Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Deschiderea anului universitar la UVT

30 Septembrie 2022




În cadrul intervenției domniei sale, Domnul Carlos Moedas a transmis: „Sunt un om obișnuit, născut într-o mica localitate portugheză, părinții mei nu au avut posibilitatea de a plăti taxe pentru școli scumpe, am făcut școala la fel ca mulți alți portughezi. Sunt un exemplu concret care demonstrează ca mobilitatea socială este reală în Portugalia și în Europa. Sunt fericit pentru că am reușit sa propun și sa susțin cel mai amplu program european de finanțare a cercetării, de 80 de miliarde euro, pentru 6 ani, ca ministru al Cercetării în Comisia Europeană, programul Orizont Europa, care a și crescut în implementare până la 100 de miliarde euro. Cercetarea și inovarea sunt viitorul Europei Unite, așa ne vom spune povestea mai departe. Știința este cea mai bună cale pentru libertate. Iar aici, la Timișoara, libertatea este cea mai de preț valoare, mai mult decât oriunde în Europa, în orașul în care a început Revoluția din decembrie 1989. Investiția în Știința este inegalabilă și este o condiție a libertății, în Timișoara și peste tot în Europa”.

Sărbătoarea UVT a fost îmbogățită printr-un program muzical oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru, dar și de evoluțiile surprinzătoare din coregrafia statuilor vivante, care au adăugat culori speciale cadrului de festivitate. La finalul evenimentului s-au reverberat armoniile muzicii și a Imnului UVT, care au multiplicat emoțiile „bobocilor” de anul întâi, a colegilor lor mai mari, a întregii comunități universitare din UVT.











Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite