Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – promotoare a culturii antreprenoriale și a inovării

21 Septembrie 2022



Dezvoltarea și asigurarea unui cadru instituțional care să permită afirmarea personalității studenților, prin dobândirea de cunoștințe, abilități și competențe profesionale în acord cu aspirațiile și năzuințele lor, dar și prin cultivarea respectului față de muncă și valorile fundamentale, față de semeni, mediu și comunitate, reprezintă unul dintre obiectivele pe care Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) le urmărește cu perseverență. Conceptul de instituție antreprenorială este unul recent, universitățile fiind cele mai capabile să preia inițiativa în acest proces de creație, care este privit, de cele mai multe ori, ca o schimbare, un proces care implică riscuri, angajament și efort. În acest context, UTCN prin toate acțiunile pe care le întreprinde în această direcție, este un spațiu în care generațiile de studenți beneficiază de sprijin, consiliere și orientare pentru a-și formula și dezvolta ideile creative și unde își exersează acele trăsături menite să-i poziționeze în structurile de inovare ale societății.

Studenții UTCN - vectori decreativitate și inovare

UTCN derulează acțiuni concrete pentru a-și consolida latura antreprenorială, astfel Societatea Antreprenorială Studențească (SAS) contribuie la crearea unui ecosistem de sprijinire, dezvoltare și încurajare a spiritului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în primii trei ani de la absolvire.

Proiectul SALT 2022
înglobează o abordare strategică, integrată, pentru toți studenții UTCN, pentru a fi sprijiniți de la idee până la înființarea unei afaceri. Luna antreprenoriatului în UTCN, cu workshop-uri și conferințe cu antreprenori de succes, este organizată în urma feedback-ului și sugestiilor studenților. Temele abordate sunt legate de bazele afacerii (francizarea, managementul cashflow-ului, vânzare), bazele antreprenoriatului (etica, modele de business inovative, crearea oportunităților, learn start-up), mindset antreprenorial (gândire creativă, evaluarea riscurilor, învățarea din eșec, managementul schimbării, crearea și utilizarea rețelelor de afaceri). Concursul de idei de afaceri – Demoday – aflat deja la a IV-a ediție, facilitează legătura dintre studenți și potențiali investitori și cuprinde două secțiuni: idei și prototipuri, iar studenții realizează în acest cadru, planuri de afaceri. Evenimentul se organizează sub forma unei prezentări jurizate de tip „Arena leilor”, cu premii stimulative. În luna octombrie a anului curent, SAS va organiza o sesiune de prototipuri, intitulată Prototipation, sub forma unei competiții de idei inovative cu caracter tehnic. Echipele selectate vor avea la dispoziție echipamente specifice (Arduinio/Raspberry Pi) pentru dezvoltarea și îmbunătățirea prototipurilor propuse.

În perioada 3 - 9 iulie, în colaborare cu echipa Inno-EUt+ (Innovative European University of Technology) SAS a organizat tabăra de vară internațională Entrep-Bootcamp. Timp de 6 zile, peste 30 de studenți din 6 universități europene partenere în cadrul alianței Universitatea Europeană de Tehnologie/European University of Technology EUt+, au participat la workshop-uri practice, training-uri, activități de team-building și de comunicare. Tabăra de vară a oferit o oportunitate inedită studenților din comunitatea EUt+, de a-și dezvolta abilitățile antreprenoriale și interpersonale, cât și ideile de afaceri din sfera sustenabilității și a schimbărilor climatice. Totodată, evenimentul a fost o șansă excepțională pentru participanți, de a interacționa cu antreprenori de succes pentru a primi un feed–back avizat în ceea ce privește proiectele propuse. Temele principale abordate în cadrul programului s-au concentrat pe Ideație, Cum să aduci plus valoare, Descoperirea pieței de activitate, Cum să-ți prezinți ideea. Evaluarea proiectelor a fost făcută de un juriu de specialitate, format din personalități din lumea antreprenoriatului: Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, co-fondator FreshBlood HealthTech și Director Proiect EITHealth RIS Hub România, medic, marketer, start-up-er, trainer și mentor; Alexandru Roja, expert în cadrul Transilvania Digital Innovation Hub, cu experiență în managementul inovării, antreprenoriat, management strategic, inteligență strategică, management al cunoștințelor și transformare digitală; Mircea Vădan - partener Activize, un program de startup-scouting și accelerare în ecosistemele din România și din Europa de Est, membru al consiliului de administrație și investitor în Transylvania Angels Network; Alexandru Bogdan - co-fondator Linnify. Proiectele înscrise în concurs au fost apreciate de juriu ca fiind originale, ingenioase și bine corelate cu nevoi curente și tendințe de actualitate. Entrep-Bootcamp este o inițiativă SAS–UTCN, prima care a implicat studenți din campusul Universității Europene de Tehnologie/European University of Technology EUt+ într-un schimb intercultural, multilingvistic și antreprenorial, obiectiv care reprezintă o parte însemnată din viziunea și dezideratele alianței EUt+, alături de multe alte proiecte antreprenoriale și activități de stimulare a ideilor creative în rândul studenților.



Un alt proiect de succes - InfoTech este organizat de Organizația Studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca (OSUT). Multitudinea de activități ce au loc în cadrul proiectului facilitează o comunicare eficientă și optimă cu companiile din domeniu. Pentru a acoperi cerințele tuturor studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, proiectul este împărțit pe cele trei profile și anume: ElectroTech, MecanicTech și ConstructInfo. Cu o tradiție de aproape 20 de ani, proiectul reușește să integreze cu succes studenții pe piața muncii, datorită dezvoltării constante și flexibilității și rămâne un proiect de interes atât pentru studenți, cât și pentru companii.



Polihack a luat naștere în urmă cu 12 ani, din nevoia de afirmare a studenților în fața reprezentanților companiilor angajatoare. În prezent, proiectul se desfășoară sub forma unei competiții de tip hackathon, în care, timp de 48 de ore, participanții au sarcina de a crea un produs minim viabil (MVP), sprijiniți fiind de mentori implicați în proiect. Competiția stimulează creativitatea, lucrul de echipă, comunicarea, dar și cunoștințele teoretice, pentru a le valorifica în rezultate originale. Implicarea lor conduce de multe ori la nașterea unor start-up-uri de succes. Câștigătorii beneficiază de un bootcamp de 2 săptămâni, în cadrul căruia au parte de sesiuni de formare pe domenii de interes, își finisează proiectele și evoluează sub îndrumarea mentorilor. Proiectul se încheie cu o gală de prezentare a celor mai bune proiecte.

Organizația Board of European Students of Technology (BEST) din cadrul UTCN vine în întâmpinarea nevoii de afirmare a studenților cu proiectul How to Start-Up, un eveniment care aduce oameni din lumea antreprenoriatului în fața studenților, în cadrul unor workshop-uri și prezentări. Aceștia împărtășesc din experiența lor profesională, parcursul spre o afacere de succes și ce anume i-a inspirat și i-a motivat. Proiectul este susținut și finanțat de SAS UTCN.
Pregătirea și cunoștințele de care au parte studenții UTCN îi poziționează, și după absolvire, în structuri inovative în cadrul unor companii, organizații sau echipe de antreprenoriat. Recent, NTT Data România a premiat echipa câștigătoare a competiției România eAwards 2022, formată din 11 membri, între care Paul Tudor POP – absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN, și Maria GLIGA – studentă la aceeași facultate. Alături de ceilalți membri ai echipei și de mentorii lor, au conceput Manuscripto, https://www.manuscrito.ro/, un start-up românesc care dezvoltă o aplicație interactivă pe care cei mici o pot utiliza încă de la vârsta de 4 ani pentru a învăța să scrie de mână și a-și dezvolta abilitățile matematice. Proiectul este câștigătorul etapei locale eAwards 2022, premiat cu 10.000 de euro și avansează în marea finală de la Madrid, unde va concura cu startup-uri din Belgia, Brazilia, Chile, Columbia, Spania, Olanda, Italia, Mexic, Peru, Portugalia, Zona DACH și Regatul Unit. Cel mai bun start-up va fi recompensat cu un premiu în valoare de 60.000 de euro și cu un program exclusiv de accelerare.



ANTREDOC – un proiect pentrudoctoranzi și cercetătorii postdoctoranzi

Latura antreprenorială a procesului de educație nu se oprește la studenții de la ciclurile de licență și masterat, ci continuă cu realizarea, organizarea și derularea unor programe de învățare prin experiență practică, pentru dezvoltarea competențelor transversale și furnizarea unor programe de consiliere și orientare profesională și în rândul doctoranzilor și a cercetătorilor postdoctoranzi. Unul dintre proiectele mari derulate în această direcție în UTCN este ANTREDOC - Competențe antreprenoriale și cercetare de excelență în programele de studii doctorale și postdoctorale. Cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, în parteneriat cu ROBERT BOSCH SRL, proiectul urmărește creșterea aptitudinilor pe piața forței de muncă, dezvoltarea abilităților antreprenoriale cu scopul validării competențelor dobândite și orientării profesionale. În cadrul proiectului se derulează un program de formare antreprenorială, prin care se urmărește dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul grupului țintă, compus din 99 de tineri cercetători, doctoranzi și cercetători post-doctoranzi, structurați pe 3 serii. Programul de formare se desfășoară de-a lungul a 12 luni cu fiecare serie în parte, cuprinde 126 de ore și este structurat pe cinci module, înglobând activități de pregătire teoretică și practică, prin intermediul cărora cursanții dobândesc cunoștințe din domeniile antreprenoriat și leadership, marketing, management financiar-contabil, elaborarea unui plan de afaceri și își dezvoltă competențe antreprenoriale. Printre competențele specifice vizate se numără capacitatea de a crea și gestiona o întreprindere inovativă, capacitatea de a elabora planuri de afaceri, capacitatea de comunicare-promovare, formularea, implementarea și controlul strategiei de afaceri.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite