Revista >> Decembrie 2022 [Nr. 250] >> Top Story

Erasmus își reia dinamica ascendentă în România

Radu Ghitulescu

13 Decembrie 2022

2022 a fost un an cu multiple aniversări „oficiale“ pentru Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP): 35 de ani de derulare a programului
Erasmus+ în Europa, 25 de ani – în România, Anul European al Tineretului. A fost însă și un an marcat de regăsirea ritmului de creștere a numărului de participanți la proiectele de mobilități Erasmus, de asimilarea rapidă și cu succes a noutăților introduse în nouă versiune a programului, dar și de schimbări organizatorice la nivelul Agenției. Pentru a avea o imagine de ansamblu despre ce a însemnat Erasmus+ în 2022 am discutat depre reușite și provocări depășite, dar și despre aspectele aflate în curs de rezolvare cu Monica Calotă, directoarea ANPCDEFP.

2022 a fost marcat de aniversări importante pentru ANPCDEFP. Ce aspecte semnificative mai putem adăuga în dreptul acestui an?
Într-adevăr, anul acesta am avut o suită de aniversări importante, însă pentru noi 2022 este și anul în care putem spune că efectele negative ale pandemiei au dispărut. Progamul Erasmus+ a fost o victimă colaterală a crizei sanitare prelungite pe care am traversat-o, iar lucrul acesta s-a văzut cu prisosință în ultimii doi ani. Din 1998, când primii 1.250 de studenți români au plecat în programe de mobilitate finanțate prin Socrate, și până în 2019 am înregistrat o creștere constantă a numărului de participanți la program. În anul dinaintea izbucnirii pandemiei ajunsesem la 8.000 de studenți anual și ne planificasem, în contextul creșterii anticipate de buget pe finalul perioadei de programare, să ajungem la 10.000 în 2020-2021. Din păcate, în 2019-2020 am scăzut la 6.300 de studenți, iar în 2020-2021 am ajuns la 5.034. Desigur, dintr-o perspectivă optimistă, putem spune că este un rezultat remarcabil că am avut atâția studenți chiar și în perioada de vârf a pandemiei, care demonstrează clar interesul și popularitatea de care se bucură Erasmus+ în România. Anul trecut am început să revenim lent pe creștere – în 2021-2022 am avut 6.467 de studenți care au participat la programele de mobilități – iar anul acesta evoluția a fost accelerată. Încă nu avem date definitive, însă estimăm pentru 2022-2023 că 16.000 de studenți și cadre didactice participă la mobilități, dintre aceștia 5.000 fiind profesori.

Cum se explică acest salt valoric?
Pe de o parte, așa cum aminteam, efectele negative ale pandemiei au dispărut și am înregistrat o cerere puternică pentru finanțare din partea universităților românești care participă la Programul Erasmus+. Pe de altă parte, numărul mare de studenți înregistrat – peste 11.000 – se datorează și faptului că anul acesta s-a adăugat și componenta de mobilități internaționale (cu și dinspre țările din afară UE sau țările asociate la program – n.r.), care a existat și până în 2020, dar nu și în 2021 - pentru că negocierea pe instrumentele externe de finanțare, proces care are loc la fiecare început de perioada de programare, a durat mai mult. Nu în ultimul rând, o contribuție consistentă la creșterea volumului de mobilități au avut-o și noile instrumente incluse în versiunea 2.0 a programului Erasmus+.

Pentru că ați amintit de creșterea cererilor de finanțare venite din partea universităților locale, cum a evoluat bugetul programului Erasmus+ pentru România în acești ani?
În 2021, bugetul a fost clar mai mic decât în 2020, pentru că, din cauza crizei sanitare, programul s-a lansat mai târziu. Termenele limită pentru mobilități s-au mutat din februarie în mai, iar alocarea a fost de doar 78,8 milioane de euro. În 2022 am sărit la 92 de milioane de euro, iar pentru anul viitor este prevăzută o creștere nu foarte mare, până la 95 de milioane. Evoluția temperată se va menține și în 2024, când este posibil să ajungem la pragul de 100 de milioane de euro. Creșterea semnificativă este programată, la fel ca și în versiunea anterioară a programului, pentru ultimii ani de programare, respectiv în 2025, 2026 și 2027.

Noi tipuri de mobilități pentru studenți
Care sunt noile instrumente care aususținut creșterea programului pe zonade mobilități?
Principala noutate pe zona învățământului superior este reprezentată de posibilitatea realizării de mobilități de tip „Blended Intensive Programmes“ (BIP) și de mobilitățile de scurtă durată. BIP reprezintă o revalorizare a așa-numitelor programe intensive, care se realizau anterior programului Erasmus prin intermediul Lifelong Learning Programme. S-a păstrat conținutul, abordarea transversală și forma de organizare, dar li s-a adăugat o componentă de activități virtuale, care sunt dedicate pregătirii programului, etapei ulterioare de follow-up etc. La rândul lor, mobilitățile de scurtă durată au fost introduse pentru că la nivelul statelor membre UE – și în România – se înregistrează de câțiva ani o scădere constantă a interesului studenților pentru mobilități, din varii motive. În România noi considerăm că una din principalele cauze o reprezintă faptul că studenții încep să lucreze încă din primii ani. Pe locul următor în clasamentul demotivării se situează teama: de a pleca în străinătate pentru că nu te simți în siguranță, frică accentuată de pandemie sau de a face studiile într-o limbă străină pentru că nu crezi că te vei descurca la examene etc. Mobilitățile de scurtă durată au fost special concepute pentru a ajuta la depășirea acestor temeri, oferind studenților posibilitatea de a se duce, de exemplu, doar pentru o săptămână la universitățile la care sunt interesați să facă studii. Sau să facă un training ori un internship pe o perioada scurtă, pentru a vedea cum se acomodează cu noile condiții, să se convingă că nu li se întâmplă nimic rău, că se pot descurca... Această variantă de mobilitate, redusă ca timp, funcționează practic ca un „teaser“ și dă deja rezultate.

Cum reușiți să-i motivați însă pe studenții care lucrează deja?
Tot mai greu, pentru că în 25 de ani s-au schimbat generații și s-a modificat foarte mult orizontul de interes al tinerilor: mă refer în special la cei aflați în anii terminali de liceu și la studenți. Un exemplu concret: în ‘98-’99, când prima generație de studenți români a plecat în progame de mobilitate, cei 1.250 de participanți au beneficiat de o bursă de 200 de ECU (unitatea monetară utilizată de Comunitatea Europeană înainte de adopția euro – n.r.) Oportunitatea de a studia în străinătate, de a lua contact cu „lumea de afară“, dar și valoarea bursei în sine au făcut ca în universități concurența să fie extrem de mare, iar procesul de selecție a candidaților a fost ani la rând extrem de strict. În prezent, în versiunea 2.0 a programului Erasmus+, a crescut nu doar bugetul alocat universităților, ci și granturile acordate studenților. Astfel, un student cu oportunități reduse, dacă merge de exemplu într-o mobilitate de plasament, poate ajunge la o valoarea a bursei de până la 1.000 de euro. Și totuși, deși a crescut numărul mobilităților, nu pot afirma că studenții manifestă același interes ca la începuturile programului în România. Și asta pentru că oportunitățile de studiu, de dezvoltare personală și spirituală nu mai sunt în Top 3 priorități ale vieții lor.

Cum stăm în clasamente
În aceste context, rămâne România pe primul loc în rândul statelor membre la capitolul interes pentru Programul Erasmus+? Conform datelor de monitorizare ale CE, țara noastră înregistra anterior pandemiei cel mai mare raport între numărul de candidaturi depuse și cel de proiecte finanțate dintre toate statele UE participante la program, de 3 la 1.
Rămânem, fără doar și poate. Nu aș putea spune cu certitudine la nivel de învățământ universitar, însă compensăm în rest, la Educație școlară, VET, Tineret, Corpul European de Solidaritate. Înregistrăm ce-i drept un interes mai mic – și aceasta este una dintre provocările noastre asumate – în ceea ce privește proiectele de mobilitate în domeniul educației adulților, unde cu greu reușim să absorbim bugetul pus la dispoziție. Prin transfer, îi absorbim fără probleme, pentru că înregistrăm o rată de interes foarte mare la proiectele de cooperare în domeniul educației adulților, unde avem de 4-5 ori mai multe cereri decât putem finanța. Provocarea menționată nu este întâmpinată însă doar de noi, în România, ci și de alte agenții naționale. Proiectele de mobilitate în domeniul educației adulților au inclus în noua versiune a programului o noutate importantă: participarea la mobilități a formabililor adulți. Ori, cumulul de condiții pe care aceștia trebuie să îl îndeplinească pentru a putea participa, precum și alocările financiare limitate puse la dispoziția entităților care organizează aceste mobilități transnaționale, fac dificilă realizarea lor. Este o problemă comună semnalată Comisiei Europene și s-a creat deja un grup de lucru din 10 țări, din care face parte și România, care lucrează la găsirea unor soluții pe care sperăm să le putem aplica începând din 2024-2025.

Toate aceste dificultăți întâmpinate, precum și creșterea bugetului alocat programului, afectează rata de absorbție a fondurilor puse la dispoziție?
Rata de absorbție rămâne la nivelul anilor anteriori, de 98-99%. Mă refer la anii normali, pentru că în 2019 și în 2020, rata de absorbție la finalul proiectelor nu a fost atât de mare din cauza pandemiei, respectiv a imposibilității realizării tuturor activităților planificate în proiecte, fenomen cu care s-au confruntat de altfel toate țările implicate în program. Noi am luat măsuri de diminuare a acestui risc, în sensul că am prelungit cât s-a putut de mult toate proiectele. Cu mare atenție însă, pentru a putea menține un echilibru, respectiv să nu ne concentrăm eforturile exclusiv pe absorbția fondurilor din 2019 și 2020, în detrimentul noilor fonduri din program. Am fi riscat astfel să rostogolim problema de la un an la altul și de la un program la altul, ceea ce, evident, nu ar fi fost bine. Am încercat să facem tot ceea ce a fost posibil, acolo unde s-a putut și am obținut niște rate decente de absorbție, net superioare altor țări, după estimările noastre.

Noutăți asimilate cu succes
Ce alte schimbări importante introduse în versiunea 2.0 a programului Erasmus+ au marcat evoluțiile înregistrate în 2022?
Extinderea modelului „Carta Erasmus“ utilizat în învățământul universitar către domeniile Educație școlară, VET, Adulți și Tineret – unde denumirea utilizată este cea de „Acreditare“ – și Corpul European de Solidaritate – unde sintagma agreată este „Certificat de calitate“ – au fost asimilate rapid și au avut un real succes. Avem foarte multe acreditări obținute de instituții școlare, dar și acreditări obținute pe consorții. Mai mult de jumate din inspectoratele județene școlare au obținut deja acreditarea ca lider de consorțiu pe domeniul educație școlară sau VET și schimbă de la an la an școlile care fac parte din consorțiu, pentru ca până la finalul programului cât mai mulți profesori din cât mai multe școli să beneficieze de mobilitate. Astfel ne extindem strategia de includere și către școlile aflate în condiții dificile, situate în mediul rural, cu rată de abandon școlar mare, cu mulți copii provenind din comunități defavorizate. Adică școlile mici, cu probleme și cu resurse limitate, care singure nu s-ar fi descurcat să intre în Programul Erasmus+. Mai mult însă, ca să realizăm o sinergie între diferitele tipuri de finanțări europene – un obiectiv recomandat insistent de Comisie – le-am solicitat recent inspectoratelor județene școlare, acreditate ca lider de consorțiu, ca, în februarie 2023, atunci când depun cererile de finanțare, să includă în consorțiu școlile care sunt prinse în Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat din PNRR. Este cea mai bună sinergie posibilă, mai ales că programul s-a descentralizat, organismul intermediar de la Ministerul Educației semnând contracte cu fiecare inspectorat pentru administrarea banilor din PNRR. Astfel, prin PNRAS se vor finanța intervențiile locale pentru reducerea abandonului școlar, programele remediale, cele de instruire pentru profesori etc., iar pe componenta Erasmus+ se vor finanța mobilitățile cadrelor didactice pentru formare.