Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Transformarea digitală dă viață meseriilor viitorului

19 Noiembrie 2021



Asociația INACO - Inițiativa pentru Competitivitate a lansat ediţia a IV-a a Ghidului Meseriilor Viitorului - Oportunităţile pieţei muncii în lumea de mâine. Pornind de la cele mai noi și mai importante evenimente, informații și rapoarte, ghidul de față își propune să le prezinte tinerilor direcțiile actuale din tehnologie și economie, care restructurează încă de pe acum piața muncii. Manager Tik Tok, dezvoltator de filtre pentru Instagram, administrator/arbitru în competiții virtuale din sportul electronic, fermier urban, constructor de case verzi, inginer în domeniul energiei valurilor, inginer imprimare organe 3D, chirurg în nanomedicină, programator de algoritmi etici, biolog genetician IA, geoinginer climatic, administrator de confidențialitate a datelor sunt doar câteva dintre profesiile viitorului la mare căutare acum și în viitorul imediat pe care Ghidul Meseriilor Viitorului le prezintă, împreună cu abilitățile și profilul psihologic necesare unor astfel de meserii inovatoare.

Tehnologia ți impactul ei asupra joburilor viitorului

97 de milioane de locuri noi de muncă adaptate tendințelor tehnologiei și ale automatizării vor apărea până în 2025, conform unui raport al Forumului Economic Mondial din 2020. Primele locuri din top 10 profesii ale viitorului anunțate de World Economic Forum sunt complet revolutionare și diferă radical de locurile de munca actuale: facilitator al lucrului la distanță, consilier pentru respectarea programelor de fitness, manager de design pentru case inteligente, consilier de imersiune XR, arhitect de mediu pentru amenajarea spațiului de lucru, detectiv de date, auditor de algoritmi de favorizare, analist de risc pentru dezastre cibernetice.
Pandemia a accelerat procesul de digitalizare, iar studiile actuale ne arată că una din cinci companii urmărește automatizarea locurilor de muncă și înlocuirea angajaților cu roboți. 65% din locurile de muncă ale viitorului vor fi diferite față de cele actuale, conform raportului Forumului Economic Mondial (FEM) „Viitorul locurilor de muncă” din 2018. Vestea buna este totuși că pentru toate locurile de muncă desființate apar însă altele noi, ba chiar mai multe. În anul 2020, Forumul Economic Mondial prezicea că revoluția digitală va duce la crearea a 133 de milioane de noi locuri de muncă, in timp ce 75 milioane de locuri de muncă vor fi eliminate.

Tendințele viitorului în tehnologie

1. Robotică
Ne vor înlocui roboții? În unele activități, cu siguranță da. În special în cele repetitive. Se vor genera, în schimb, alte locuri de muncă. Roboții devin mai deștepți, de dimensiuni mai mici și mai capabili, iar progresele tehnologice vin intr-un ritm alert.
Iată câteva domenii în care folosirea roboților este remarcabilă:
* Industrie
Primul robot industrial a apărut în 1961, iar acum cea mai mare fabrică de ambalare Ikea din Suedia este complet automatizată și are un singur operator. Companiile Adidas sau Nike au construit anul trecut fabrici integral robotizate.
Viitorul în folosirea roboților industriali înseamnă dispariția potențială chiar a fabricilor de producție.
* Armată
Armatele devin din ce în ce mai robotizate și tehnologizate. Roboții militari inteligenți sunt prezenți deja pe câmpurile de luptă - Statele Unite, China și Israelul fiind lideri mondiali în folosirea lor pe teren.
* Agricultură
Fermierii, așa cum îi știm acum, vor deveni amintire peste câțiva ani. Dronele în agricultură pot supraveghea, dar și ierbicida, stropi cu îngrășăminte etc. suprafețe uriașe de teren. Ce va face fermierul? Va coordona mașinile și va da comenzi de pe un calculator dronei pentru lucrări agricole diverse. În agricultură au fost introduse tractoarele/combinele autonome, fără șofer, supravegheate de un singur operator care coordonează de la un computer zeci de mașini agricole pe câmp. Asemenea tractoare sunt deja folosite în România la muncile agricole în Banat, Bucovina sau în Insula mare a Brăilei.
De asemenea, este din ce în ce mai populară și agricultura pe verticală, care crește productivitatea. Compania Spread, o veterană a agriculturii pe verticală, a dezvoltat tehnologia necesară pentru producerea căpșunilor pe verticală, fără pesticide.
Agricultura urmează să depășească și limitele planetare, iar în prezent cercetătorii se folosesc de temperaturile scăzute din Antarctica pentru a testa tehnologii de cultivare a legumelor în spațiu. În viitor, coloniile de pe Lună sau de pe Marte ar putea beneficia de propriile lor ferme.
* Roboți industriali – industria auto
Industria auto folosește în prezent aproape jumătate din roboții industriali activi din SUA și o treime în lume, fiind de departe cea mai puternic robotizată industrie.
Un român în industria auto produce 3 maşini pe an, faţă de 16 cât produce un spaniol datorită robotizării.
Conform ultimelor rapoarte ale Federației Internaționale de Robotică, creșterea anuală a numărului de roboți industriali va fi de circa 15% pe an. La nivel mondial funcționau 74 de roboți industriali la 10.000 angajați. Cele mai robotizate economii ale lumii sunt: Coreea de Sud (631), Singapore (488), Germania (309), Japonia (303), Suedia (223), Danemarca (211), SUA (189), Italia (185), Belgia (184) și Taiwan (177). În acest top, România se află pe locul 37 din 44 țări analizate, cu doar 15 roboți la 10.000 angajați, de două ori mai puțin decât Polonia, de patru ori mai puțin decât în Ungaria și de opt ori mai puțin decât media UE (118 roboți la 10.000 angajați)



2. Imprimarea 3D

Fabricarea obiectelor cele mai diverse prin procedeul tipăririi 3D va avea o răspândire globală datorită rapidității și potențialului „personalizării” fiecărui produs în parte, spre deosebire de fabricarea industrială.
Se tipăresc 3D organe din celule stem care pot fi acceptate de corpul uman și care se personalizează pentru fiecare pacient în parte. S-au produs prin imprimare 3D oase, urechi, vezici și se încearcă realizarea unui rinichi. Viitorul înseamnă ca fiecare om să poată avea propriile organe ca „piese de rezervă” personalizate.
Astăzi, în industrie se tipăresc 3D foarte rapid piese de mașini sau avioane cu îmbinări complexe, în construcții de locuințe cu forme care nu ar putea fi realizate prin alte procedee. În artă și modă se printează rochii 3D.
În domeniul alimentației se printează 3D diferite tipuri de alimente cu nutrienți în cantități personalizate pentru fiecare client.
Mâncarea inteligentă sau băuturile digitale, ambalajul inteligent sau limonada virtuală cu electrozi pentru a imita aroma și cu LED-uri pentru a imita culoarea nu sunt doar experimente reușite, ci adevărate start-up-uri.
În construcții, se printează cartiere de locuințe sociale, complexe sau birouri 3D în timp record.
Designerii în efecte 3D, inginerii și tehnicienii în imprimante 3D sunt noi meserii către care se pot îndrepta tinerii.

3. Biotehnologie
Îmbinarea ingineriei cu tehnologie, biologie, medicină și biochimie (combinații între ele) va fi una dintre cele mai solicitate abilități profesionale pentru meseriile viitorului.
A fost produsă deja carnea sintetică, fabricată prin cultivarea de celule musculare create în laborator - în încercarea de a rezolva problemele resurselor de hrană și a sacrificării animalelor.
Din 2015 au fost create prin bioinginerie genetică plante fosforescente. Cercetările continuă pentru producerea unor copaci luminiscenți cu care se dorește realizarea iluminatului public „natural”.
Conexiunile neuronale realizate în 2016 au făcut posibil ca pacienți paralizați care nu s-au mișcat niciodată să poată comanda doar cu puterea gândului dispozitive care i-au ajutat să meargă pentru prima oară în viață. Cercetările actuale se îndreaptă spre comunicarea telepatică între două creiere umane.
Designerul de corp uman va îmbina abilitățile de design cu know-how-ul bioingineresc pentru a crea o gamă largă de membre umane personalizate, perfect în acord cu tonul pielii, cu musculatura și culoarea restului corpului persoanei respective. Rezultatul va fi spectaculos și din punct de vedere funcțional.
Freelance Biohacker vor fi persoane care vor colabora în căutarea unor tratamente pentru depresie, schizofrenie, autism și
Alzheimer, pionierii bioștiinței de mâine, jucând un rol cheie în proiecte majore, de la căutarea următoarei generații de antibiotice, la crearea de organisme modificate genetic.

4. Transporturi

IA pune în pericol meseria de șofer, dar ne aduce la schimb timp în care putem lucra sau crea altceva.
Transportul în viitor va fi legat de pilotarea automată prin inteligența artificială, iar mașinile vor fi conectate între ele prin IoT.
Mașinile fără șofer vor începe să cucerească șoselele din întreaga lume în următorul deceniu.
Dispariția șoferilor profesioniști va duce numai în Statele Unite - unde șofatul profesionist este cea mai răspândită ocupație - la un șomaj de peste 3 milioane de persoane.
În unele orașe au apărut deja autobuzele fără șofer, doar cu pasageri, conduse de inteligența artificială a unui computer de bord – pilot automat, care hotărăște cum să ajungă de la o stație la alta în circulația rutieră a unui oraș - precum Helsinki.

5. Realitatea virtuală
Realitatea virtuala nu este doar pentru jucătorii on-line/gameri, ci încearcă să devină un instrument educațional și antreprenorial care va ajuta oamenii să lucreze mai eficient și să antreneze angajații și clienții de la distanță, din întreaga lume.
Până în 2025, realitatea virtuală va fi spațiul digital în care zeci de milioane de oameni își vor petrece mare parte din timp, fie că lucrează, se joacă sau învață. Acest viitor RV poate fi deja văzut prinzând contur. În 2017, au fost vândute mai mult de 12 milioane de căști de realitate virtuală, potrivit cercetătorilor de piață CCS Insight, iar estimările arată că industria de VR va sări de 40 de miliarde dolari până în 2020, după cum arată raportul Microsoft.
Așadar, până în 2025, designerii de habitat virtual vor avea unele dintre cele mai incitante și creative perspective de carieră într-o industrie care va produce milioane de noi locuri de muncă la nivel global. Designerii de habitat virtual vor fi niște pionieri ai industriei și vor crea adevărate spații revoluționare pentru domenii unde oamenii se vor distra, vor lucra și vor învăța, iar locul lor de muncă va fi un amestec interesant de arhitectură și psihologie pentru a le permite să transforme experiența virtuală într-una cât se poate de reală.

Harta meseriilor viitorului – 2050

Harta meseriilor viitorului pe care ne-o propune Universitatea din Kent, din Marea Britanie, arată ca în poza alăturată (p. 38), tradusă, completată și adaptată de INACO.



MEDICINA VIITORULUI:
Cu un nivel de populație în creștere, și într-un proces continuu de îmbătrânire, vor fi căutate profesiile de asistent medical, soră medicală, terapeut ocupațional care vor fi ajutați de roboți medicali. Citogeneticieni vor interveni pe ADN. Vor apărea consilieri în genetică. Inginerii biomedicali vor reproduce organe din celule stem. Vor fi foarte importanți dieteticienii, nutriționiștii și cercetătorii alimentari. Cum tehnologia riscă să dea dependenţă sau teamă, este nevoie și de specialişti în detoxifiere tehnologică, înțelegând bine psihologia şi noile tehnologii, dar și de terapeuți ocupaționali.

EXPLORAREA SPAȚIALĂ: Va apărea turismul spațial cu toate ocupațiile adiacente. Va începe mineritul spațial. Vor exista exobiologi, care vor obține plante și animale în condițiile spațiului extraterestru, medici specializați în problemele legate de șederea în spațiu.

REȚELE SOCIALE: Vor apărea generatorii online de imagine personală, care vor acționa ca social media managers care vor crea și întreține branduri personale la cerere. Vor apărea asistenții personali virtuali care vor ajuta oamenii în existența lor virtuală pe Internet.

COMPUTING ȘI WEB: Va crește numărul de dezvoltatori de pagini web și de aplicații. Industria TI îşi va tripla necesarul de personal, multe domenii se vor virtualiza (vânzări, banking, educație), nevoia de securitate cibernetică și protecția identității digitale va crește. Producţia de date şi informaţii va creşte hiper-exponențial spre big data, deci e nevoie de specialişti care să înţeleagă datele şi să le poată reprezenta. Specialiștii în cloud computing vor fi foarte căutați, ca și consultanții în securitate TI sau specialiștii în marketing digital. Designul 3D, arhitectura, proiectarea, specialiștii în managementul orașelor inteligente, lingvistica computațională, conectarea neuronală cu computerul sunt deja generatoare de venituri și au perspective și mai importante în viitorul imediat. În viitorul ceva mai îndepărtat se dorește digitalizarea/scanarea creierului uman și chiar ajungerea la nivelul conștiinței inteligenței artificiale.

ROBOTICĂ:
Vor deveni ocupații banale controlorii de drone sau cei care vor lucra în serviciile pentru programarea, supravegherea și întreținerea roboților. Orice fel de acțiune repetitivă și care cere efort fizic va fi preluată de roboți care vor avea o interfață umană, creată de ingineri și cercetători, care le vor îmbunătăți permanent performanțele.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Zoltan Harangozo
Este mai usor decat crezi! Numai daca nu vrei nu castigi! Castigi bani cu cel mai bun subiect de film! Proiect B: ceva de exceptie! Noi ne tinem de cuvant! Sigur vei primi bani pentru rezultate! Noi suntem foarte ambitiosi! Fii pregatit pentru ceva revolutionar! Nu trebuie sa astepti! Numai tu decizi! Oamenii deja castiga bani! Oportunitatea aceasta este unica! Profita de aceasta oportunitate! Solicita acum detalii la adresa de email hzctuky69@yahoo.com
20 Noiembrie 2021, 04:23:00