Revista >> Decembrie 2021 [Nr. 240] >> Cercetare & Invatamant superior

Horia Hulubei: 125 de ani de la naștere

G.T. Pana, V. Baran, A.I. Nicolin

14 Decembrie 2021

La 125 de ani de la nașterea lui Horia Hulubei observăm că discuțiile asupra vieții și carierei ilustrului savant sunt încă foarte vii, adevărul istoric fiind deseori învăluit în legendă, memoria comunității fizicienilor din România fiind încă marcată de numeroase episoade care, deși spectaculoase, nu sunt susținute de documentele epocii. Horia Hulubei a fost, indiscutabil, un personaj aproape inclasabil, figura savantului fiind dublată, în diferite etape ale vieții, de aceea a omului politic, a diplomatului, masonului, șamd. Documentele de arhivă creionează imaginea unui personaj fascinant, atât prin realizările sale profesionale, cât și prin puterea de a se reinventa, în ciuda numeroaselor schimbări politice. Cum nu avem încă o biografie riguros documentată a lui Horia Hulubei, ne propunem, printr-o serie de articole, să publicăm o succesiune de documente de arhivă care limpezesc parcursul profesional al lui Horia Hulubei și creionează o imagine mult mai nuanțată a savantului.

Horia Hulubei între memorie și istorie
Insistăm de la bun început pe distincția necesară între istorie și memorie, numeroase locuri comune din biografia lui Horia Hulubei fiind, de fapt, rodul imaginației. Se spune, de exemplu, că Horia Hulubei ar fi fost decorat cu Legiunea de Onoare grație participării lui în Primul Război Mondial ca pilot pe Frontul de Vest, dar documentele din Arhiva Universității din București, în concordanță cu cele din Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare, arată limpede că Horia Hulubei a fost decorat cu Legiunea de Onoare, de două ori, anume în 1936 (în grad de Cavaler) și 1939 (în grad de Ofițer), în ambele situații fiind decorat pentru merite științifice și culturale. De altfel, se vorbește deseori că Horia Hulubei ar fi activat ca sublocotenent în armata franceză în Primul Război Mondial, însă ordinul de primire ca străin în armata franceză este publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze la data de 11 noiembrie 1918, așadar la finalul războiului. Ordinul se găsește în arhiva Gallica, biblioteca digitală a Bibliotecii Naționale a Franței.

Legat de cariera de aviator a lui Horia Hulubei, menționăm că la 1 septembrie 1920 Horia Hulubei este numit Șef de birou principal clasa II în Secțiunea Tehnică a Direcțiunii Aviației Civile, subordonat Ministerului Comunicațiilor, Decretul Regal dat de Regele Ferdinand la Sinaia pe 20 octombrie 1920, publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 noiembrie 1920 fiind disponibil în Biblioteca Digitală a Bucureștilor, de unde îl reproducem în Fig. 1. Horia Hulubei nu rămâne însă decât câteva luni în acest post, impactul activității lui asupra dezvoltării aviației civile în România fiind, așadar, limitat.

Horia Hulubei: profesor și rector al Universității din București
Făcând un arc peste timp care cuprinde perioada studiilor universitare la Universitatea din Iași, finalizate cu o Diplomă de Licență în Științe Fizice, doctoratul strălucit luat la Paris în 1933 sub coordonarea lui Jean Baptiste Perrin, primirea sa ca membru corespondent în Academia de Științe din România (1935) și Academia Română (1937), și scurtul mandat de Senator (1939-1940), prezentăm în Fig. 2 și Fig. 3 Decretele de numire ca profesor și rector al Universității din București. Decretul de numire ca profesor este publicat în Monitorul Oficial nr. 179 din 5 august 1940, iar cel de numire ca rector în Monitorul Oficial nr. 131 din 5 iunie 1941, ambele documente fiind disponibile în Biblioteca Digitală a Bucureștilor, de unde le reproducem.

Decretul de numire ca profesor al Universității din București este dat de Carol al II-lea pe 3 august 1940 și are la bază un raport al lui Dumitru Caracostea, Ministrul Educației Naționale. Raportul este unul deosebit de elogios și explică numirea lui Horia Hulubei la catedra vacantă de chimie-fizică de la Facultatea de Științe a Universității din București, după cum urmează: „Studiile și lucrările dlui Horia Hulubei în specialitatea sa au făcut cinste științei românești în toate cercurile și instituțiile științifice din străinătate; profesorii Facultății de Științe din București, printr-un memoriu adresat ministerului, au socotit că dl Horia Hulubei ar face cinste Facultății de Științe din București și au solicitat numirea sa la catedra vacantă.” La data numirii, Horia Hulubei era deja profesor la Universitatea din Iași, unde parcursese toate treptele carierei universitare, de la preparator suplinitor, în 1923, la profesor, în 1938.

Numirea lui Horia Hulubei ca rector al Universității din București se face printr-un decret al Generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român și Președintele Consiliului de Miniștri, contrasemnat de Generalul Radu Rosetti, Ministrul Culturii Naționale și al Cultelor, dat la 4 iunie 1941. Profesorul Hulubei îl înlocuiește în funcția de rector pe profesorul Alexandru Oteteleșanu, un jurist cunoscut. Mai interesant decât decretul de numire este jurământul pe care Horia Hulubei îl depune ca rector, pe care îl reproducem în Fig. 4 din Arhiva Universității din București. Jurământul începe cu formularea standard „Jur credință Națiunii, Regelui și Statului Român”, urmată de câteva propoziții lipsite de echivoc „Jur credință și supunere Conducătorului Statului. Jur să păstrez ordinea și secretul ce mi s-a încredințat. Jur să execut fără șovăire ordinele. Jur să fiu cinstit.” Documentul din Arhiva Universității din București păstrează în josul paginii procesul-verbal care confirmă că jurământul a fost depus în fața Ministrului Secretar de Stat la Departamentul Culturii Naționale și Cultelor.