Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

80 de ani de la nașterea academicianului Dan Dascălu

06 Aprilie 2022



Pe data de 5 aprilie, academicianul Dan Dascălu, principalul colaborator al revistei Market Watch în ultimii 20 de ani și cel mai bun analist al sistemului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare din România, ar fi implinit 80 de ani.

Academicianul Dan Dascălu, trecut în neființă pe 10 februarie 2021, a fost membru titular al Academiei Române, profesor emerit, fondator și director – între 1993 si 2011 – al Institutului Național de Microtehnologie, IMT din București


Academicianul Dan Dascălu (născut la 5 aprilie 1942, la Craiova), a urmat Școala Generală Nr. 50 (Bd. Panduri) din București, unde învățătorul său (Foto 1) i-a deschis gustul pentru matematică. A urmat apoi Liceul Nr. 1 Nicolae Bălcescu (care și-a reluat ulterior denumirea de Colegiul Național Sfântul Sava (Foto 2), cu colegi selectați de către diriginte (prof. Caloianu) într-un fel de clasa speciala de matematică (cum am numi-o astăzi). Performanța acestor elevi a fost dovedită repetat la Olimpiadele de Matematică.


Foto 1


Foto 2

După absolvirea liceului (1960) a oscilat între Facultatea de fizică de la Universitate și Facultatea de Electronică de la Politehnică, alegând-o în final pe cea de a doua. A fost repartizat (1965) la Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele, dar în final repartiția i-a fost modificată pentru Institutul Politehnic București (IPB) de către Prof. Mihai Drăgănescu, la vremea respectivă Decanul Facultății de Electronică și Telecomunicații (schimb de locuri între doi absolvenți). A funcționat fără întrerupere în Facultatea de Electronică, fiind și după pensionare activ în calitate de profesor emerit.

Dan Dascălu a început doctoratul în 1967 și și-a susținut teza în 1970, după un stagiu de cercetare la Universitatea din Birmingham, Anglia. A fost primul doctorat finalizat din școala de dispozitive semiconductoare a profesorului Mihai Drăgănescu, șeful Catedrei de Dispozitive, Circuite și Aparate Electronice, ulterior Președinte al Academiei Române. Prof. Drăgănescu l-a îndrumat pe Dan Dascălu încă din studenție, fiind și conducătorul proiectului de diplomă. Din acea perioadă datează primele rezultate științifice originale publicate mai întâi în țară, apoi în străinătate. Foto 3 reprezintă un grup de cadre didactice din Facultatea de Electronică și Telecomunicații a IPB.


Foto 3

De la stânga la dreapta – Prof. Adrian Rusu, care a preluat conducerea Catedrei de specialitate în 1990, Prof. Teodorescu, prodecan al Facultății, Prof. Adelaida Mateescu, Decan al Facultății, Prof. Dan Dascălu, Prof. Andrei Țugulea (ulterior Membru al Academiei Române), Prof. Gh. Brezeanu, în prezent șeful Școlii Doctorale a Facultății, Dr. Constantin Bulucea, la început asistent universitar, apoi Director al ICCE (Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice), în prezent Membru de Onoare al Academiei Române. Fotografiile 4, 5 și 6 reprezintă trei monografii publicate în Editura Academiei (1972-1977), ultimele două direct în limba engleză (totalizând circa 1000 pagini) sunt primele cărți de dispozitive semiconductoare publicate în străinătate de autori români.


Foto 4, 5 și 6



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite