Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Horia Hulubei în Arhivele Securității

19 Octombrie 2022



Arhivele privitoare la Horia Hulubei sunt pline de surprize, imaginea savantului fiind deseori dublată de ipostaze dintre cele mai inedite. În zona activităților neștiințifice ale savantului regăsim activitatea sa politică ca membru al Senatului Regatului României în perioada 1939-1940, alături de figuri marcante ale vremii (cum sunt Ion Agârbiceanu, Dimitrie Gusti, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, George Enescu, etc.), activitatea diplomatică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pasiunea pentru aviație și vremelnicul post în cadrul direcției de aviație civilă, activitatea sa masonică în cadrul lojii Lanțul de Unire, al cărei Maestru Venerabil a fost, și multe altele. Toate acestea au dat naștere la nesfârșite speculații, documentele din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) fiind pline de teorii și interpretări dintre cele mai fanteziste. Acestora li se adaugă obsesia Securității pentru viața privată a savantului, organele de urmărire neputând înțelege, de exemplu, prietenia intelectuală dintre Horia Hulubei și Yvette Cauchois, pe care au confundat-o cu o relație sentimentală.

Una din temele cele mai interesante privește însă presupusa germanofilie a savantului. Format științific la Paris, unde obține în 1933 doctoratul sub coordonarea lui Jean Perrin, Horia Hulubei considera Franța o a doua patrie, iar într-o autobiografie pe care o scrie olograf (în arest) în 1945, disponibilă în arhiva CNSAS, savantul menționează cu privire la perioada cât a fost Rector al Universității din București: „Noi toți doream să dăm Franței în suferință și îngenunchiată, un gest de solidaritate, de prietenie, de dragoste. Eram prea legați de ea ca să nu-i spunem și noi că nu e singură. Universitatea noastră a dat diplome de doctor honoris causa, în ședința festivă, savanților francezi prea măsurând cultura Franței eterne și arătând public dragostea noastră nezdruncinată. [...] Am dat diplome și la nemți că trebuia să arăt că în aprecierea valorilor culturale autentice, Universitatea știe să facă discernământul pe care etica ei de secole o cere. Aleșii Universității au fost întotdeauna figurile din cele mai proeminente ale culturii germane, și care nu aveau, sunt convins, nimic comun cu nazismul.” Cu toate astea, dintr-o „Notă de stadiu în acțiunea informativă Directorul, deschisă asupra numitului Horia Hulubei”, disponibilă și ea în arhiva CNSAS, notă datată noiembrie 1963, aflăm despre perioada petrecută în Franța că: „Astfel, la Paris a cunoscut pe ginerele baronului De Rotsild, Adrian Tiheue, care mai târziu a fost numit ministru plenipotențiar la București.” Am păstrat intenționat grafia originală a substantivelor proprii pentru a avea o imagine clară asupra calapodului intelectual al celor care le redactau. „După plecarea fostului rege Carol al II-lea din țară [aflăm din aceeași notă – n.a.], Horia Hulubei a fost menținut pe mai departe în postul său de către Ion Antonescu, care l-a numit și rector al universității din București, dându-i posibilitatea să cunoască o serie de persoane din cadrul Legației Germane din București. Astfel, a fost văzut împreună cu Alfred Gerstenberg, atașat aerial al Germaniei la București, cu Gerhardt Stelzer, consilier de legație și baronul Von Wenstendorf. Odată cu preluarea Uzinelor Reșița de către trustul german Goering Werche, Horia Hulubei a fost decorat cu Vulturul German clasa a III-a. În perioada anilor 1941-1943 Horia Hulubei a fost trimis de Ion Antonescu într-o serie de misiuni politice.

Astfel, acesta a plecat la Madrid și Lisabona ca trimis extraordinar pe lângă Franco și Salazar. Mai târziu a fost trimis la Vichy – Franța pe lângă Mareșalul Pétain. Cu această ocazie i s-a înmânat ordinul Legiunea de onoare”. Ignorând grafia ezitantă a substantivelor proprii, textul este remarcabil, de fapt, prin incoerența sa și erorile flagrante. Se știe, de pildă, că Horia Hulubei primește Legiunea de onoare în 1936 și 1939, prima oară în rang de Cavaler, a doua oară în rang de Ofițer, decorația nefiind menționată nici în comunicatul oficial asupra întâlnirii, nici în depeșele oficiale din arhiva Ministerului Afacerilor Externe ce privesc vizita lui Hulubei în Franța. Similar, nu am găsit în arhive vreo confirmare că Horia Hulubei a fost decorat cu Vulturul German, dar este remarcabil că nota omite taman vizita savantului în Germania Nazistă, unde susține numeroase conferințe și vizitează Universitățile din Berlin, Viena, Göttingen și Jena, întâlnindu-se, printre alții, cu Otto Hahn și Max von Laue. Aceste întâlniri, semnificate tocmai prin prisma celebrității științifice a interlocutorilor (von Laue fiind Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1914, iar Otto Hahn a fost Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1944), sunt detaliate în autobiografia menționată anterior, unde găsim multe alte informații despre vizită, în special sprijinul primit de la Raoul Bossy, ambasadorul României la Berlin până în 1943. Știm, de asemenea, din volumul Irinei Matei și al lui Lucian Nastasă-Kovács despre Cultură și propagandă. Institutul Român din Berlin (1940-1945), că după conferință în Marea Aulă a Universității din Berlin, susținută pe 20 februarie 1942, Horia Hulubei s-a întâlnit în cadrul unui dineu organizat la Legația României cu Bernhard Rust, Ministrul Științei, Educației și Culturii, Willy Hoppe, Rectorul Universității, și cu numeroase alte oficialități. În mod surprinzător, toate aceste informații nu apar în notele din arhiva CNSAS, care sunt deseori pline de informații de importanță secundară, multe din ele nesusținute de alte surse sau documente.
Reținem însă că Horia Hulubei a fost, într-adevăr, Președintele Consiliului de Administrație al Uzinelor de Fier și Domeniile din Reșița, S.A., atât extrasul din procesul-verbal al ședinței de la 9 martie 1943, când profesorul Horia Hulubei este întâi cooptat în Consiliul de Administrație și apoi numit președinte al consiliului, cât și bilanțul aferent anului 1943 fiind publicate în Monitorul Oficial. Reproducem ambele documente din arhiva Monitorului Oficial ce poate fi consultată online în Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Despre această numire aflăm dintr-o notă din 1952, scrisă în limbajul epocii, cu neascunsă mânie proletară, că Horia Hulubei „Cu sprijinul lui Malaxa (legături de rudenie) a fost numit președinte al Consiliului de Administrație la Uzinele Reșița (Sovrommetal).



Prin acesta susnumitul a devenit un discipol al exploatării capitaliste și a participat nemijlocit la pregătirea războiului antisovietic și antinațional pe care l-a deslănțuit în folosul imperialismului german și anglo-saxon.” Nota continuă într-un stil la fel de agresiv-rudimentar: „În calitatea sa ca rector al Universității a aplicat fără nici o rezervă legile de descriminare rasială, fasciste, făcând în același timp vizite de propagandă în Germania ca un exponent al științei, românești pusă în slujba “cruciadei” antisovietice.” În paragraful următor autorul notei atinge cote nebănuite ale ridicolului atunci când scrie, într-un stil voit grav, că: „Horia Hulubei s-a solidarizat atât personal cât și în numele intelectualității românești cu autorii monstroaselor crime împotriva omenirii.”
Citind notele din arhiva CNSAS privitoare la Horia Hulubei avem deseori imaginea necosmetizată a micimii umane căci, așa cum remarca Toma Roman Jr., istoric dedicat studierii acestor arhive și autor al volumului „Râsu’ plânsu’ în arhivele Securității”, „Am văzut cum printr-o trăsătură de condei a unui idiot sau invidios se putea schimba destinul unui om.” Din fericire – și în ciuda numeroșilor și zeloșilor lui delatori – Horia Hulubei a fost oarecum ferit de intemperiile istoriei, fiind numit în 1949 în funcția de director al nou-înființatului institut de la Măgurele, pentru ca în 1955 să fie reprimit în Academia Română.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite