Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Horia Hulubei – aviatorul

21 Septembrie 2022



Zborul, atât cel în varianta fără motor, cât și cel în varianta motorizată, a fost, indiscutabil, una din marile pasiuni ale lui Horia Hulubei.
Grație unei fotografii absolut unice cu Horia Hulubei lângă avionul său, scoasă recent la lumină de almanahistoric.ro, reprodusă în acest articol cu acordul administratorului site-ului, rememorăm aici câteva episoade biografice mai puțin cunoscute din viața savantului.



Remarcabilul volum al lui Gheorghe M. Cucu, Istoricul zborului fără motor în România (Editura Stadion, 1972), pe care Horia Hulubei îl prefațează, aduce informații foarte interesante despre anii de ucenicie în ale zborului ai savantului din perioada în care acesta era elev la Liceul internat din Iași. În prefața volumului Horia Hulubei menționează că „În viața zbuciumată, adusă de primul război mondial, o parte din pasionații zborului, elevi ai Liceului internat din Iași, ne-am întâlnit în Franța, ca piloți, mulți rămânând pe câmpurile de luptă din acele părți. Primul a căzut Puiuț Teodoreanu, apoi August Vasilescu, iar ultimul, Ion Romanescu, cu 24 de ore înainte de încetarea ostilităților.”

Despre contribuțiile lui Romanescu la dezvoltarea zborului fără motor aflăm din paginile cărții că „o dată cu trecerea sa, pentru continuarea studiilor, la Liceul internat din Iași, în 1912, el este cel care, pentru prima oară la noi în țară, pune întreaga experiență acumulată, ca zburător și constructor de planoare, în folosul colectivității. [...] Pentru construirea unui nou aparat de zburat, Romanescu își asociază o parte dintre colegii de liceu, porecliți „Infraroșii” (adică cei mai buni, cu inteligență sclipitoare): Gheorghe Costache, Dumitru Ghica, Nicolae Tăbuș, iar mai apoi pe cel care avea să devină academicianul Horia Hulubei [...] Timp de patru luni, în subsolul liceului, acești tineri au muncit cu pasiune pentru realizarea visului lor. Lucrul nu era ușor, deoarece, pe atunci, problema zborului era încă privită cu scepticism și considerată, pe drept cuvânt, periculoasă. Într-una din zile, „Infraroșii” au început să monteze planorul în curtea liceului.

Eveniment extraordinar. Un val de entuziasm i-a cuprins pe toți elevii. Știrea a făcut vâlvă mare în oraș, stârnind fel și fel de comentarii. Dacă evenimentul a produs mare bucurie în rândul tineretului, nu același lucru s-a petrecut cu direcția și profesorii liceului, care, în loc să-i încurajeze în elanul lor creator, nutreau teama că lumea va interpreta năstrușnicia elevilor drept compromițătoare. În consecință, directorului a luat măsuri disciplinare. Totuși, tinerii constructori nu s-au lăsat descurajați și, în primăvara anului 1912, ei fac primele încercări de zbor cu planorul. În prima zi, cum era și firesc, misiunea de pilot i-a fost încredințată lui Romanescu [...] Tinerii constructori au continuat să execute zilnic zboruri după un program bine organizat. Pentru a realiza zboruri mai lungi, s-au mutat pe dealul Copoului. Duminicile, cât era ziua de mare, zburau fără întrerupere, până când, seara, cădeau frânți de oboseală. [...] Vestea decolării de pe platoului Iașului atrage atenția unui numeros public [...] Alarmat de veștile ce-i parvin, tatăl lui Ion Romanescu, om influent pe atunci, de teama unui accident, obține concursul tuturor autorităților centrale pentru a pune capăt elanului „minorului”. Ministerele de Interne, al Instrucțiunii Publice și de Război dau dispoziții autorităților din Iași să împiedice continuarea experiențelor. [...]

Cunoscând toate acestea, ne dăm seama că nu întâmplător Ion Romanescu a făcut parte din grupul de ofițeri români trimiși în Franța pentru specializare și perfecționare în pilotajul avioanelor, în timpul primului război mondial. Din același grup mai făceau parte, printre alții, fostul său coleg și colaborator Horia Hulubei, ca pilot pe avioanele Bréguet, și Puiuț Teodoreanu (fratele scriitorilor Păstorel și Ionel Teodoreanu), doborât în lupta aeriană în care se angajase pentru a despresura un aviator francez. Romanescu, fostul conducător al grupului „Infraroșii” de la Liceul internat din Iași, fiu al Craiovei, care între timp pusese la punct planurile a două tipuri de avioane, cade și el ca un erou, într-o luptă aeriană – a cincea în acea zi – atunci când nimeni nu mai trebuia să moară, la 1 noiembrie 1918”.

Închidem citatul din volumul Istoricul zborului fără motor înRomânia pentru a nota că autorii acestui articol nu știu să existe documente ce privesc un presupus accident aviatic allui Horia Hulubei pe Frontul de Vest în timpul Primului Război Mondial, eveniment menționat în diverse articole și cărți. Cumîncadrarea lui Horia Hulubei ca sublocotenent în armata franceză se face printr-un decret din data de 6 noiembrie 1918 (publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze din data de 11noiembrie, a se vedea imaginea alăturată), informația că savantul român este rănit în timpul unei lupte aeriene, fiind apoi spitalizat mai multe luni, și în cele din urmă decorat cu Legiunea de onoare pare a fi rodul imaginației. De altfel, în dosarul lui HoriaHulubei de la Universitatea din București (Stat Personal întocmit pe 22 iulie 1941) singura decorație privitoare la PrimulRăzboi Mondial este Crucea Comemorativă a Războiului 1916 – 1918 cu baretele Mărășești și 1918, Legiunea de Onoare fiindu-i acordată de două ori, în 1936 (în rang de Cavaler) și 1939(în rang de Ofițer), de fiecare dată pentru merite științifico-culturale. În Dosarul Personal al lui Horia Hulubei de după 1948, când Universitatea din București devine Universitatea „C.I.Parhon”, găsim o fișă tipizată privitoare la situația militară în care savantul notează olograf că are gradul de locotenent, căeste posesorul livretului numărul 6, Model E, eliberat în 1918 degrupul 1 Aviație recunoaștere, menționând că absolvit Școalade ofițeri de rezervă din Botoșani, efectuată în perioada august 1916 – martie 1917. Mai aflăm din document că Horia Hulubei a participat la luptele de pe Valea Siretului, înspecial la „unele atacuri” de la Mărășești, fără nicio mențiune de participarea la luptele de pe Frontul de Vest. Informații maidetaliate găsim în autobiografia lui Horia Hulubei din aprilie 1945, când savantul a fost arestat de noile autorități comuniste. Documentul (scos la lumină de Toma Roman Jr. din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS) cuprinde o secțiune liminară dedicată situației militaredin care aflăm că a luptat „În războiul trecut, pe front cuunitățile combatante la Nămoloasa și Mărășești, ca infanterist. Ca pilot aviator, în armata franceză, cu gradul de sublocotenent, după armistițiul cu Germania.”



Lămuriți că Horia Hulubei a fost încadrat în armata franceză prea târziu pentru a lua parte la luptele aeriene de pe FrontuldeVest, menționăm în încheiere că de cariera de aviator a savantului se leagă și o scurtă numire ca Șef de birou principalclasa II în Secțiunea Tehnică a Direcțiunii Aviației Civile, pendinte de Ministerul Comunicațiilor. Decretul Regal denumire, dat de Regele Ferdinand la Sinaia, pe 20 octombrie 1920, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 noiembrie 1920, fiind disponibil în Biblioteca Digitală a Bucureștilor. În DosarulPersonal al lui Horia Hulubei de la Universitatea din București găsim un chestionar tipizat, completat olograf de savant pe 8 martie 1949, din care aflăm că a funcționat „dinseptembrie 1920 până în octombrie (sau noiembrie) 1921 ca șef de birou la Direcția Aviației Civile din Ministerul Comunicațiilor”, la câmpul următor, intitulat „Motivele plecăriidin Instituția tânărul pilot devenind de Stat sau întreprinderea particulară”, savantul notând: „am plecat din postul de șef de birou, ca să-mi pot continua studiile la Universitatea din Iași”. Pasiunea pentru știință a învins-o, așadar, pe cea pentru aviație.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite