Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tu ce doreai să devii când erai copil?

20 Octombrie 2021



În august 2008, un director de firmă convingea un angajat plictisit din departamentul logistică să nu plece la o companie competitoare, propunându-i perspectiva atractivă de a se alătura departamentului de marketing. În februarie 2009, cu criza economică suflându-i în ceafă, același director punea angajatul pe lista de disponibilizări. Proaspăt șomer, angajatul i-a bătut obrazul că dacă îl lăsa să plece la competiție era astăzi bine mersi, nu pe drumuri, însă directorul a replicat sec că acum cu șase luni gândeam altfel. Lipsit de scrupule, cu promisiunile încălcate sau nevoit și dispus să se adapteze? În ce situații este în regulă și când este inacceptabil să îți schimbi categoric opiniile? Cine stabilește politica de retur a propriilor aspirații, idei și decizii?

Adam Grant este, la acest moment, unul dintre cei mai influenți și apreciați socio-psihologi organizaționali din noua generație, autor și co-autor a numeroase lucrări și studii legate de motivație, generozitate și creativitate, profesor la Warton și invitat TEDex. Scrierile sale sunt adevărate lucrări academice, riguros fundamentate și documentate cu surse și studii de specialitate.

Modestia încrezătoare

Regândește (titlu original Think Again) este o invitație, simplu spus, la o minte deschisă. Autorul subliniază în repetate rânduri faptul că, indiferent de nivelul de pregătire, de cunoștințe sau de competență, este esențial să ne conștientizăm limitele și să păstrăm mintea deschisă pentru idei noi și proaspete. Paradoxul lui Socrate este completat de ideea de progres printr-un ciclu non-vicios: îndoială-curiozitate-cunoaștere: „Recunoașterea lipsurilor noastre deschide ușa îndoielii. Pe măsură ce ne îndoim de înțelegerea noastră actuală se naște curiozitatea față de informațiile care ne lipsesc. Căutarea lor ne conduce spre noi descoperiri.
Adams identifică patru profiluri ale minții umane – predicator, procuror, politician și om de știință – fiecare dintre acestea cu atribute, abilități și discurs propriu. Profilul omului de știință – mereu întrebător, cu necesitatea de a susține cu argumente valide orice opinie, dispus la re-examinări și revizuiri – este singurul care oferă premizele unei evoluții corecte.
Susținut de studii și numeroase exemplificări, autorul punctează posibilele metode și instrumente prin care evoluția gândirii poate fi stimulată: discuțiile contradictorii constructive, dezvoltarea unei rețele de contestatari, interogările cu mutarea accentului pe cum în locul lui de ce.
Re-gândirea – și implicit repoziționarea opiniilor - este, conform autorului, un exercițiu firesc, pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl facă cu rigurozitatea unui control medical periodic, de rutină, pentru a avea dacă nu certitudinea, măcar aspirația de a fi pe drumul cel bun. Greșelile sunt umane și trebuie acceptate fără rușine, ca parte a procesului: „recunoașterea unor greșeli nu ne face să părem mai puțin competenți. Este o dovadă de onestitate și dorință de a învăța.” Regândirea nu implică neapărat schimbarea opiniilor, cât confirmarea sau validarea acestora și disponibilitatea de a fi ajustate.

Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Tocmai pentru că este important să ne autoevaluăm cunoștințele, opiniile și chiar și deciziile, autorul este de părere că a rămâne încleștat în rigorile unor planuri timpurii nu este cel mai bun lucru pentru evoluția unui individ. Întrebarea populară adresată copiilor preșcolari și școlari Tu ce vrei să te faci când o să fii mare? este apriori defectuoasa pentru că presupune asumarea unei profesii ca existență, nu ca rol.
În cel mai bun caz, să te faci ar trebui înlocuit cu să faci, dar – chiar și așa – riscul este de a pune presiune inutilă prin definirea unui orizont de așteptări, în condițiile în care copiii nici măcar nu dețin un minim de informații relevante. Alegerile definitive în etape premature pot constitui adevărate piedici în evoluția personală și profesională: „Este posibil ca jobul tău ideal să nu fi fost încă inventat. Vechile industrii se schimbă și noi industrii apar mai rapid decât oricând: nu cu mult timp în urmă Google, Uber și Instagram nu existau. Viitorul tău eu nu există chiar acum, iar preocupările tale se pot schimba cu timpul.

Prelegeri vs. învățare activă
Adams vine cu avantajul unei experiențe bogate în sistemul de educație și poate tocmai de aceea secțiunea dedicată sistemului educațional este una dintre cele mai interesante din acest volum. Documentat cu studii în domeniu și asezonat cu exemple proprii și istorisiri, capitolul despre educația formală ridică o serie de întrebări și lasă deschis subiectul celei mai bune metode de predare.
Prelegerile, metoda predilectă de transmitere a cunoștințelor în sistemul de învățământ indiferent de nivelul de educație, aparent reprezintă și forma preferată de către studenți, elocința retorică având o capacitate de seducție sporită. Cu toate acestea, în urma testelor efectuate în rândul studenților, s-a constatat că învățarea activă, care a inclus rezolvarea unor probleme pe grupuri, exerciții și tutoriale asigură asimilarea în mai bună măsură a informației decât prin metodele tradiționale. „Cercetătorii estimează că dacă studenții instruiți prin prelegeri care au picat la examen ar fi participat la învățarea activă, s-ar fi putut economisi peste 3,5 milioane de dolari alocați pentru cursuri și seminare.”
Dar aceeași metodă nu este neapărat potrivită pentru toate categoriile de elevi. Chiar dacă prelegerile nu încurajează dialogul și dezbaterea și transformă elevul într-un receptor pasiv, metoda ar putea rămâne viabilă pentru elevii de vârste mai mici, care nu dețin încă suficiente informații cu care să își fundamenteze o argumentație solidă.

Cele mai bune practici
În afară de rolul de a transmite informații, sistemul de educație ar trebui să cultive bucuria descoperirii. Pentru că simplul mimetism nu poate asigura succesul unui individ în viață și în carieră. Astfel, indirect, Adams ajunge să pună în opoziție școala și cariera: cei mai îndrăzneți antreprenori nu au fost neapărat cei mai docili elevi, la fel cum premianții de ieri nu sunt neapărat promotorii inovației de astăzi, indiferent de domeniu: „Dobândirea excelenței în școală solicită adeseori stăpânirea vechilor modele de gândire. Construirea unei cariere marcante solicită noi modele de gândire.”
Ideea de fond este de a nu te atașa excesiv de un anumit model. Similară este poziția autorului și în legătură cu best practices, concept cu utilizare frecventă în prezent. Stabilirea unor rutine recomandate și conformarea permanentă la acestea va limita capacitatea de inovare și explorare a oportunităților prin simpla presupunere că se acționează deja în modul ideal. În realitate, adoptarea celor mai bune practici echivalează, în opinia autorului, cu încetarea învățării și anularea progresului. Lipsa de atașament față de un set de practici ar introduce în ecuație o necunoscută: rezultatul. Ceea ce implică o calitate superioară și un nivel sporit de responsabilizare a procesului decizional.

Performanța vs siguranța psihologică
Culturile organizaționale care încurajează cele mai bune practici sunt, de regulă, aceleași care sunt axate pe performanță și interesate de rezultat, preocupate de ce, dar mai puțin de cum. Neajunsul unei culturi de acest tip este că va propaga un comportament auto-inhibitor, în care angajații vor fi mai degrabă interesați să demonstreze competența și să-și protejeze postul decât să contribuie activ la dezvoltarea organizației.
Autorul aduce în discuție studii și analize din domeniul medical, unul din sectoarele în care cele mai bune practici și protocoalele reprezintă nucleul activității curente. Împărțind personalul medical pe echipe, în funcție de siguranța psihologică auto-percepută, s-a remarcat că echipele care simțeau că mediul în care lucrează este guvernat de siguranță psihologică înregistrau un număr ridicat de erori. La o a analiză ulterioară, care a implicat o supervizare sub acoperire, s-a constatat că, în realitate, erorile erau mai frecvente în echipele fără siguranță psihologică, doar că – de teama repercusiunilor – nu erau raportate. „Recunoscându-și fără inhibiții greșelile, [echipele cu siguranță psihologică] erau capabile să le descopere cauzele și să le elimine, avansând.”
Într-o cultură bazată pe învățare, angajatul se va bucura, conform lui Adams, nu de laude și aprecieri necondiționate, ci de respect și încredere să își exprime liber opiniile și sugestiile.
Ideea fundamentală care leagă întreaga lucrare a lui Adams este, în definitv, să îți antrenezi o minte deschisă, fără fixații de opinie, plan sau metodă, care va putea să surprindă noi adevăruri și oportunități. O apologie pentru învățare - în cel mai larg sens al cuvântului - permanentă și nefinită, Regândește este un îndemn la auto-evaluare, re-definire, explorare și descoperire.
Tradusă în limba română și publicată de Editura Publica, lucrarea lui Adam Grant este disponibilă exclusiv în format tipărit. Amatorii de lectură digitală vor trebui (să facă un efort suplimentar și) să parcurgă volumul în limba engleză.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite