Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Star Storage implementeaza noile tehnologii ABBYY in Romania

23 Octombrie 2006



Compania Star Storage si partenerul sau Casa de software ABBYY au sustinut recent un seminar dedicat solutiilor software pentru procesarea volumelor mari de formulare si documente. Evenimentul, care s-a bucurat de contributia staff-ului Star Storage, reprezentat de dl Catalin Paunescu, director general, dl Octav Ivanescu, business development manager, si dna Oana Terteleac, major account manager, precum si de cea a echipei ABBYY din Ukraina, respectiv dl Michael Beyrak, head of corporate projects and R&D department, dl Dmitriy Rovinskyi, project manager FormReader ABBYY, si dna Helen Tytarenko, data capture and SDK products sales team leader, a abordat aplicarea tehnologiilor OCR/ICR si a procesarii de date in sectorul public si privat, din dubla perspectiva a utilizatorului si, respectiv, dezvoltatorului de software.


Cu ocazia seminarului, reprezentantii companiei ABBYY au prezentat si noile produse ABBYY FineReader 8.0, Flexi Capture 1.5, FormReader 6.5 si PDFTransformer Pro 2.0, precum si solutiile dedicate dezvoltatorilor Abbyy FineReader Engine 8.0, un „Software Development Kit“ ce include tehnologiile OCR, ICR, OMR si de procesare PDF, precum si ABBYY Recognition Server, bazat pe tehnologiile OCR si solutiile de conversie PDF. Prezentarile, amplu exemplificate asupra noilor capacitati si functionalitati ale solutiilor amintite, au fost completate de o serie de studii de caz ce au ilustrat elocvent posibilitatile si avantajele integrarii modulelor OCR/ICR de la ABBYY in sisteme si aplicatii existente. Astfel, dl Catalin Paunescu a prezentat dezvoltarea si implementarea solutiei de captura de date pentru Ministerul Justitiei din Cipru, proiectul, intitulat „Legal Information System“, fiind dezvoltat si implementat intr-un interval de doar doua luni. Cel de-al doilea studiu de caz, prezentat de dl Octav Ivanescu, s-a referit la solutia procesare a cererilor de daune la Omniasig, proiect care a permis cresterea eficientei angajatilor clientului prin eliminarea riscurilor de eroare, procesare automata a datelor, posibilitatea gestionarii centralizate si reducerea perioadei de timp petrecute in incinta Centrului de daune Omniasig. Ultimele doua studii de caz, axate pe procesarea automata a volumelor mari de date din formulare, au fost prezentate de dna Oana Terteleac, beneficiarii celor doua proiecte Star Storage fiind RCS/RDS si Standard Snacks.


Radu Ghitulescu



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite