Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

„Restaurarea monumentelor istorice. Concepte, teorii, practici”

14 Aprilie 2022



Cartea „Restaurarea monumentelor istorice. Concepte, teorii, practici”, avându-l ca autor pe Lucian-Cristian Ratoiu, a apărut sub egida Editurii ACS – Art Conservation Support, la finalul anului 2021. Bazată pe teza de doctorat a domnului Ratoiu, cartea tratează un subiect de actualitate - teoria conservării monumentelor istorice, reprezentând o apariție inedită în actualul peisaj editorial românesc, care se adresează tuturor specialiștilor din domeniul studierii, conservării și restaurării patrimoniului cultural.

Citind lucrarea, primul lucru care iese în evidență este caracterul multidisciplinar al formării și experienței autorului, a cărui pregătire împletește domeniul conservării-restaurării picturii murale (prin studii de licență și de master realizate în cadrul departamentului CROA - Conservarea-Restaurarea Operei de Artă al Facultății de Istoria și Teoria Artei, Universitatea Națională de Arte din București) cu domeniul științei conservării – heritage science (prin activitatea de cercetare desfășurată în cadrul Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice – CERTO al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000, din 2009 până în prezent). Știința conservării, care a preluat ca fundament teoria restaurării elaborată de Cesare Brandi și actele normative care au derivat din aceasta, precum „Carta de la Veneția” din 1964, „Convenția
UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural”, din 1972, sau „Carta Autenticității de la Nara”, din 1994, răspunde, în actualul context, și celor mai exigente cerințe referitoare la documentarea, investigarea și conservarea materialului original istoricizat, asigurând păstrarea „epifaniei imaginii”.

O viziunea integratoare asupra fenomenului patrimonial
Este important de subliniat că atât autorul, cât și membrii grupului de cercetare din care face parte sunt permanent preocupați de corelarea principiilor conservării și a legislației de specialitate cu cele mai recente direcții de cercetare din domeniu patrimoniului cultural, fapt demonstrat în toate proiectele naționale și internaționale la care a participat CERTO-INOE 2000 de-a lungul timpului. Deschiderea autorului către abordarea științifică, bazată pe cunoașterea cât mai precisă a materialului operei de artă, pe studiul comportamentului acestuia în relație cu factorii de degradare interni/externi și pe aprofundarea tehnicilor și a metodelor non- sau micro-invazive în cercetarea/caracterizarea monumentelor istorice, au condus la lărgirea orizonturilor acestuia și reevaluarea unor convingeri dobândite exclusiv din perspectiva practicii de conservare. Viziunea integratoare asupra fenomenului patrimonial face parte din filosofia grupului și se reflectă cel mai bine în subiectele de cercetare multidisciplinare abordate de membrii grupului CERTO.
Lucrarea urmărește trei obiective principale. Pe de o parte, să readucă în actualitate și să reevalueze semnificația și importanța descoperirii monumentului istoric în spațiul cultural european, concept modern legat în mod fundamental de problematica memoriei și a identității. Pe de altă parte, se încearcă identificarea principalelor momente din evoluția monumentului istoric și a practicilor de conservare-restaurare în secolul XX, urmărind fenomenul de instituționalizare a domeniului, de standardizare a fundamentelor teoretice și a legislației. Nu în cele din urmă, se urmărește evidențierea și caracterizarea mutațiilor actuale, și consecințele procesului de globalizare, care tind să ducă la uniformizarea mutațiilor la nivel internațional.
Structurată în cinci capitole, cartea este însoțită de două anexe, reprezentând o cazuistică care reflectă ideile principale ale activității de cercetare a autorului, dar și de o bibliografie consistentă și, în același timp, atent selectată. Primele patru capitole conturează o imagine de ansamblu asupra domeniului conservării monumentelor istorice în context european, de la origine până în contemporaneitate, în timp ce al cincilea capitol tratează cazul particular al spațiului cultural românesc, reprezentând un studiu comparativ în care sunt subliniate similitudinile și diferențele față de fenomenul patrimonial internațional.

Mutații în percepția monumentului istoric
Punctul de pornire al lucrării este originea conceptului modern de monument istoric și distincția esențială făcută de Alois Riegl, la începutul secolului al XX-lea, dintre monumentul „intențional” și monumentul „neintențional”. Lucian-Cristian Ratoiu urmărește în ce măsură contextele socioculturale, specifice unor perioade istorice, au avut capacitatea de a influența percepția colectivă asupra unor construcții, prin: curente artistice, teorii, ideologii, instituții sau legislație. Cartea definește mutațiile care s-au produs la nivelul percepției și care, ulterior, s-au reflectat fizic în diversele modalități de intervenție, ca principală cauză de pierdere a
autenticității monumentelor istorice, prin transformări și modificări ireversibile ale substanței istoricizate. Autorul delimitează conceptul de monument „intențional”, creat cu un scop bine definit și care este expus vandalismului și cenzurii, de conceptul de monument istoric „neintențional”, care constituie un bun cultural cu multiple valențe, capabil să accepte suprapuneri și reconfigurări care se istoricizează și devin parte din suprafața vizibilă a unei epoci, valoarea unui astfel de monument putând fi interpretată numai prin contextualizare, aceasta fiind una dintre ideile de bază ale cărții, care apare în mod recurent în text. Autorul subliniază încă de la începutul lucrării că fenomenul de mutație pe care îl propune spre a fi investigat se aplică doar monumentelor istorice, întrucât monumentele „intenționale”, ca forme de rememorare a unor personalități sau evenimente istorice, sunt mult mai afectate de schimbările politice sau ideologice, fiind astfel mai predispuse dispariției totale.
Scopul lucrării, așa cum apare evidențiat de către autor, este de a întări ideea că monumentul istoric și practicile de conservare-restaurare asociate acestuia nu reprezintă concepte veșnice, acestea adaptându-se mereu în funcție de schimbările succesive ale percepției colective, care, la rândul ei, este continuu influențată de dinamica și transformările contextului politic/ideologic și sociocultural. Pentru a sublinia aceste procese repetitive, metodologia propusă de autor s-a bazat pe identificarea și reconstituirea cadrului în care mutațiile de percepție asupra monumentelor istorice s-au declanșat și desfășurat. Pentru aceasta, Lucian Ratoiu a evitat, în mod intenționat, parcurgerea unui traseu cronologic, specific domeniului conservării, realizând, în schimb, un puzzle din evenimente și personalități cheie, din diferite momente de timp.



Un dialog continuu între cercetarea artistică și cercetarea științifică
Originalitatea lucrării constă în modul de investigare a subiectului ales și în capacitatea de a urmări complexitatea relațiilor care se stabilesc în interiorul, dar și în exteriorul vastului domeniu al conservării. Factorii direcți sau indirecți care au condus la reinterpretarea conceptelor de monument istoric și conservare-restaurare sunt identificați și analizați constant. Astfel, de-a lungul cărții se conturează o imagine de ansamblu asupra monumentului istoric, care nu poate fi caracterizat în absența contextului și care necesită un dialog continuu între cercetarea artistică și cercetarea științifică.
Cu un portofoliu larg de cazuri concrete și personalități marcante ale domeniului, cartea de față reprezintă o sinteză exemplară, un punct de reper în teoria conservării monumentelor istorice care se cere permanent reactualizată ca răspuns la transformările societății globalizate. Pentru cercetarea științifică a conservării-restaurării patrimoniului cultural cartea lui Lucian-Cristian
Ratoiu, „Restaurarea monumentelor istorice. Concepte, teorii, practici” reprezintă o punte de legătură între teorie, principii, legislație și practică, o contribuție importantă care scoate în evidență dimensiunea etică a modalităților prin care trebuie păstrat patrimoniul cultural material. Această dimensiune etică îi privește deopotrivă pe practicienii din domeniul conservării – restaurării monumentelor istorice, cât și pe cercetătorii care activează în domeniul studierii patrimoniului cultural.
Teoria conservării-restaurării se confruntă în prezent cu o dilema atât de actuală și, totodată, atât de lipsită de soluții eficiente: conservarea ca muzeificare sau conservarea ca adaptare la noile circumstanțe. Lucrarea lui Lucian Ratoiu răspunde întocmai acestor situații conflictuale, punând accentul pe modalitățile prin care societățile aleg să se raporteze la moștenirea culturală. După cum remarca autorul, în continua sa tranziție, conceptul de monument istoric și procesul de conservare care îl însoțește permanent se oglindesc permanent, amintind de imaginea lui Ianus reprezentat cu o față întoarsă către trecut și cu cealaltă către viitor, o privire simultană, care-i solicită privitorului atenția spre interpretare și reinterpretare.n



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite