Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tehnologia ascunde monștri

19 Noiembrie 2021



„Într-o epocă în care emoția depășește importanța adevărului, controversele depășesc obiectivitatea, iar tribalitatea învinge compromisul.”Jamie Bartlett, Oameni vs tehnologie, Nemira Publishing House, 2019

Să emiți păreri, dar să asculți și alte opinii. Să rămâi rațional. Să îți menții echilibrul. Să îți păstrezi integritatea și să fii capabil să privești mai degrabă înainte cu speranță, decât înapoi cu ură. Toate sunt exerciții pentru minte și suflet, care ar trebui incluse în rutina noastră zilnică, alături de igiena matinală, cei 5000 de pași și cei doi litri de apă. Cine votează cu Ponta, își ia unfriend. Vă sună cunoscut?

Dacă luna trecută asimilam cu plăcere ideea de a ne păstra mintea deschisă pentru argumentații logice opuse opiniilor noastre, mi s-a părut un pas decent să mă opresc de această dată asupra unui volum care încă din titlu anunță un bias legat de tehnologie și impactul acesteia asupra societății contemporane. Volumul Oameni vs tehnologie. Internetul trebuia să ne elibereze a câștigat în 2019 Premiul Transmission și, în același an, s-a numărat pe lista vizată de Premiul Orwell a secțiunii de scrieri politice. Ar trebui poate menționat faptul că subtitlul în varianta originala (engleză) era How the internet is killing democracy (and how we save it) și ar fi greu de spus de ce traducătorul a ales să refrazeze în spirit comercial, pentru că de fapt, Bartlett își canalizează eforturile exact pe segmentul vieții politice.

Teoria lui Bartlett
Lăsând deoparte mica inadvertență de traducere a subtitlului, merită specificat faptul că, de această dată, autorul este de origine britanică și de formație jurnalist, mai degrabă o personalitate cu o expunere publică sporită, decât cu rigurozitate academică. Ca atare, vom regăsi in paginile Oameni vs tehnologie un aplomb specific editorial, fără a se nota însă pierderi dureroase la capitolul documentare: nu avem de-a face cu un expozeu jurnalistic, ci mai degrabă cu un documentar de tip investigație. Informații din interviurile autorului cu diverse personalități din zona tech sau politică sunt menționate în câteva instanțe, fără a aduce vreun prejudiciu argumentației generale.
Bartlett este, fără îndoială, preocupat de impactul tehnologiei la nivel global, nu atât în ceea ce privește transformările de business. Tehnologiile dezvoltate în ultimele zeci de ani au permis, în opinia autorului, instaurarea unor monopoluri care pun sub semnul întrebării capacitatea indivizilor de a-și mai exercita liberul arbitru în condițiile unei manipulări fine dar constante a opiniei publice. Totodată, concentrarea fără precedent a puterii economice în zona tehnologică duce la erodarea sistemului democratic și slăbirea clasei de mijloc și a autorității statului.




Neajunsurile dataismului
În timp, puterea a fost asociată cu diferite procese sau concepte: inițial era determinată de cunoaștere, apoi de informație, iar – în prezent – cel mai adesea, este echivalată cu deținerea datelor. Cambridge Analytica a demonstrat cel mai bine acest lucru și nu este un caz izolat. Întregul demers european GDPR a plecat tocmai de la nevoia de a proteja datele personale și de a evita posibilele abuzuri care ar decurge din vehicularea și manipularea acestor date.
Problema sesizată de Bartlett este că toate tehnologiile actuale se bazează pe încapsularea de date și manipularea acestora. În vreme ce dezvoltarea umană mizează pe o memorie selectivă care permite parcurgerea unui proces învățare-uitare-maturizare, tehnologia digitală nu uită (și nu iartă) niciodată. O greșeală de judecată din vremea tinereții va rămâne în analele active ale spațiului digital și va putea fi oricând readusă în discuție. O astfel de responsabilitate ar putea avea un rol inhibitor asupra indivizilor, afectând negativ creativitatea și libera exprimare, opinează autorul.
Pe de altă parte, toate aceste date păstrate în eter sunt adevărată dinamită: dacă vom accepta ideea că analiza de date și algoritmii ne pot înțelege mai bine decât o facem noi înșine, implicit vom accepta că putem fi manipulați și controlați în feluri pe care nu le putem înțelege, caz în care: „Algoritmii big data ridică întrebări importante despre localizarea puterii, despre influență și control.”
Mai reticent în a fi autentic și cu o memorie inferioară mașinii, cum ar mai putea individul să își păstreze încrederea asupra capacității sale de a emite judecăți de valoare și de a lua decizii corecte? Iată o problemă existențială interesantă ridicată de Bartlett. Pasul logic următor, absolut indezirabil, ar fi instaurarea unei singularității morale, „momentul în care vom începe să delegăm mașinilor judecăți morale și politice.”

Satul global și retribalizarea
Tehnologia abolește granițele fizice. Ne putem conecta cu orice, de oriunde, oricând, ceea ce – în contextul mai amplu al globalizării – este senzațional! Dar această interconectare absolută, susținută de suportul unor instrumente digitale precum rețelele sociale, poate lua forme mai puțin grațioase.
Rețelele sociale permit gruparea rapidă, în număr mare, a indivizilor nu doar pe baza cunoașterii reciproce, ci plecând de la idei, preferințe sau diverse puncte comune. Listele noastre actuale de prieteni de pe diverse rețele sociale nu prea mai au legătură cu prietenii noștri adevărați, pentru că am depășit de mult pragul sustenabil de prietenie. Harari menționa un prag de 150 de persoane ca fiind limita maximă a socializării autentice: „Majoritatea oamenilor nu poate (n.ed) nici să cunoască foarte bine, nici să bârfească efectiv mai mult de circa 150 de ființe umane” (Yuval Noah Harari. Sapiens. Scurta istorie a omenirii, Polirom, 2017). În schimb, grupurile din rețelele sociale facilitează o formă nouă de tribalism, în care „oricine e supărat poate acum, automat sau prin algoritmi, să găsească oameni supărați din același motiv”.
Interesant este modul în care Bartlett asociază studiul lui Kahneman asupra modului în care luăm decizii cu rețelele sociale și instrumentele digitale de orice tip. Kahneman identifica două sisteme pe baza cărora indivizii iau decizii. Sistemul 1 este dominat de o gândire rapidă, instinctuală și emoțională, în care decizia este dictată de creierul reptilian. În sistemul 2, indivizii își bazează deciziile pe rațiune, procesul fiind lent și argumentat.
Tribalismul este dăunător pentru democrație, spune Bartlett, pentru că „are efectul de a supradimensiona micile diferențe dintre noi și de a le transforma în prăpăstii enorme și de netrecut”. Partizanatul și extremismul înfloresc în mediul digital unde totul se întâmplă acum și aici, în timp de gândirea de sistem 2 – lentă, deliberată și logică – este abolită. Dispar, implicit, disponibilitatea de a negocia și de a face compromis, care altfel este esențială într-o democrație autentică. „Democrațiile moderne aspiră să funcționeze pe sistemul 2 de logică […] Internetul pe de altă parte seamănă cu sistemul 1:totul este imediat, instinctiv și emoțional.”
În lipsa capacității de a negocia și de a face compromisuri, diferențele de opinie nu se pot rezolva decât prin coerciție sau violență. „Un sistem compus din triburi războinice și emoționale, înconjurate de inamici grotești și îndopate cu fapte incendiare și discutabile, nu duce la nimic bun”, susține Bartlett atunci când se referă la modul în care politicieni actuali se folosesc de instrumentele de relaționare socială. Indivizii sunt organizați pe universuri, se face microtargetare, iar propaganda politică se transformă – elegant spus – în abordare behavioristă a comunicării persuasive cu rezultate cuantificabile.

Problema socială
Transformarea individului în produs – căci pe baza lui se vinde publicitatea și de aici veniturile imense ale unora dintre cele mai mari companii de tehnologie – nu este o noutate. Bartlett trage și el, însă, un semnal de alarmă asupra slăbirii clasei de mijloc în contextul economic actual.
Problema nu constă în faptul că tehnologia fură slujbele oamenilor din clasa de mijloc. Într-adevăr, 45% din sarcinile pentru care oamenii sunt plătiți în acest moment, spune Bartlett, pot fi îndeplinite de tehnologii deja viabile, dar „decât să speculăm despre un viitor fără slujbe, mai bine ne-am face griji în privința creșterii inegalității sociale și a posibilității ca revoluția tehnologică din viitorul apropiat să lichideze clasa de mijloc”.
Tehnologia digitală este însă considerată o sursă de inegalitate, deoarece permite dezvoltarea unor monopoluri masive. Autorul își susține opinia prin exemplele de achiziții de companii sau chiar tehnologii AI de către marii giganți (Amazon, Apple, Facebook, Google) care treptat conduc la o supraconsolidare a acestora: „Acești giganți ai tehnologiei pot ajunge atât de importanți pentru bunăstarea și sănătatea națiunii, că vor fi la fel ca băncile importante, prea mari ca să poată eșua.”
În vreme ce doar câțiva cresc exponențial, cu o viteză la care deja pare dificil de frânat, nivelul veniturilor și al bunăstării pentru cei mulți din clasa de mijloc lasă de dorit pentru că, în termeni reali, nu există creștere de peste 50 de ani.

Problema politică
Prea puțini oameni au prea mulți bani și „oricând există o asemenea concentrare de putere economică, există și o eroziune a politicii, deoarece oamenii bogați și puternici vor face întotdeauna orice să-și mențină și să-și sporească puterea.”
În aceste condiții, întregul proces politic riscă să fie destabilizat, iar democrația mai erodată decât oricând. Tot ca efecte ale dezvoltării tehnologiei, proliferarea dark net, blockchain și crypto nu contribuie cu nimic la stabilitatea societății, așa cum o știm (încă) astăzi.
În vreme ce criptoanarhia este un atac direct la adresa autorității guvernelor, privându-le de capacitatea de a exercita control asupra informației, criptomonedele subminează monopolul statului asupra banilor. Pe termen lung, șubrezirea statului se va traduce prin incapacitatea statului de a-și exercita controlul, dar și prin scăderea bugetelor care i-ar putea permite executarea serviciilor publice (apărare, educație, sănătate etc), iar în cele din urmă cel afectat va fi tot individul, de presupus din clasa de mijloc.
Sigur, dezechilibrele notate de Bartlett suna ușor a scenariu distopic. Pentru a încerca un ușor balans, autorul pune în discuție, fără prea multă convingere însă, și proiectul venitului universal de bază, un concept destul de vehiculat în literatura de specialitate a ultimilor ani.
Parcă tot pentru a atenua tensiunea, Bartlett își încheie volumul cu 20 de idei
pentru salvarea democrației. Un fel de tips&tricks, cele 20 de idei sunt însă ușor
generice, intens populiste și slab argumentate la nivel de oportunități de punere în practică, așa încât Epilogul pare o formulă elaborată de mulțumiri anticipate la finalul unei plângeri agresive.
Reținem comparația relației dintre societate și tehnologie cu supranaturalul mitologic, ideea de fond fiind de a rămâne vigilenți, păstrând un permanent echilibru între oportunități și provocări: „Monstrul cel mai evident este Scylla – inegalitatea și declinul social la viteze maxime. Dar încercând să-l evite, democrațiile pot ajunge în ghearele Charybdei, un autoritarism digital potențat de tehnologie”. Dar tehnologia – așa cum menționează și Bartlett – produsă și utilizată de către om, nu este intrisec bună sau rea, așa că monștrii sunt, în realitate, rezultatele slăbiciunii naturii umane.n



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite