Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Proiectele INFLPR în Orizont 2020

19 Noiembrie 2021




WP5. „Laser Ignition Conference 2017”. Această conferinţă reunește experți în domeniile aprinderii cu laser, fiind un eveniment în care sunt discutate și analizate perspectivele pentru dezvoltarea tehnologică în domeniul laserelor și al aprinderii cu laser. Conferința Laser Ignition Conference 2017 (LIC ’17) s-a desfăşurat în perioada 20 - 23 iunie 2017 la Hotel Novotel Bucharest City Centre, București, România. Conferința a fost inclusă pe agenda organizaţiei ştiinţifice The Optical Society - OSA (acum OPTICA). Programul conferinţei a inclus subiecte de mare interes: Progrese în domeniul laserelor şi al tehnologiilor cu laser - Aplicaţii în aprinderea cu laser; Sisteme avansate de aprindere cu laser pentru transport; Sisteme de aprindere cu laser pentru motoarele cu gaz natural; Aplicaţii ale aprinderii cu laser în industria aerospaţială; Tehnici de măsură pentru plasma indusă prin aprinderea cu laser şi a proceselor de combustie, precum şi o sesiune poster. Subliniem şi faptul că un premiu, „Diploma for The Young Scientist Award”, a fost acordat unui tânăr cercetător român, Croitoru Gabriela, pentru prezentarea orală LWA4.3: „Laser Ignition of a Gasoline Engine Automobile”.



Pachetul de lucru WP6, „Roadmapping”, a fost definitoriu pentru stabilirea activităţile de cercetare viitoare și a perspectivelor de colaborare în domeniul aprinderii cu laser, precum şi în domenii specifice aplicaţiilor laserelor. În cadrul ultimului pachet de lucru al proiectului, WP7, „Management and Dissemination”, au fost abordate probleme specifice de conducere şi bună desfăşurare a proiectului.
În cadrul proiectului au fost publicate şapte lucrări ştiinţifice (articole indexate ISI - Web of Knowledge), în concordanţă cu indicatorul de obiectiv propus. Au fost prezentate 13 comunicări la conferințe internaționale, dintre care o lecție plenară, patru lecţii invitate, patru prezentări orale și patru postere. Șase dintre aceste prezentări (lecția plenară, o comunicare orală și patru prezentări poster) au avut ca prim autor sau autor corespondent un cercetător de la INFLPR. Menţionăm şi că prezentarea orală LIC7-2, susţinută la 7th Laser Ignition Conference 2019, Yokohama, Japan, a primit diploma „Best Paper Award”. Proiectul 691688 LASIG-TWIN a fost considerat unul de succes, iar un editorial cu titlul „Laser focus ignites fuel efficiency” a fost publicat în revista EU Research, ediția de primăvară 2018 (https://issuu.com/euresearcher/docs/eur15_digital_magazine_final), paginile 72-73. Documentul „the succes story” despre acest proiect este disponibil în pagină web a Comisiei Europene, la adresa https://ec.europa.eu/research-and-innovation/en/projects/success-stories/all/laser-ignition-
lights-new-era-combustion-engines
.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite