Revista >> Noiembrie 2021 [Nr. 239] >> Cercetare & Invatamant superior

Microelectronica în România recuperează statutul de domeniu strategic

Dr. ing. Andreas Wild, Dr. ing. Petru Dan

26 Noiembrie 2021

Civilizația umană a devenit total dependentă de microelectronică. România nu se poate sustrage acestei realități. În martie 2021 a luat ființă Grupul de Lucru pentru Microelectronică de sub egida Academiei Române, un grup DESCHIS dedicat dezvoltării microelectronicii în România, având în particular obiectivul de a asigura Românieiun loc eligibil în cadrul programelor strategice care sunt în curs de adoptare la nivel european. O primă mare realizare a Grupului de Lucru este legată dePlanul Național de Redresare și Reziliență al României(PNRR). În martie 2021 domeniul microelectronicii nu era menționat în documentele strategice al României, deși fusese un domeniu de înaltă performanțăînainte 1990, și a continuat să existe - chiar dacă mai timid - în deceniile următoare. Prin contribuția majoră a Grupului de Lucru, în colaborare cu ministerele de resort, forma finală a PNRR depusă la Bruxellesrecunoaște caracterul prioritar al acestui domeniu, rezervându-i suma considerabilă de 500 milioane EURO.La 28 octombrie 2021PNRR a primit avizul favorabil al Consiliului UE. Acum urmează marea provocare de a identifica, elabora, impune și aplica proiectele eligibile pentru finanțaredin PNRR, inclusiv prin mecanismul Proiectului Importantde Interes Comun European pentru Microelectronică și Conectivitate (IPCEI ME/CT) la care Grupul de Lucru reprezintă industria de profil din România. Subiectul este de mare interes pentrucomunitățile profesionale și publicul larg, nu numai pentru informare dar și pentru atragerea celor interesați în această aventură.

Microelectronica în Romania – un lux sau o necesitate?[1]
În epoca actuală interacțiunea omului cu realitatea fizică (sesizarea, captarea, prelucrarea, generarea, transformarea, transmiterea, acțiunea) este mijlocită de dispozitive și circuite electronice. Complexitatea acestora a evoluat fantastic odată cu microminiaturizarea. Civilizația umană a devenit total dependentă de microelectronică. Microelectronica a deschis larg porțile domeniilor viitorului: a patra revoluție industrială, inteligența artificială, orașele inteligente, internetul lucrurilor.

Confruntată cu criza cipurilor, urgența stabilizării lanțurilor de aprovizionare și priorități ca asigurarea securității cibernetice, creșterea eficienței energetice sau reducerea degradării mediului ambiant, Uniunea Europeană (UE) a definit două direcții prioritare îngemănate pentru așa-numita Facilitate de Redresare și Reziliență: tranziția ecologică (verde) și tranziția digitală. Declarația Comună în Consiliul Uniunii Europene din 7 decembrie 2020, semnată și de România, menționează că microelectronica stă la baza sustenabilității și rezilienței transformării digitale. Pentru tranziția digitală se alocă 20% din fondurile totale de 672,5 miliarde de euro, adică 134.5 miliarde de euro. În pilonul „SCALE UP” se afirmă rolul strategic al microelectronicii pentru tranziția digitală și se recomandă investiții în tehnologia de vârf de semiconductoare pentru asigurarea suveranității digitale. La nivelul României a fost elaborat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Finanțarea preconizată pentru întregul plan este de 29,1 miliarde EURO, din care 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde credite.

O formă de implementare a acestor investiții este Proiectul Important de Interes Comun European pentru Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor (IPCEI ME/CT – Important Project of Common European Interest for Microelectronics & Communication Technology). Se asigură un mecanism de a aproba finanțări care depășesc limitele impuse de regulile pieței interne, în cazuri excepționale prevăzute în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. Scopul IPCEI ME/CT constă în consolidarea proiectării, lanțului de aprovizionare și primei realizări a aplicației industriale cu privire la tehnologiile semiconductoare în Europa.

În acest context România are posibilitatea să decidă dacă va participa și va contribui efectiv la noile proiecte pe termen mediu și lung ale UE în domeniul microelectronicii, sau dacă se va limita doar la rolul pasiv de client și utilizator. În cazul în care România nu ar fi prezentă pe harta europeană a microelectronicii, deci dacă nu vom exista, nu ne va rămâne decât să întindem mâna, pasivi, dependenți și rămași în urmă.

Unde se află România în constelația globală a microelectronicii?
Ultimele patru decenii ale secolului XX au constituit perioada de glorie a microelectronicii românești (pe plan național și internațional).[2] Dezvoltarea microelectronicii în România a pornit de la o strategie națională de termen lung, în contextul nevoilor legate de producția autohtonă de aplicații de uz general (radio, TV), calculatoare, mijloace de transport rutiere și feroviare, producția de nave, industria energetică și electrotehnică, aplicațiile militare. Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductoare (IPRS) Băneasa a fost „nava amiral” a acestei industrii. Acolo a fost pus în aplicare un concept inovativ: integrarea producției cu cercetarea și învățământul– un adevărat ecosistem, care azi reprezintă un concept central al proiectelor strategice în microelectronică! IPRS Băneasa a asigurat aproape în întregime necesarul României de componente electronice pentru consum intern și export, a produs mai multe generații de specialiști înalt calificați care au dobândit recunoaștere internațională și a lăsat o bogată moșteniree de invenții și inovații, lucrări șiințifice și cărți publicate la edituri de prestigiu în țară și în străinătate. În acel ecosistem s-au coagulat contribuțiile cercetării proprii, ale Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice - ICCE, cât și ale instituțiilor de învățământ superior (în primul rând Universitatea Politehnica București). Școala românească, cercetarea și industria autohtonă din a doua jumătatea a secolului XX au format profesioniști de vârf din care un număr foarte mare (estimat la peste o mie) lucrează în cele mai puternice firme din lume din domeniu. Academia Română a reliefat recent, în mod repetat, importanța microelectronicii, prin sesiuni, simpozioane și publicații dedicate acestui subiect.

După ce în anii ’90 un lider politic a declarat că industria românească „este fier vechi”, microelectronica a intrat într-o prelungă decădere și a dispărut literalmente – pentru aproape 3 decenii - ca domeniu inclus în planurile strategice ale României! După anii ’90, investițiile firmelor multinaționale în România au condus la atragerea unui număr de alți investitori străini și locali care au dus mai departe producția și cercetarea în microelectronică, este adevărat cu alt profil decât cel deja apus.

In prezent România este bine poziționată pentru a deveni un contribuitor efectiv în programul ambițios european de revigorare a microelectronicii.¹Există o tradiție locală care a supraviețuit în centre de excelență. Există investiții industriale semnificative incluzând unități de producție și de cercetare-dezvoltare (de exemplu în industria auto). România poate mobiliza fonduri importante din resurse naționale și europene. Este atractivă economic prin costuri sub media europeană. Dispune de resurse umane cu calificare demonstrată pe plan național și internațional. Și, nu în ultimul rând, are o semnificativă rezervă demografică care poate fi orientată spre acest domeniu printr-un program agresiv în educație.

Desigur, nu poate fi ignorată și cealalată față a monedei. Analfabetismul funcțional a atins în România o proporție de 50% din populație.[3] Cu numai 0,31% din PIB alocate pentru cercetare (numai 15 euro în medie pe cap de locuitor, față de 519 euro în Danemarca, sau 443 euro în Germania), România ocupă ultimul loc în UE. Media UE a fost în 2020 de 1,42% (225 de euro/locuitor).[4] Un sondaj Eurobarometru privind „cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie” a reliefat că 1 din 4 români consideră că știința și tehnologia influențează negativ și foarte negativ societatea.[5]

Cu privire la renașterea educației în România, prof. Cristian Presură scria recent că este nevoie de un „nou moment Spiru Haret”[6]. Parafrazând, pentru revenirea microelectronicii în prim-planul strategiilor României pentru viitor este nevoie de un „nou moment IPRS Băneasa”