Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Lingvistica academică – CONEXIUNI. Conferința „Variația lingvistică în era digitalizată“, susținută de dr. Alexandru Nicolae

27 Iunie 2022



„Conexiuni“
Conferințele Academiei Române

Conferința dedicată variației lingvistice aduce în atenția publicului atât diferențele dintre nivelurile lingvistice existente într-o limbă la un moment dat, cât și modul în care înțelegerea lor facilitează înțelegerea mentalității grupului etnic căruia îi aparțin.

Demersul propus de dr. Alexandru Nicolae, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ al Academiei Române și conferențiar la Departamentul de Lingvistică al Universității din București, identifică direcțiile de cercetare lingvistică și tipurile de instrumente actuale computerizate, care facilitează studiul variației lingvistice.

Enunțând principiile universale și principiile parametrizate ale lui Noam Chomsky, cercetătorul demonstrează că datorită gramaticii generative de la începutul secolului XX s-au construit modele lingvistice ce oferă informații despre limitele variației și despre cât de mari sunt diferențele acelorași structuri morfologice sau sintactice în evoluția limbii.

Limba este un patrimoniu cultural în continuă transformare, iar variația lingvistică se manifestă sub influența unor factori istorici, spațiali, socioculturali. Astăzi, corpusurile de texte, atlasele dialectale computerizate, bazele de date tematice sunt instrumente indispensabile în prezervarea limbii și în transmiterea caracteristicilor ei generațiilor viitoare de specialiști.


Dr. Alexandru NICOLAE

Alexandru Nicolae este cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ al Academiei Române și conferențiar la Departamentul de Lingvistică al Universității din București.

Doctor în lingvistică teoretică și comparată, cu o cercetare realizată în cadrul Universității din București și Universității din Cambridge (2013), Alexandru Nicolae a investigat tipurile de elipsă și structurile în care acestea sunt identificate în limba română. După licența în filologie obținută la Universitatea din București, proiectele de cercetare au fost continuate la Universitatea din Cambridge ca visiting student. În anul 2016 a urmat un stagiu în Departamentul de Lingvistică și Filosofie al Massachusetts Institute of Technology, SUA, în calitate de bursier senior Fulbright.

A colaborat cu diverse instituții europene de învățământ superior, în calitate de cercetător și profesor invitat: Universitatea din Cambridge, din Oxford, din Utrecht, Universitatea din Hamburg, Universitatea din Padova.

Studiile sale au urmărit analiza structurii morfosintactice, variația și schimbarea gramaticală și dezvoltarea limbii române dintr-o perspectivă romanică comparativă și diacronică, fiind concretizate în volume ca: „Word Order and Parameter Change in Romanian” (2019), „The Licensing of Nominal and Verbal Ellipsis in Romanian” (2019), „Ordinea constituenților în limba română: o perspectivă diacronică” (2015).

În 2012 Alexandru Nicolae a fost distins cu premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ al Academiei Române, iar în 2019 a primit Marele Premiu al Senatului Universității din București.

*************************

„Conexiuni“ – Conferințele Academiei Române
Constituie un proiect menit să răspundă uneia dintre principalele misiuni ale Academiei Române, aceea de a oferi repere științifice și culturale autentice pentru națiunea română și de a stimula viața intelectuală. Conferințele sunt susținute de membri ai Academiei Române și de cercetători din institutele sale, acoperind arii diverse de specializare, circumscrise unor domenii specifice sau situate în zona transdisciplinarității.

Prelegerile au fost gândite cu un grad sporit de accesibilitate și sunt destinate publicului de orice vârstă și de orice formare intelectuală, umanistă ori științifică, specialiști afirmați sau tineri aflați la început de carieră. Ele pot fi utilizate inclusiv ca material didactic în mediul universitar și chiar liceal, cu scopul de a orienta și a fundamenta gustul pentru dezbatere, exersarea gândirii critice, dezvoltarea capacității analitice și manifestarea spiritului creativ.

Conferințele sunt înregistrate și publicate pe canalul YouTube al Academiei Române (https://bit.ly/3whyCkY), fiind disponibile în regim gratuit. Ele vor face, de asemenea, obiectul unor videobook-uri editate de Editura Academiei Române și vor fi distribuite în biblioteci, universități, licee și librării.

Biroul de comunicare al Academiei Române
24 iunie2022

Academia Română

Academia Română

Biblioteca Academiei Române

Biblioteca Academiei Române

Editura Academiei Române

Editura Academiei Române

Jurnal online Academia Română

Jurnal online Academia Română

YouTube

YouTube

Facebook Academia Română

Facebook Academia Română

Email Biroul de comunicare al Academiei Române

Email Biroul de comunicare al Academiei Române



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite