Revista >> Iulie - August 2022 [Nr. 246] >> Managerial tools

Încurcate sunt căile adevărului

Aurelia Butolo

25 Iulie 2022

„Toate hărțile sunt simplificări imperfecte ale realității”- Julia Galef, Mentalitate de cercetaș, Publica 2021

Când am ales volumul Juliei Galef, vă mărturisesc că am presupus că ar fi lectura perfectă pentru vară: aveam rezidual, evident în mod eronat, imaginea puștiului american care în mintea mea se confunda ușor cu micul drumeț mioritic, așa că din poziția de start a lecturii, complet neintenționat, aproape subliminal, așteptările mele gravitau în jurul unor analogii montaniarde, precum busola. Chiar dacă am plecat de la o premiză ușor greșită, în fond, volumul s-a dovedit o alegere potrivită pentru perioada vacanțelor prin lejeritatea scriiturii și încărcarea conceptuală medie - semn că un rezultat bun nu este întotdeauna condiționat de o premiză adevărată, atâta vreme cât pe parcurs se aplică acele corecțiile necesare…

Soldat versus cercetaș
Analogia de bază a lui Galef este in mod evident una din domeniul militar. Deschide practic volumul cu o analogie între cele două stiluri majore de gândire, arhetipuri care ne pot defini și care – în același timp – pot alterna contextual. În vreme ce soldatul va căuta întotdeauna argumente pentru a-și confirma validitatea convingerilor sale, cercetașul este cel care va chestiona permanent, va pune la îndoială presupozițiile, va despica firul în patru. În ambele cazuri convingerile se dezvoltă, se construiesc plecând de la fapte și argumente, diferența majoră între cele două fiind caracterul de permanență: în vreme ce pentru un soldat adevărul nu se poate modifica, pentru cercetaș realitatea va fi mereu contextuală, iar convingerile condiționate. În principiu, fiecare dintre noi practicăm cele două tipuri de raționament, în ponderi diferite. Ideea de fond a lui Galef ar însă pe de o parte să ne analizăm pe noi înșine/însene și să ne antrenăm mintea pentru raționament motivat de acuratețe, care generează atât o eficiență mai bună, un nivel sporit de toleranță, dar și o ancorare mai bună în realitate și capacitate superioară de analiză și predicție.

„În opoziție cu raționamentul motivat direcțional, în care ideile sunt evaluate prin lentilele lui Pot să cred acest lucru? și Trebuie să cred acest lucru, raționamentul motivat de acuratețe evaluează ideile prin lentilele lui Este adevărat acest lucru?”
Galef își bazează cea mai mare parte din carte mai puțin pe studii academice sau cercetări comportamentale, cât pe o succesiune de povestiri, exemplificări cu cazuri reale, situații punctuale. Acest detaliu dă lecturii viteză și un grad sporit de plăcere, dar pe de altă parte scade din posibila valoare a principiilor susținute. Un adevărat cercetaș, ar pune – fără îndoială – sub semnul întrebării concluziile cu titlu de generalizare care se bazează pe cazuri individuale sau situații particulare.

„Folosim raționamentul motivat nu pentru că nu știm altceva, ci pentru că încercăm să protejăm acele lucruri de o importanță vitală pentru noi – capacitatea de a ne simți bine în raport cu noi înșine și cu viața noastră, motivația de a încerca lucruri dificile și de a ne ține de ele, abilitatea de a arăta bine și de a convinge, precum și acceptarea noastră în comunitate.”
Mentalitatea de cercetaș nu este însă nici simplă, nici comodă. Aceasta presupune abandonarea spațiului călduț în care o convingere odată îmbrățișată nu mai necesită validare, ci doar apărare, în favoarea unei echilibristici permanente care vizează decantarea informației, contextualizare și conștientizare. Aflat într-un permanent quest, cercetașul nu se poate desfăta nici cu confortul consensului, nici cu siguranța acceptării sociale.

Testarea raționamentului
Întregul demers al Juliei Galef este să ne convingă că – pentru a avea o percepție și o înțelegere corectă asupra realității – este nevoie să ne stimulăm și să ne cultivăm mentalitatea de cercetaș, singura variantă în care rațiunea are șanse majore de câștig. Pentru a avea siguranța unui raționament corect este însă nevoie de o permanentă reevaluare, testare a acestuia, raționamentul motivat având caracter insinuant, iar detectarea acestuia nu se poate realiza decât prin testare, comparare permanentă.
„Nu poți detecta în tine însuți/însăți raționamentul motivat doar cercetându-ți raționamentul []. Trebuie să îl compari cu felul în care ai fi gândit într-o lume contrafactuală, o lume în care motivațiile tale ar fi fost diferite.”
Galef ne propune o serie de tipuri de experimente pentru testarea validității raționamentului și exemplifică fiecare dintre acestea cu exemple sugestive: testul dublului standard (poziționarea cu premize diferite), testul străinului (imaginează-și cum ar fi dacă ți-ar lua locul cineva, ce te-ai aștepta să facă), testul conformității (cum ar fi daca cei care își influențează opiniile ar veni cu o argumentație și concluzie complet diferite), testul scepticului selectiv (argumentul inversat) și testul favorizării statu-quoului (răsturnarea contextului).
În acest punct, mai clar decât oricând, mentalitatea de cercetaș se profilează ca o permanentă incursiune, dezbatere, exercițiu atât față de context, cât și față de sine.
„Faptul că ești isteț și bine informat nu te transformă în cercetaș (și nici sentimentul de obiectivitate). Practicarea efectivă a mentalității de cercetaș face din tine un cercetaș.”

Siguranța de sine
„O mare parte din încrederea exagerată este generată de dorința de a ne simți siguri. Siguranța este simplă. Siguranța e confortabilă. Siguranța ne face să ne simțim isteți și competenți.”
Galef își pune o problemă extrem de interesantă pentru a verifica eficiența mentalității de cercetaș: prezentarea în termeni reali a succesului ar putea periclita un rezultat final pozitiv? Altfel spus: ce poți să vinzi mai degrabă, un succes 100% garantat sau un succes supus unor riscuri?

Pentru a-și construi argumentația, autoarea apelează la două figuri ilustre ale economiei moderne, două modele de succes extrem: Elon Musk și Jeff Bezos. În ambele cazuri, remarcă Galef, există un patern al încrederii în sine care compensează cu inițiativele riscante, întotdeauna prezentate ca atare. Fiecare dintre ei a făcut pariuri riscante și a admis ca atare șansele de pierdere-câștig, fără a încerca nicio secundă să își vândă proiectele ca livrând succes garantat, iar analiza realistă a situației nu a depreciat valoarea în sine a ideii, ci – din contră – a dat posibililor investitori certitudinea unei corecte și profunde evaluări a situației. Mai importantă decât siguranța unei convingeri – că proiectul va fi de succes – este siguranța de sine, concluzionează autoarea.

„În loc să fie motivat de promisiunea succesului garantat, cercetașul este motivat de conștientizarea faptului că pune un pariu inteligent, care îl face să se simtă bine cu alegerea lui, indiferent dacă este sau nu o reușită.”
Până la urmă, succesul nu este niciodată garantat în termeni reali; o mentalitate de cercetaș va avea permanenta conștiință a riscurilor asumate, dar și capacitatea de a se replia rapid, de a-și ajusta așteptările și de a acționa productiv în momente de cumpănă.

Galef îl menționează pe Daniel Kaheman care explica faptul că un eșec este întotdeauna mai ușor de digerat dacă îl pui pe seama altcuiva. Un cercetaș, însă, nu va cădea în capcana autojustificării care l-ar putea opri să învețe din propriile greșeli, ci își asumă erorile în termeni de actualizare.

Convingere sau identitate
„Tehnic vorbind, mentalitatea de cercetaș nu cere decât să fii în stare să recunoști față de tine însuți că te-ai înșelat, nu neapărat în fața celorlalți.”
Chiar daca o convingere poate fi bazată pe fapte și susținută cu argumente valide, asta nu o transformă într-un adevăr general valabil. Oameni diferiți pot avea convingeri puternice diferite, iar de cele mai multe ori argumentațiile profetice alternative nu vor face decât să ne consolideze credințele proprii.