Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

O nouă serie video a podcastului „Research in the spotlight”

22 Februarie 2023



UEFISCDI a lansat cea de-a doua serie a video podcastului Research in the spotlight, ce-i are ca protagoniști chiar pe directorii acestor proiecte.

În fiecare zi de miercuri, în paginile UEFISCDI din social media (Facebook, Linkedin, Twitter, YouTube), va fi postat câte un episod dintre cele 13 înregistrate cu directorii Proiectelor Colaborative de Cercetare finanțate în cadrul competiției Norway Grants 2019.


Timp de 13 săptămâni vom afla de la directorii de proiecte intervievați:

- de ce este important să înțelegem modul în care algele marine ar putea răspunde schimbărilor climatice;
- cum un dispozitiv ce are capacitatea de a degrada poluanții din medii apoase, poate fi o alternativă rapidă si ecologică la îndepărtarea poluanților din apa de băut;
- despre o terapie ce oferă promisiunea de a atenua simptomele și de a restabili funcția normală a creierului utilizând o metodologie neinvazivă și ușor de aplicat în boala Alzheimer;
- cum se dezvoltă o platformă eficientă pentru predicția pe termen scurt a vremii, ce poate contribui la reducerea timpului pentru luarea măsurilor de precauție, în rândul populației și oferirea de informații meteorologilor cu un grad mai mare de acuretețe privind aria geografică afectată;
- care este soluția geoștiințifică pentru creșterea producției de energie regenerabilă (geotermală) în partea de nord-vest a României și cum poate aceasta să conducă la scăderea emisiilor de CO2 generate de producerea de energie - termică și electrică folosind combustibilii fosili;
- ce înseamnă să dezvolți un prototip avansat al unui software medical și al unei platforme robotizate pentru îmbunătățirea diagnosticului în endoscopia flexibilă folosind AI și robotică medicală pentru a crește rata de succes, a reduce expunerea la radiații și costurile procedurii pentru depistarea și tratarea precoce a cancerului.

Primul episod este deja disponibil: https://www.youtube.com/watch?v=gPYS8kZPGJM



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite