Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Bani pentru specializări super tehnice. O veste bună și una rea

14 Martie 2023



În 2023, companiile româneşti pot solicita granturi pentru dezvoltarea competențelor digitale avansate în valoare de maxim 17.000 euro pentru o companie. Programul derulat prin Autoritatea pentru Digitalizarea României este un reper important în PNRR şi totalizează 34 de milioane euro. Suma ar ajunge teoretic pentru cel puţin 2.000 de granturi. Obiectivul este perfecţionarea sau recalificarea angajaţilor în câteva domenii super tehnice, precum: Internet of things - Cloud technologies - Big data - Învățarea automată - Inteligența artificială - Automatizarea proceselor robotice - Blockchain - Cyber-Physical Systems - Additive manufacturing. Deci lucruri serioase, nu operare computer şi suite de productivitate, dar care limitează destul de mult aplicabilitatea în sectoare economice obişnuite.

17.000 euro de companie poate părea o sumă mare, însă pe nivelul acesta de specializare nici cursurile nu costă puţin și nici furnizorii nu sunt prea mulți. La o căutare superficială pe Google, un curs de iniţiere în Robotic Process Automation (o tehnologie foarte la modă în economia digitală actuală) costă circa 500 de euro, iar pentru a înțelege și a finaliza cu bine un astfel de curs participanții trebuie să aibă cunoștințe de bază în IT. Pe de altă parte, un curs avansat de RPA developer costă 2.000 euro pentru o durată de 5zile. Similar, un curs basic de „cloud arhitecture” este pe la 1.800 de euro, iar unul intermediar de Data Science (necesar pentru proiecte de BigData) costă circa 1.000 de euro. Există şi abordări mai de durată, 2-4 luni, orientate mai degrabă pe construirea de competenţe decât pe perfecționare, însă costurile ajung tot pe la 1.200-1.500 de euro. Prin urmare, bugetul aparent generos va permite doar specializarea unui număr mic de angajaţi, chiar şi cu ofertele speciale şi negocierile asociate pe care le putem bănui.

Programul a demarat deja la finalul lunii februarie şi va rămâne deschis până în decembrie, funcţionează însă pe principiul „primul venit, primul servit”. În acest context, ADR va publica o serie de programe de perfecţionare/calificare, iar IMM-urile calificate vor putea alege din această ofertă. Pe site-ul ADR însă nu am găsit nicio informaţie relevantă, probabil e prematur, etapa de depunere a solicitărilor fiind programată să se finalizeze pe 29 decembrie 2023. Evaluarea şi selectarea solicitanţilor va mai ţine până în 29martie 2024, iar derularea efectivă va avea locîn 2024/2025. Un program foarte bine planificatprinraportare la întârzierile obişnuite din alte acţiuni, dar poate că aşa trebuie să stea lucrurile de fapt.

Schema de sprijin se adresează IMM-urilor, iar la criteriile de eligibilitate sunt condiţiile obişnuite ale programelor cu finanţare europeană: fără datorii la Bugetul de Stat, fără alte ajutoare similare, fără antecedente şi fără conflicte de interese. Grupul ţintă este format din angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial) ce provin din IMM-uri. Dacă analizăm puţin ariile de specializare, cu unele excepţii, pare puţin probabil ca într-un IMM obişnuit să găsimangajaţi cu astfel de pregătire. Clientela va veni cu siguranţă din industria tech, unde există atât resursele umane potrivite pentru astfel de specializări, cât şi nevoie economică.

Din această perspectivă apare o întrebare naturală. Pentru că autorităţile vorbesc intens despre creşterea competenţelor digitale şi urcarea în topul DESI, va ajuta prezentul program acestui obiectiv? Probabil că da, cel puţin la două categorii: competenţe digitale peste nivelul elementar (9% în România, faţă de 26% media UE) și întreprinderi care oferă formare IT (6%, față de 20% media UE). Vestea bună cu acest program este că aceste 34demilioane trebuie să se regăsească atât în piaţa de formare IT şi să alimenteze cifrele de afaceri ale multor companii de training, dar şi în calitatea resurselor umane. Vestea rea este că asta se va întâmpla prin 2024/2025, care pentru mulţi este un orizont cam prea îndepărtat.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite