Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Horia Hulubei la 70 de ani

25 Iulie 2022



În contextul numeroaselor discuții despre recunoașterea internațională a cercetării românești, despre articole publicate în reviste foarte bine cotate în bazele de date de profil, despre medalii obținute la târguri internaționale, despre mari colaborări internaționale ș.a.m.d., dedicăm acest articol numărului special al Revue Roumaine de Physique din 1966, dedicat aniversării a 70 de ani ai lui Horia Hulubei. Acest număr arată pe de o parte enorma recunoaștere științifică de care se bucura Horia Hulubei, iar pe de altă parte este reprezentativ pentru colaborările internaționale ale cercetătorilor din Măgurele.



În 1966 Horia Hulubei era profesor al Universității din București și director al Institutului de Fizică Atomică, aproape toată activitatea lui fiind dedicată actualei Platforme de Fizică de la Măgurele. Anul următor urma să se pensioneze de la Facultatea de Fizică a Universității din București, iar în 1968 urma să fie eliberat din funcția de director al Institutului de Fizică Atomică, la cerere. În iunie 1968 avea să fie numit președinte al Comitetului pentru Energie Nucleară, până la finele lui 1969, când este numit Consilier de Stat (cu rang de ministru). Horia Hulubei va ocupa această ultimă funcție încă trei ani, până la sfârșitul vieții.

Așa cum menționam într-un articol precedent, revista Revue Roumaine de Physique, publicată în perioada 1956 – 1964 sub numele Roumaine de Physique iar din 1992 sunt numele Romanian Journal of Physics, a găzduit nu mai puțin de 11 Laureați ai Premiului Nobel, din toată lumea, semn că mica comunitate de fizicieni de la Măgurele nu a pierdut niciodată contactul cu „marea fizică”, în ciuda numeroaselor turbulențe politice al vremurilor. Un exemplu aparte în acest context este acela al lui Louis de Broglie (foto), unul din părinții mecanicii cuantice, Laureat al premiului Nobel pentru Fizică în 1929 pentru dualismul undă-corpuscul, al cărui articol în volumul omagial dedicat lui Horia Hulubei trebuie văzut ca semn al unei vechi și profunde prietenii. Semnele acestei prietenii sunt multe, dar trebuie menționată decizia Senatului Universității din București, din mai 1943, de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Louis de Broglie, într-un context politic complicat. Cum rectorul universității era Horia Hulubei, iar în anul precedent acesta efectuase un foarte rodnic periplu diplomatic în Franța, finalizat cu o întâlnire cu Mareșalul Pétain, e limpede că decernarea titlului lui Louis de Broglie era și un element de diplomație științifică. Acceptarea titlului de către Louis de Broglie și discursul noului ministru francez la București, Paul Morand, în toamna anului 1943, la deschiderea anului universitar, reflectă foarte buna reputație a lui Horia Hulubei în mediile intelectuale franceze, în special cele științifice. De altfel, Horia Hulubei era din 1940 Membru Corespondent al Academiei de Științe din Paris (una din cele cinci academii ale Institut de France) al cărei Secretar Perpetuu era tocmai Louis de Broglie. În Arhiva Horia Hulubei a Universității din București se găsește o scrisoare oficială adresată lui Horia Hulubei și Yvette Cauchois de către Alfred Lacroix și Louis de Broglie din partea Academiei de Științe din Paris, a se vedea figura alăturată, trimisă în semn de mulțumire pentru primirea volumului „Constantes sélectionnées – Longueurs d’onde des émissions X et des discontinuités d’absorption X” scris de savantul român alături de colaboratoare lui din Franța.

Lista Laureaților Premiului Nobel care publică în Revue Roumaine de Physique este, cum spuneam, mult mai lungă și surprinde prin acoperirea geografică a mapamondului. Din numărul omagial dedicat lui Horia Hulubei îi reținem pe Chandrasekhara Venkata Raman (n. 1888 – d. 1970), Louis de Broglie (n. 1892 – d. 1987), Kai Siegbahn (n. 1918 – d. 2007), Linus Pauling (n. 1901 – d. 1994) și Carlo Rubbia. Chandrasekhara Venkata Raman a obținut Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1930 pentru cercetările sale asupra împrăștierii luminii și pentru descoperirea efectului care îi poartă numele. Louis de Broglie a obținut Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1929 „pentru descoperirea naturii ondulatorii a electronilor”. Kai Manne Siegbahn a obținut Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1981 pentru contribuția lui la dezvoltarea spectroscopiei de înaltă rezoluției. Linus Carl Pauling a obținut Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1954 și Premiul Nobel pentru Pace corespunzător anului 1962 (acordat în octombrie 1963) pentru lupta sa împotriva cursei înarmării nucleare între Est și Vest. În final, Carlo Rubbia, singurul Laureat al Premiului Nobel care a publicat în volumul omagial dedicat lui Horia Hulubei care e încă în viață, a obținut Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1984, împreună cu Simon van der Meer, pentru „contribuțiile lor decisive la marele proiect care a dus la descoperirea particulelor W și Z, particule ce intermediază interacțiunea slabă”. Acestor cinci Laureați ai Premiului Nobel care publică în volumul omagial din 1966 dedicat lui Horia Hulubei li se adaugă numeroși alți cercetători de prim rang. Lista e destul de lungă, dar îl menționăm în mod special pe Sigvard Eklund care a publicat un articol de sinteză privind stadiul dezvoltării centralelor nucleare și perspectivele de dezvoltare în continuare a domeniului. Trebuie spus că Sigvard Eklund a activat o lungă perioadă de timp (1961–1981) în calitate de director general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, Austria, nota personală din finalul articolului fiind cu atât mai importantă: „Profesorul Hulubei a fost membru în Consiliul Guvernatorilor și o dată vicepreședinte al Consiliului. [...] Agenția a beneficiat foarte mult de participarea la toate aceste întâlniri a unui om de statura științifică și cu deschiderea internațională ale profesorului Hulubei.”



Recunoașterea la nivel internațional a profesorului Hulubei nu este, cum spuneam, singulară, așa cum se poate vedea din volumele similare realizate pentru profesorul Ioan Ursu, profesorul Eugen Bădărău și profesorul Șerban Țițeica. În volumului omagial dedicat profesorului Ursu, publicat în 1988, găsim contribuții din partea a trei Laureați ai Premiului Nobel, anume Glenn T. Seaborg, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1951, alături de Edwin Mattison McMillan pentru „descoperiri în chimia elementelor transuraniene”, Aleksandr Mikhailovich Prokhorov, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1964, pentru cercetările sale în domeniul electronicii cuantice, și Abdus Salam, Laureat al Premiului Nobel în Fizică în 1979, alături de S.L. Glashow și S. Weinberg, pentru contribuțiile în domeniul teoriei unificate a interacțiunilor slabă și electromagnetică între particule elementare. Similar, în volumul omagial dedicat profesorului Eugen Bădărău, apărut în mai multe numere ale Tomului 13, publicat în 1968, găsim două contribuții din partea lui C. V. Raman, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1930, pentru cercetările în domeniul împrăștierii luminii și a efectului care îi poartă numele, și N.G. Basov, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1964 alături de Charles Hard Townes și Aleksandr Mikhailovich Prokhorov. În final, în volumul omagial dedicat lui Șerban Țițeica, publicat în 1978, Tomul 23 al Revue Roumaine de Physique, găsim o contribuție remarcabilă din partea lui Ilya Mikhailovich Frank, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958 alături de Pavel Alekseyevich Cherenkov și Igor Tamm, pentru descoperirea experimentală și explicația teoretică a radiației Cherenkov.

În oglindă cu spectaculoasa biografie neștiințifică a lui Horia Hulubei regăsim în volumului omagial al Revue Roumaine de Physique din 1966 cea mai limpede recunoaștere internațională a cercetătorului Horia Hulubei și – implicit – explicația pentru sprijinul primit la fondarea și apoi consolidarea actualei Platforme de Fizică de la Măgurele.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite