Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii - PRO INVENT, ediție aniversară 20 de ani

25 Octombrie 2022



Organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, ajuns la a XX-a ediție, își va deschide oficial porțile miercuri, 26 octombrie, ora 12:00, la Sala Polivalentă BT Arena. Reluat în format fizic după anii de pandemie, salonul reunește universități, institute, centre și stațiuni de cercetare, firme, asociații ale inventatorilor, persoane fizice din țară și din străinătate.
În cele trei zile, publicul interesat va putea vedea peste 300 de invenții din cele mai variate și diverse domenii. Firmele își vor prezenta produsele și noile tehnologii, în cadrul unei secțiuni aparte, denumită generic"Podiumul Companiilor", iar inventatorii, persoane fizice, vor avea un spațiu exclusiv denumit "Arena Inventatorilor" unde își vor expune și împărtăși ideile.
În acest an, grupurile de studenți afiliate structurilor de inovare și cercetare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca vor participacu proiectele lor originale. La fel de inedită va fi prezența în spațiul salonului a mașinii prototip Solis EV, un proiect inovativ , rezultat al colaborării echipelor de studenți de la Facultatea de Inginerie Electrică și Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției, sub coordonarea domnilor profesori Conf.dr.ing. Ștefan Breban, Prof.dr.ing. Petre Teodosescu și Conf.dr ing. Călin Neamțu. Vizând domenii strategice, cum ar fi vehiculele electrice, energia regenerabilă și sistemele încorporate, proiectul a ridicat multe
provocări, îmbinând pasiunea, cunoștințele tehnice și cercetarea, într-o poveste de succes.

Program de vizitare
Miercuri, 26 octombrie – 12 – 18
Joi, 27 octombrie -10 – 18
Vineri, 28 octombrie – 10 – 12.
Detalii pe site-ul evenimentului https://proinvent.utcluj.ro/.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite