Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ISS, avanpost românesc în cercetarea spațială de elită. Institutul are o contribuție cheie la misiunea LISA de detecție a undelor gravitaționale în spațiu

15 Februarie 2023






Echipa ISS implicată în avansarea analizei de date pentru undele gravitaționale, de pildă, include atât specialiști cu experiență recunoscută în alte proiecte internaționale, cât și masteranzi și doctoranzi care au avut contribuții semnificative la evoluția misiunii LISA. De altfel, meritele echipei au fost recunoscute recent prin includerea sa între finalistele categoriei „Echipe de cercetare” la prima ediție a Galei Cercetării Românești, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării pe baza unei competiții care a reunit peste 500 de aplicații din țară și străinătate.
Dar efectele misiunii LISA se manifestă și în alte spații de expresie: între propunerile de misiuni spațiale pentru următorul ciclu de proiecte ESA, Voyage 2050, există și o aplicație semnată între alți autori de dr. Laurențiu Ioan Caramete. Denumită AEDGE (Atomic Experiment for Dark Matter and Gravity Exploration), propunerea avansează un principiu inedit de detecție a undelor gravitaționale la sol, cu ajutorul atomilor reci. Sensibilitatea soluției ar permite extinderea intervalului de frecvențe monitorizate în zona de graniță dintre LISA și LIGO/VIRGO, completând astfel gama de detecție a undelor gravitaționale.
Din fericire pentru comunitatea de cercetare din România, în special cea implicată în proiecte spațiale, recuperarea la sfârșitul anului trecut a dreptului de vot în cadrul ESA, concomitent cu plata datoriei restante către ESA, dar și avansarea primei tranșe a contribuției României pentru anul 2023 la organizația europeană reprezintă un mare pas înainte pentru proiectele asumate de specialiștii români. Rămâne ca timpul să confirme în egală măsură angajamentul în asigurarea unui cadru stabil și predictibil pentru inițiativele de cercetare-dezvoltare, unele dintre ele proiectate într-un orizont de câteva decenii: în cazul proiectului gestionat de ISS, după lansarea LISA programată în 2034, misiunea are ca referință o durată de activitate în spațiu cuprinsă între 4 și 10 ani.
„Volumul și predictibilitatea investițiilor în sectorul CDI, în general, și pe componenta științelor spațiale, în particular, sunt cele două elemente cheie în succesul comunității cercetătorilor din România”, precizează dr. Sorin Ion Zgură. „Lecția colaborării dintre ESA, NASA și JAXA în vederea realizării obiectivelor misiunii LISA este aceea că doar împreună, prin colaborări științifice asumate la cel mai înalt nivel și finanțate corespunzător, putem răspunde provocărilor viitorului.”



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite