre ce oportunități au găsit dincolo de provocări, despre cum au gestionat momentele dificile și ce lecții au învățat. De asemenea, ne-am putut arunca o privire asupra a ceea ce înseamnă viitorul la nivel de mod de muncă. Sistemul hibrid pare a fi preferatul angajaților, dar și un nou standard la nivel de employer branding. Tehnologia a fost cea care a permis adaptarea rapidă la modul de lucru impus în această perioadă, dar lucrurile nu pare că se vor opri la acest nivel, instrumentele tehnologice fiind tot mai complexe. În mijlocul acestui vârtej al schimbării, managerul de HR capătă un rol tot mai dificil, dar și important la nivel strategic.

TUDOR PETECILĂ
, HR Director, Teleperformance deschide evenimentul aducând în discuție tocmai ideea evoluției: ”Făcând paralela între trecut și prezent la nivel de engagement, putem spune că nu mai este vorba de salariu, ci de scop, nu e vorba de satisfacție, ci de dezvoltare, nu este vorba despre șef, ci de mentor, nu este vorba despre evaluarea anuală, ci de o conversație continuă, nu este vorba despre slăbiciuni, ci de puncte forte, nu este vorba despre job, ci despre viață.”

În aceeași notă a schimbării, LUIZA BANYAI, Head of International People Operations, Amber atrage atenția asupra reconversiei profesionale ce ar trebui privită și prin lentila emoțională: ”Schimbarea de carieră se poate întâmpla la orice vârstă, dacă dorința de schimbare este prezentă. Nu toți oamenii sunt pregătiți să facă schimbări de carieră. Oamenii au emoții, înainte de a merge către ei cu programe de reconversie, trebuie să gândim programe de recalibrare emoțională. Vrem să simțim că aparținem și contribuim, că suntem utili și suntem recunoscuți. E important să îi ajutăm pe colegi și manageri să înțeleagă că e extraordinar să visăm și chiar să ne facem un drum prin care să ne atingem visul. Iar visul profesional înseamnă carieră, nu un job.”

Putem vorbi despre câteva trenduri principale la nivel de muncă, ne spune MIHAI GĂVAN, HCM Global Sales Director, TotalSoft: Work from Home, Fluid Workforce, Creative Economy, Diversity & Inclusion. Acestea au, la rândul lor, alte câteva microtrenduri ce dictează tendințele si la nivel de tehnologie, al cărei scop este de a veni în întâmpinarea nevoilor ce apar în cadrul departamentelor de HR.Employee experience everywhere” este unul dintre micro-trendurile principale ce definesc ”Fluid workforce”. Iar experiența angajatului chiar și în cazul modului de lucru hibrid este foarte importantă, riscurile fiind evidente: ”Angajatul stând toată ziua în fața laptopului nu a mai simțit brandul de angajator în spate. Asta înseamnă că acel laptop poate fi ușor schimbat cu un alt laptop. Îi e mult mai ușor să își schimbe jobul pentru că sentimentul de apartenență este mult diluat.”



Despre experiența angajatului a discutat și SIMINA MOTOC, Director HR, Bosch Cluj Plant. Aceasta menționează că angajații sunt cei mai buni ambasadori ai unei companii, iar experiențele cu semnificație, valoroase îi transformă în adevărați promotori ai companiei: ”Le propunem angajaților să ia frâiele propriei dezvoltări, să ia oportunitățile ce apar și să profite de ele. Bosch este un mediu în care o cariera ce pornește din inginerie și ajunge în HR este foarte posibilă. Ne dorim ca experiența lor de zi cu zi să fie una pozitivă care să le ofere dezvoltare profesională și personală. Ne dorim ca angajații să își trăiască valorile la muncă. În momentul în care angajații trăiesc experiențe care au sens și semnificație pentru ei, atunci în mod natural vor fi ambasadori ai companiei.”

CRISTINA ULEȘAN
, Human Resources Director, Brico Dépôt România (parte a grupului Kingfisher) descrie importanța pe care comunicarea o are în cadrul companiei sale, în general și în timpul perioadei pandemiei, în particular, dar și despre programele desfășurate în această perioadă: ”La noi în organizație, comunicarea internă este un motor foarte important. Este importantă autenticitatea în mesajele cu vești bune, dar și în cele cu vești mai dificile. De asemenea, în timpul pandemiei, am oferit libertate mai mare în alegerea programelor de learning&development, am implementat programe de wellbeing și de tip EAP (ex. suport psiho-emoțional), am obținut certificarea Dekra la nivel de siguranță, ne-am implicat în comunitate, am păstrat echipa unită și am făcut pași către hybrid working.”

Analizând datele din cadrul platformei Benefit, ANNE-MARIE SLAV, Sales Team Leader Benefit Integration,Benefit an Edenred Company concluzionează că beneficiile oferite angajaților sunt în continuare foarte importante pentru companii, bugetele investite crescând în mod constant. ”Tichetele de masă, cadourile, vacanțele în România, pensiile private și sănătatea au fost în 2020 în preferințele angajaților”, ne spune Anne-Marie. De asemenea, aceasta punctează faptul că generații de angajați diferite înseamnă interese / alegeri diferite, dar și că bugetele investite sunt diferite în funcție de industrie: ”În contextul pandemiei, cadourile și turismul intern au fost în topul alegerilor pentru toate generațiile. La nivel de bugete alocate beneficiilor pentru angajați, companiile din IT&Software au fost detronate de cele din Call center & BPO.”

Beneficii medicale amplificate de tehnologie. Acesta este crezul companiei Sanopass, după cum spune DELIA ILIASA, Managing Partner al companiei. Verificare zilnică a stării de sănătate, acces la consultații și investigații, acces la telemedicină, acestea sunt câteva dintre măsurile cu care companiile pot veni în sprijinul angajaților: ”Modul de livrare a sănătății se schimbă, se mută dinspre clinici spre beneficiari și acesta este un lucru important. De asemenea, pentru noi foarte importantă este ideea de <<instant gratification>>, de servicii medicale livrate rapid.”

Dincolo de beneficii, însă, importantă este nu numai valoarea salariului, dar și modul de accesare a acestuia. ”80% dintre angajați rămân fără bani de la un salariu la altul. 42% se împrumută pe termen scurt, 17% se simt stigmatizați și le scade randamentul, aflăm de la ALINA ȘTEFAN, Chief Executive Officer, Salarium. ”61% din angajați spun că nu ar trebui să aștepte până la ziua de plată pentru accesarea salariului”, atrage atenția Alina, accentuând că bunăstarea este una dintre cele mai importante nevoi și că viitorul vine cu un nou standard de salarizare.

Despre dezvoltarea personală și profesională discutăm alături de EMILIA STROE, HR Director, Sphera Franchise Group- KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, Taco Bell care atrage atenția asupra tipurilor de mentalitate: ”Am plecat de la premisa că e foarte important să le arătăm managerilor și nu numai ce este o mentalitate fixă și una de dezvoltare. În criză avem nevoie de mentalitate de dezvoltare, așa că am gândit un program intern în acest sens. Îi putem ajuta pe angajați să facă această trecere, iar pe manageri cum să recunoască tipurile de mentalitate și să sprijine angajații.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite