Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Unitatea NCP UEFISCDI – un „ghid” profesionist pentru creșterea participării și a ratei de succes în Orizont Europa

10 Februarie 2022




Planul de egalitate de gen, un exemplu de succes
Programul-Cadru Orizont Europa urmărește îndeaproape obiectivele Strategiei UE privind egalitatea de gen. Începând cu 2022, pentru toate propunerile care sunt depuse în Orizont Europa planul de egalitate de gen este o condiție de eligibilitate pentru următoarele tipuri de organizații:
• Organisme publice (organisme de finanțare a cercetării, ministere sau alte autorități publice)
• Instituții de învățământ superior, publice si private
• Organizații de cercetare, publice și private

În 2021, UEFISCDI a fost prima instituție publică din România care a dezvoltat un plan de egalitate de gen. Acesta este un plan comprehensiv, care a analizat ariile de intervenție necesare în organizație și care propune măsuri concrete, acțiuni și responsabilități specifice pentru atingerea obiectivelor de egalitate de gen.

Pentru a veni în sprijinul universităților și a organizațiilor de cercetare, publice și private din România, Unitatea NCP@UEFISCDI a creat un model de strategie și plan de egalitate de gen care a urmărit principiile și metodologia planului UEFISCDI, dar și recomandările specifice ale programului Orizont Europa. Acest model a fost distribuit universităților și institutelor de cercetare publice și private din România pentru a fi folosit, de exemplu, ca punct de plecare în elaborarea strategiei și planului de egalitate de gen al organizației respective. În urma mesajelor primite din comunitatea de cercetare și inovare, am înțeles că acțiunea noastră a contribuit la sprijinirea organizațiilor academice și de cercetare, publice și private, să demareze procesul de realizare a unui plan de egalitate de gen instituțional și să faciliteze participarea acestora la apelurile deschise în programul Orizont Europa.

Provocări asumate
Provocările sunt multe și pe diferite paliere.
Plecând de la contextul cunoscut al cercetării și inovării la nivel național și european, ne dorim ca prin toate acțiunile noastre să contribuim la creșterea numărului de propuneri de proiecte depuse în programele din Orizont Europa derulate de Unitatea noastră, cu ambiția de a crește și rata de succes prin transformarea acestor propuneri în proiecte finanțate de Comisia Europeană. În PC7 (2007-2014), România a câștigat 855 de granturi, cu o finanțare totală (contribuție netă a Comisiei Europene) de 154,4 milioane euro. În Programul-Cadru Orizont 2020 (2014-2020), România a avut 1051 de granturi, cu o finanțare totală atrasă prin aceste proiecte de 299,8 milioane de euro. Este prea devreme să aducem în discuție cifre legate de Orizont Europa, însă ne dorim să avem o contribuție reală și de impact asupra numărului de propuneri de proiecte depuse și câștigate în subprogramele din programul-cadru alocate în Unitatea noastră.

Credem că rolul unui Punct Național de Contact nu este doar de a disemina informații despre apeluri deschise în programul Orizont Europa. Ne dorim să construim comunități și parteneriate cu organizațiile din mediul public și privat, bazate pe dialog continuu, identificare de nevoi și probleme, sprijin și asistență bilaterale.

În viziunea noastră, dialogul și stabilirea de parteneriate nu ar trebui să se realizeze doar cu organizațiile de cercetare și inovare. Acțiunile noastre, în esență de informare, asistență și sprijin pentru participarea în programele din Orizont Europa, implică mai mulți actori, în diferite configurații: Comisia Europeană; Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Asociații europene (EEN, EURAXESS, etc.); colegii noștri NCP din România și din alte țări, precum și rețele NCP la nivel european. Ne dorim să construim un mediu eficient de comunicare cu toți aceștia, având ambiția de a crea parteneriate care să aducă valoare acțiunilor și inițiativelor tuturor celor implicați.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite