Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

168 milioane de euro pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate, în activități de cercetare, dezvoltare și inovare

15 Septembrie 2022



Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat astăzi apelul pentru Investiția 8 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, în valoare de 168 milioane de euro.
Cercetătorii din străinătate, inclusiv românii din diaspora, își pot desfășura, astfel, proiectele în instituții sau unităţi de cercetare-dezvoltare din România. Directorul de proiect își va putea construi o echipă formată din cel puțin două poziții echivalent normă întreagă pentru cercetătorii post-doctoranzi și cel puțin două poziții echivalent normă întreagă pentru studenţii doctoranzi. Domeniile pentru care pot fi depuse proiecte sunt: Științele Exacte și Inginerie; Științele Vieții; Științele Sociale și Umaniste.



Finanţarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 36 de luni este de maximum 7 milioane de lei, iar contractarea proiectelor aprobate spre finanțare se va realiza în iunie 2023. Cheltuielile eligibile sunt: cheltuieli cu personalul, cu logistica, de deplasare și cheltuieli de regie. Directorul de proiect va activa pentru instituţia gazdă minimum 75% din perioada acoperită de grant și va fi angajatul acesteia pe durata proiectului.
Lansarea celui de-al doilea apel pe componenta de cercetare din PNRR vine ca o continuare firească a primului apel pentru bursele individuale Marie Skłodowska-Curie. Este cel mai ambițios program de repatriere a cercetătorilor români, cu performanțe deosebite, și ne propunem să deschidem direcții de cercetare noi, sau să aducem un plus de performanță celor existente. Urmărim ca acest apel să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă, la creșterea capacității instituționale de atragere a fondurilor europene și a numărului de publicații cu înalt impact internațional, precum și a numărului de solicitări de brevete, pentru a repoziționa România pe un trend ascendent în lumea științifică, la nivel european și internațional”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Depunerea propunerilor de proiecte se realizează într-o singură etapă, utilizându-se platforma de depunere on-line: https://proiecte.pnrr.gov.ro și se face obligatoriu de către instituția gazdă din România. Pentru fiecare proiect, cel puțin 50% dintre experţii evaluatori sunt selectaţi din străinătate (UE și OECD), iar evaluarea se face după ce proiectele au fost declarate eligibile.
Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Internet a ministerului la link-ul:
https://www.research.gov.ro/ro/articol/5628/programe-europene-planul-na-ional-de-redresare-i-rezilien-a-pnrr-componenta-9-suport-pentru-sectorul-privat-cercetare-dezvoltare-i-inovare



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite